Trimis în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trimis în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene

24 Decembrie 2015 / 14:26 656 accesări

Omul de afaceri prahovean Mihai Matei, soţia acestuia şi alte două persoane au fost trimişi în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene, fals, spălare de bani şi constituire de grup infracţional, Ministerul Fondurilor Europene constituindu-se parte civilă în dosar cu peste 9 milioane de lei

Procurorii DNA Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Mihai Matei, administratorul SC Matero Ama SRL din Câmpina, judeţul Prahova, pentru instigare la prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, instigare la fals în declarații, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, constituire a unui grup infracțional organizat şi spălare de bani, în formă continuată.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de DNA, în acelaşi dosar au fost trimise în judecată alte trei persoane, precum şi trei societăţi comerciale. Astfel, a fost trimisă în judecată, sub control judiciar, soţia omului de afaceri, Aurelia Liliana Matei, pentru prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi constituirea unui grup infracțional organizat, dar și Cătălin Vlădilă şi Anghel Avram, în stare de libertate, în calitate de administratori ai SC Maktub SRL Tecuci, firmă deţinută anterior de Liliana Matei, respectiv SC Leasimat SRL, pentru complicitate la prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, fals în declarații în formă continuată, constituire de grup infracțional organizat şi spălare de bani în formă continuată.

Taguri articol


12