Trei filme se luptă pentru premiul Parlamentului European

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei filme se luptă pentru premiul Parlamentului European

Monden 27 Iunie 2008 / 00:00 504 accesări

Filmele “Le silence de Lorna” de Jean-Pierre şi Luc Dardenne, “Delta” de Kornel Mundruczo şi “Citizen Havel” de Miroslav Janek şi Pavel Koutecky îşi vor disputa, în acest an, premiul LUX, acordat de Parlamentul European. Potrivit cineuropa.org, filmele au fost selectate de o comisie formată din 17 cineaşti, producători, distribuitori, directori de festival şi critici de film. Cîştigătorul premiului LUX va fi ales în urma votului membrilor Parlamentului European, după ce filmele din competiţie vor fi proiectate în perioada 15 septembrie - 16 octombrie. Ceremonia de premiere va avea loc pe 22 octombrie.

“Le silence de Lorna” al fraţilor Dardenne (Belgia, Marea Britanie, Franţa, Italia) a cîştigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes de anul acesta. Pelicula spune povestea Lornei, o imigrantă albaneză care, în căutarea unei vieţi mai bune în Europa, acceptă o căsătorie de convenienţă cu un belgian dependent de droguri. Povestea spusă în “Delta” este cea a unui bărbat taciturn (Felix Lajko), care se întoarce în satul său natal, situat în spectaculoasa Deltă a Dunării (locul nu este însă numit în film), unde o găseşte pe mama (Lili Monori) şi pe sora sa (Orsi Toth) lucrînd împreună în birtul local, alături de iubitul mamei sale (Sandor Gaspar). “Delta”, al treilea lungmetraj al regizorului maghiar Kornél Mundruczo, selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, a fost filmat în întregime în România (Delta Dunării), timp de patru ani. Pelicula a obţinut premiul Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice (FIPRESCI) la Cannes, anul acesta. “Delta” este o coproducţie Ungaria, Germania şi România. Documentarul “Citizen Havel” de Miroslav Janek şi Pavel Koutecky prezintă momentele dificile din viaţa lui Vaclav Havel, fost preşedinte al Republicii Cehe.

Creat în 2007, premiul LUX încurajează distribuţia filmelor europene în Uniunea Europeană şi va fi folosit pentru subtitrarea filmului cîştigător în cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii şi pentru a produce cîte o copie în fiecare stat membru UE. Valoarea premiului LUX este estimată la 87.000 de euro. În 2007, premiul a revenit peliculei “De partea cealaltă” de Fatih Akin. În competiţie s-a aflat şi pelicula lui Cristian Mungiu, “4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile”.



12