Studenţii de la „Spiru Haret” Constanța, în proces

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Studenţii de la „Spiru Haret” Constanța, în proces

Cultură 03 Martie 2015 / 00:00 1772 accesări

Studenții Facultății de Drept și Administrație Publică din cadrul Universității ”Spiru Haret” (USH) din Constanța au șansa să experimenteze, încă de pe băncile facultății, postura de avocat, grefier, reclamant sau pârât într-un proces. Toate acestea sunt posibile în cadrul proiectului ”Construiește-ți practic profesia juridică din facultate!”, derulat pe fonduri europene de USH în parteneriat cu Baroul Constanța. În weekend, 10 studenți reprezentând a cincea grupă de practică din cadrul proiectului au organizat un proces simulat în care au avut de rezolvat o situație conflictuală dintre două societăți comerciale, ambele fiind parte într-un contract de antrepriză. „Este o situaţie specifică litigiilor comerciale. Una dintre societăţi a chemat în judecată cealaltă societate, solicitând ultima tranşă de bani, respectiv antreprenorul cere banii de la beneficiar. Beneficiarul se apără spunând că lucrarea nu ar fi fost făcută conform standardelor convenite, adică betonul folosit a fost de o calitate inferioară”, a explicat, pe scurt, speţa studiată cadrul didactic supervizor al grupei, lect. univ. dr. Patrick Rareş Lazăr. Mai departe, reclamantul, simţind că e posibil ca cererea sa să fie respinsă, cheamă în garanţie societatea care a furnizat materialele de construcţie. Astfel, în cazul în care instanţa hotărăşte că materialele nu au fost conforme, reclamantul demonstrează că vina aparţine furnizorului de beton. „Proiectul se confirmă a fi un liant între partea de pregătire a studentului din universitate şi partea de practică efectivă după terminarea facultăţii. Studenţii au fost încântaţi şi receptivi la acest proiect, ştiind că această activitate îi va ajuta în dezvoltarea viitoarei cariere”, a precizat lect. dr. Lazăr.

            AU STUDIAT SPEŢE REALE DIN INSTANŢELE DE JUDECATĂ Studenţii şi-au pregătit rolurile în ultimele trei săptămâni, coordonaţi de decanul Baroului Constanţa, tutore în cadrul proiectului, avocatul Gabriel Cornel Grigore. „Perioada de practică a început cu studierea unor dosare civile, penale şi comerciale aflate pe rolul instanţelor de judecată. Apoi au început să asiste la procese în şedinţele de judecată. Pentru acest proces simulat, tinerii au analizat o speţă reală, fiecare student având un rol în cadrul procesului”, a explicat av. Grigore. Deşi mai au nevoie de experienţă suplimentară, studenţii mai au foarte puţin până îşi vor putea desfăşura activitatea în sistemul juridic, acest tip de experienţă fiind un real ajutor pentru aceştia. „Faţă de generaţiile trecute, când intrăm în piaţa muncii noi vom avea un minim de experienţă. Acum ştim care e practica în instanţe şi acest lucru ne ajută să ne descurcăm mai bine în carieră. Am văzut cum se face un dosar, am aflat care este activitatea şi procedura în timpul proceselor şi cred că este foarte important acest lucru”, a spus studenta în anul IV Irina Balaban, cea care a avut rolul avocatului reclamantului. La finalul proiectului, după ce toate cele 10 grupe de studenţi cuprinse în proiectul ”Construiește-ți practic profesia juridică din facultate!” îşi vor susţine procesele simulate, cea mai bună echipă va primi un premiu de 8.000 de lei.

Taguri articol


12