Trump anunță că l-a ales pe Mike Pence pentru postul de vicepreședinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trump anunță că l-a ales pe Mike Pence pentru postul de vicepreședinte

16 Iulie 2016 / 20:59 407 accesări

Candidatul republican prezumtiv în alegerile pentru Casa Albă, Donald Trump, a anunțat sâmbătă că alegerea sa pentru postul de vicepreședinte este guvernatorul statului Indiana, Mike Pence, cunoscut pentru opiniile sale foarte conservatoare și despre care miliardarul afirmă că va contribui la unificarea partidului, informează AFP.

'Este un om de onoare, de caracter și onest', care 'se bate pentru oameni', a declarat Trump, în deschiderea prezentării oficiale a lui Pence, a cărui alegere o anunțase încă de vineri, pe Twitter.

'Unul din motivele importante pentru care l-am ales este unitatea partidului', a explicat miliardarul, recunoscând că el a fost un 'outsider'.

În același discurs, Trump a acuzat-o pe rivala sa democrată Hillary Clinton că l-a ''târât pe Obama într-o degringoladă oribilă' în Orientul Mijlociu, 'astăzi mai instabil ca niciodată' și 'scăpat de sub control'.

'Am văzut orori fără număr (...) Și vor veni tot mai multe. Nu se vor opri niciodată (...) Avem nevoie de forță, avem nevoie de lege și ordine', a subliniat el.

Urmând la cuvânt, Mike Pence, a afirmat că a acceptat cu umilință propunerea lui Donald Trump, un 'patriot', care 'înțelege frustrările și speranțele americanilor ca niciun alt conducător de la Ronald Reagan' încoace.

Pence, în vârstă de 57 de ani, s-a prezentat drept 'un creștin, un conservator și un republican, în această ordine'.

El este un susținător al valorilor familiale tradiționale, împotrivindu-se avorturilor și căsătoriilor între persoane de același sex.

Pence deține experiența care îl lipsește lui Trump pe scena politică de la Washington, fiind membru al Camerei Reprezentanților între 2001 și 2013 și președinte al conferinței republicane (numărul 3 în partid) între 2009 și 2011.

Convenția republicană care îl va învesti oficial pe Donald Trump drept candidatul partidului pentru Casa Albă va începe luni, la Cleveland (Ohio).

Taguri articol


12