UDT, lansată oficial la Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

UDT, lansată oficial la Medgidia

Politică 30 August 2008 / 00:00 2242 accesări

Nou înfiinţata Uniune Democrată Tătară (UDT) are ca principii egalitatea între toţi membrii etniei, acordarea posibilităţii de promovare în cadrul Uniunii, îndrumarea tinerilor tătari şi musulmani către alegerea unui viitor care să le permită dezvoltarea personală şi pe plan profesional, deschiderea de noi coridoare profesionale, informarea tătarilor despre toate drepturile lor ca cetăţeni români şi europeni, îndrumarea spre deschiderea de noi orizonturi privind afacerile şi munca. Conducerea UDT a scos în evidenţă faptul că, pornind de la aceste premise, un grup de tineri tătari din Medgidia, Constanţa, Bucureşti şi Mangalia a decis înfiinţarea acestei Uniuni ca o alternativă la promovarea valorilor şi ideilor etniei tătare. În această vară, tinerii tătari au înregistrat la Judecătoria Medgidia actul constitutiv şi statutul, care a fost pus la dispoziţia tuturor celor interesaţi, statut în care sînt reliefate ideile principale cu care tinerii tătari au pornit la drum. “Întrucît am fost dezamăgiţi de acţiunile de promovare ale vechii Uniuni a tătarilor, am decis înfiinţarea acestei formaţiuni prin care vom încerca să promovăm un deputat mai tînăr. Printre motivele care au stat la baza acestei alegeri amintim episodul în care un tînăr a fost ales preşedinte, dar nu a fost validat pentru că nu “corespundea” cerinţelor vechiului consiliu director. Cum să ne promovăm ideile, pe care ei le numesc vise, dacă nu vom avea nicio şansă de promovare?”, a spus preşedintele filialei UDT Bucureşti, Sali Ernis. Cu toate că este recent înfiinţată, UDT va organiza cîteva seminarii în cadrul cărora vor fi abordate subiecte privind amenzile contravenţionale, înfiinţarea unei societăţi comerciale în Romania, dreptul la libera circulaţie, drepturi şi obligaţii consfinţite de Constituţia României. Primul seminar pe care şi-l propune, organizat cu ajutorul Primăriei Medgidia, va arăta tinerilor întreprinzători tătari posibilităţile de a învesti pe plan local. Lansarea UDT a fost marcată oficial la Medgidia joi seară, cînd tinerii din uniune şi-au dat întîlnire la o discotecă, întîlnirea, presărată din belşug cu muzică orientală, fiind organizată cu ajutorul preşedintelui UDT Bucureşti, Sali Ernis.



12