Tinerii constănțeni, invitați la cursuri gratuite de Leadership

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”

Tinerii constănțeni, invitați la cursuri gratuite de Leadership

Educație 19 Aprilie 2016 / 15:27 746 accesări

Tinerii care își doresc să învețe cum pot să devină un lider și despre cum își pot face vocea auzită în societate pot participa la Academia de Leadership și Dezvoltare Personală, care va avea loc în perioada 7 - 8 mai, la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” (CNMB). Participanții vor lua parte pe workshopuri legate de leadership, public speaking, dezvoltare personală, youth active participation. Academia face parte din proiectul educațional ”Dare to Dream, Dare to Learn”, care are ca scop implementarea unor proiecte tematice, care să dezvolte noi aptitudini tinerilor în Europa. Trainerul proiectului este Ghiță Petruș, un om cu experiență de peste 30 de traininguri la nivel internațional. Coordonatoarea proiectului la nivel local a Academiei de Leadership și Dezvoltare Personală este Miruna Apetroaei, elevă în clasa a XI-a la CNMB Constanța, președintele Consiliului Școlar al Elevilor din liceu. Toți cei doritori, elevi de liceu, studenți, tineri profesioniști și chiar adulți se pot înscrie accesând link-ul http://tinyurl.com/jn8rj2r. Cursul se va desfăşura pe durata a doua zile, iar toate detaliile vor fi ulterior trimise pe e-mail personal.Participarea este gratuită! La finalul cursului, participanţii vor primi un certificat internaţional, care să ateste abilităţile dobândite pe parcursul cursului! Pentru orice alte întrebări și informații, puteți să ne trimiteți un email la: erasmuscurs@yahoo.com. În cadrul proiectului „Dare to Dream, Dare to Learn”, au participat aproximativ 400 de persoane. La CNMB, s-au derulat proiectele: Youth active participation and European citizenship (13 - 14 decembrie 2013) - 90 de participanți; Public Speaking and Leadership Skills (1 - 2 iulie 2014) - 70 de participanți; Project Management and European Founds (8 - 9 noiembrie 2014) - 120 de participanți; The new direction of youth policies: Mediation and Debates (28 februarie -1 martie 2014) - 100 de participanți; Hate fighters (25 - 26 iulie 2015) - 45 de participanți.

Taguri articol


12