Traian Bucovală - o viaţă dedicată handbalului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Traian Bucovală - o viaţă dedicată handbalului

Sport 07 Mai 2010 / 00:00 1209 accesări

Surpriză deosebită pentru mestrul emerit al sportului Traian Bucovală, oferită de Europa FM la iniţiativa CS Tomis şi a directorului DSJ, Elena Frîncu. După ce şi-a dedicat întreaga viaţă handbalului, actualul director executiv al CS Tomis a fost unul dintre câştigătorii concursului “Europa FM îţi face statuie”, acesta fiind surprins, ieri, la Sala Sporturilor din Constanţa, de o statuie cu propriul chip prin care a fost decretat “erou în muncă”. Traian Bucovală a privit cu emoţie evenimentul de dezvelire al statuii, la care a participat atât familia, cât şi foste mari handbaliste, foşti şi actuali colaboratori, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi toate jucătoarele de la CS Tomis. „Este o surpriză deosebită din toate punctele de vedere, dar cu satisfacţie mai puţin pentru mine, ci mai mult pentru toţi cei cu care am colaborat în decursul anilor. Meritul este al handbalului, al fostelor mele sportive, al colaboratorilor şi colegilor mei. Sunt doar un participant în acest domeniu, ale unei activităţi extraordinar de frumoase şi iubite în Constanţa”, a spus, cu modestie, Bucovală. Statuia a fost dezvelită de fosta mare handbalistă, Iuliana Hobincu-Costea, şi de unul dntre cei mai importanţi antrenori ai României, Dumitru Muşi, ambii formaţi şi crescuţi de Traian Bucovală. De asemenea, sub “bagheta” profesorului emerit s-au mai format profesional şi Elena Frîncu (actual director al DSJ Constanţa), dar şi Lucian Râşniţă. „Ne-am gândit că ar fi frumos să-i oferim un cadou din partea comunităţii şi al DSJ şi să-l promovăm pe Traian Bucovală. Îmi place să cred că am reuşit împreună să le mulţumim celor care au scris istorie pentru sportul constănţean cât au fost în viaţă, nu după”, a spus Frîncu. Bucovală a selecţionat şi pregătit mai multe generaţii de sportive, care au evoluat în cadrul echipelor constănţene de junioare şi senioare, printre acestea numându-se Ibadula Nadire, Larisa Cazacu, Liliana Tomescu şi Mihaela Pîrîianu. În acest an, Traian Bucovală împlineşte 75 de ani, însă acesta nu se gândeşte la retragere. „Sper să mai rămân alături de handbal câţiva ani. Ceea ce mă obligă să spun acest lucru sunt cele două unităţi, CSS 1 şi CS Tomis, care întotdeauna m-au ajutat să mă regăsesc”, a spus directorul executiv al Tomisului.



12