Trei români, extrași din Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trei români, extrași din Siria

Externe 29 Septembrie 2017 / 16:50 538 accesări
MAE a evacuat din Siria 739 de cetățeni români și membrii de familie ai acestora

MAE a evacuat din Siria 739 de cetățeni români și membrii de familie ai acestora

În urma demersurilor complexe susținute la nivelul Celulei de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, trei cetățeni români, dintre care doi minori, și un cetățean sirian, membru de familie al acestora, au fost repatriați, vineri, din Siria prin Liban. Acțiunea s-a realizat cu sprijinul Ambasadei României la Damasc, în cooperare cu Ambasada României la Beirut. "Cu sprijinul echipelor consulare mobile ale misiunilor diplomatice române de la Damasc și Beirut, cele patru persoane au părăsit teritoriul sirian la data de 28 septembrie 2017, iar în dimineața zilei de 29 septembrie 2017, grupul a fost repatriat pe cale aeriană pe ruta Beirut - Otopeni, unde a fost întâmpinat de reprezentanți ai Celulei de Criză a MAE", se arată în comunicat remis de MAE, în care se precizează că statul român a suportat în întregime costurile aferente transportului terestru și aerian pentru fiecare cetățean repatriat. "Măsura de repatriere face parte din demersurile constante de asistență și protecție consulară acordată de MAE cetățenilor români aflați în situații deosebite, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare din statele cu risc major de securitate", a anunțat MAE, care a reamintit că, de la debutul operațiunilor de evacuare din Siria, în anul 2011, prin intervenția directă a ambasadelor României la Damasc și Beirut și sub coordonarea Celulei de Criză a MAE, au fost repatriați 739 de cetățeni români și membrii de familie ai acestora.

De asemenea, în comunicat se menționează că, în prezent, Ambasada României la Damasc acordă asistență și protecție consulară inclusiv cetățenilor din Australia, Canada, Franța, Republica Moldova și Portugalia, aflați pe teritoriul Siriei, iar MAE reiterează recomandările ferme adresate cetățenilor români aflați în zonele de conflict de a părăsi zona și de a contacta misiunile României din teritoriu pentru a-și anunța prezența în regiune.

Taguri articol


12