Sute de case inundate în județul Timiș

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sute de case inundate în județul Timiș

28 Iunie 2016 / 10:08 777 accesări

Sute de case din nouă localităţi din judeţul Timiş, printre care şi Timişoara, au fost inundate în urma ploilor care au început luni seara şi au continuat pe parcursul nopţii, 14 persoane fiind evacuate de pompieri în localitatea Vişag.

Potrivit reprezentanților ISU Banat, la ora transmiterii aceștei știri, au fost afectate de inundaţii nouă localități din județul Timiș: Timișoara, Ciacova, Liebling, Săcălaz, Jimbolia, Buziaș, Vișag, Drinova, Honorici.

„S-a evacuat apa din 17 curți și grădini în Timișoara, trei în Ciacova, 14 în Liebling, patru în Buziaș, şase în Drinova și două în Jimbolia. În momentul de față se acționează în localitățile Săcălaz și Vișag unde sunt afectate aproximativ 300 de curți. La nivelul localității Vișag sunt evacuate un număr de 14 persoane, care sunt cazate la rude, precum și la școala din localitate”, au transmis reprezentanții ISU Banat.

De luni după-amiaza și până marți dimineața, în județul Timiș au fost emise două atenționări meteorologice cod galben de fenomene periculoase imediate și șapte avertizări meteorologice cod portocaliu precum și o avertizare hidrologică de cod portocaliu.

Circa 100 de pompieri acționează în tot județul pentru evacuarea apei, aceștia folosind toate motopompele din dotare, fiind cerute motopompe și din județele vecine.

Taguri articol
TimișCurțiAfectateCaseInundate


12