Sute de militari fără diplomă de bac, condamnaţi la şomaj

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Concedieri masive la jandarmi

Sute de militari fără diplomă de bac, condamnaţi la şomaj

Eveniment 02 Noiembrie 2006 / 00:00 3404 accesări

Recenta aderare a României la structurile Uniunii Europene, pe lîngă numeroasele avantaje, are şi neaşteptate consecinţe negative. Aflat în plină campanie de angajare a unor militari profesionişti cu grad de subofiţeri, proveniţi din sursă externă, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a decis să renunţe la o parte din jandarmii din subordine şi anume la cei care nu îndeplinesc noile condiţii privind studiile. Reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi ai Judeţului (IJJ) Constanţa au declarat că în jur de 120 de militari cu vechime, angajaţi pe bază de contract, vor fi disponibilizaţi pînă la sfîrşitul acestui an, întrucît nu au absolvit studiile liceale. Alţi 75 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis vor fi, de asemenea, concediaţi, din aceleaşi motive. MAI nu pare dispus să aştepte ca jandarmii să îşi definitiveze studiile, preferînd să angajeze prin concurs absolvenţi de liceu şi chiar absolvenţi de facultate, toţi provenind din rîndurile "civililor". Începînd de luna aceasta şi pînă la sfîrşitul lunii decembrie, cei aprox. 200 de jandarmi constănţeni fără liceu (15% din efectivul total al Inspectoratului, respectiv 20% din efectivul Grupării Mobile) vor primi preaviz de 60 de zile, urmînd ca în acest interval de timp să îşi caute noi locuri de muncă. Militarii vizaţi spun că această decizie este una nedreaptă şi că statul îşi bate joc de ei, neţinînd seama de experienţa şi rezultatele înregistrate în cadrul misiunilor efectuate.

"Jos cu veteranii, trăiască civilii"!

În ceea ce priveşte disponibilizarea, IJJ-ul se consideră acoperit, întrucît în contractele de angajare există o prevedere, potrivit căreia, în situaţii speciale, cum ar fi reorganizarea unităţiilor, acordul poate fi reziliat unilateral, fără ca salariatul să mai poată face ceva. Locurile rămase libere prin concedierea celor 200 de militari de la Inspectorat şi Gruparea Mobilă vor fi ocupate de subofiţerii veniţi din sursă externă şi care au absolvit recentele examene din toamnă. În cele două unităţi de jandarmi care funcţionează la Constanţa s-a instaurat starea de panică în rîndul celor vizaţi de concedieri. Ieri, la sediul Grupării Mobile Tomis, s-a desfăşurat o ceremonie de ridicare în gradul de subofiţer a 16 persoane care au absolvit concursul de admitere organizat la finele lunii octombrie. În următoarele şase săptămîni, alţi 60 de civili admişi la examene vor fi primiţi în rîndurile Grupării, în timp ce militarii vechi, dar fără studii, vor fi concediaţi. Din cei 16 subofiţeri din sursă externă ridicaţi ieri în grad, patru au studii superioare, iar ceilalţi studii post-liceale sau au bacalaureatul. "Toţi jandarmii Grupării Mobile au fost anunţaţi la timp cu privire la reorganizarea instituţiei. Dintre cei 75 care vor primi preavize, trei şi-au înaintat deja demisiile şi şi-au depus dosarele pentru încadrare pe funcţii de personal contractual, cum ar fi zugrav, zidar sau electrician" a declarat lt. col Sorin Mustăţea, purtătorul de cuvînt al Grupării Mobile Tomis.

"Termin liceul la vară, dar tot mă dau afară!"

În legătură cu viitoarele disponibilizări ale "veteranilor" fără liceu, şi cei de la IJJ se apără, afirmînd că în ultimii ani, acestora li s-a atras atenţia să îşi finalizeze studiile, dar foarte puţini dintre ei au dat curs recomandărilor. "Mie mi s-a spus că trebuie să termin liceul, pentru că nu aveam decît şcoala profesională. Imediat m-am reînscris şi în vară termin clasa a 13-a şi dau bacalaureatul. Cu toate astea, am aflat că sînt şi eu pe lista neagră şi urmează să primesc preaviz în zilele astea. Nu mai au răbdare cu noi, deşi eu personal am cinci ani vechime, am avut mereu calificative bune şi mi-am văzut de treabă" a declarat Marian, un sergent în vîrstă de 28 de ani. Chiar şi cei de la IJJ au recunoscut că, iniţial, Ministerul ar fi dat termen ca pînă în această vară, cei fără liceu să îşi termine studiile, după care a revenit asupra deciziei. Aşadar, orice ar face în acest moment militarii vizaţi, oricîtă experienţă ar avea sau în orice an de studii liceale s-ar afla, tot vor fi daţi afară. Mai bine de 40 de militari sînt reînscrişi la liceu, iar unii dintre ei au 10, 11 sau chiar 14 ani de activitate în rîndurile Jandarmeriei. "Eu sînt de cinci ani jandarm şi cînd m-am angajat, nimeni nu mi-a spus că studiile mele nu sînt îndeajuns. Am fost recompensat de mai multe ori, am făcut cursuri de calificare şi tot degeaba. Am doi copii mici şi sînt singurul din familie care munceşte" a afirmat Ion, un jandarm în vîrstă de 30 de ani.



12