Turnură neașteptată în cazul atacului de la Ovidiu! Din victimă a devenit suspectă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Turnură neașteptată în cazul atacului de la Ovidiu! Din victimă a devenit suspectă!

Eveniment 26 Ianuarie 2016 / 13:09 1801 accesări

Polițiștii și procurorii constănțeni continuă ancheta în cazul tentativei de omor petrecute luni seară, în jurul orei 20.30, pe strada Viorelelor din orașul Ovidiu. În primă fază s-a vehiculat ideea că un bărbat de 48 de ani și concubina lui, de 40 de ani, ar fi fost loviți cu un topor, în propria casă, de un prieten de familie care, după agresiune, ar fi fugit. Treptat, însă, pe măsură ce investigația autorităților a avansat, oamenii legii au constatat că această pistă se clatină serios, ei stabilind că, cel mai probabil, la momentul incidentului, în locuința celor doi nu se afla o a treia persoană. Pe de altă parte, varianta unui conflict izbucnit între concubini s-a profilat ca fiind cea mai plauzibilă, mai ales în condițiile în care, de-a lungul timpului, între cei doi au izbucnit în repetate rânduri scandaluri.

Surse judiciare spun că, cel mai probabil, cei doi s-au luat la ceartă, pe fondul consumului de alcool, bărbatul devenind violent. Se pare că, după ce ar fi fost lovită de mai multe ori, femeia ar fi pus mâna pe un topor și l-ar fi izbit pe concubin în cap, doborându-l la pământ. Acesta a fost transportat, în stare de comă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. La unitatea sanitară a ajuns și femeia, care a suferit mai multe traumatisme la față și în zona brațelor. Criminaliștii Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au ridicat luni seară probe din locuința celor doi. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care încearcă acum să facă lumină în acest caz. Ei spun că, în faza actuală a cercetărilor, nu exclud nicio ipoteză.

IZBIT CU TOPORIȘCA ÎN FAȚĂ Teribilul incident de la Ovidiu a venit la câteva ore după ce un caz similar a avut loc în comuna constănțeană Mihail Kogălniceanu. Potrivit anchetatorilor, luni după-amiază, în jurul orei 14.30, doi vecini s-au luat la ceartă în scara blocului, din cauza unor neînțelegeri mai vechi. La un moment dat, enervat din cale-afară, unul dintre ei, Gabriel Năsui, în vârstă de 45 de ani, și-a izbit rivalul cu o toporișcă în zona feței... În urma loviturii încasate, victima a suferit "multiple leziuni cranio-faciale, inclusiv o fractură de sinus maxilar stâng şi de arcadă alveolară superioară, precum şi o hemoragie abundentă", după cum se arată într-un comunicat de presă remis marți de procurori. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență cu elicopterul SMURD.

Agresorul este cercetat acum pentru tentativă de omor. El a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, în timpul audierilor, individul nu a arătat că ar avea vreun regret pentru fapta sa și a fost recalcitrant față de procurorul de caz și de polițiști.



12