Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 01 Decembrie 2011 / 00:00 558 accesări

BILETELE PENTRU ROMÂNIA LA FINALA UEL, EPUIZATE

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, IERI, pe site-ul oficial oficial, că cele 20.000 de bilete oferite de UEFA pieţei româneşti pentru finala UEFA Europa League din 2012 au fost epuizate. FRF a anunţat că în situaţia în care, până la 18 decembrie (data încheierii oficiale a vânzării de bilete pe teritoriul României), vor apărea anulări de comenzi / cumpărări de bilete, cuantumul respectiv va fi repus în vânzare. Finala UEFA Europa League se va disputa, pe 9 mai 2012, pe Naţional Arena.

RĂZVAN LUCESCU, SUSPENDAT O ETAPĂ

Antrenorul echipei Rapid Bucureşti, Răzvan Lucescu, a fost suspendat o etapă, ieri, de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), după ce a fost trimis în tribună la meciul cu Pandurii Tg. Jiu, scor 0-3, din etapa a 15-a a Ligii 1 la fotbal. Comisia de Disciplină a analizat ieri şi cazul antrenorului echipei FC Braşov, Marius Şumudică, trimis în tribună pentru proteste la meciul cu Steaua Bucureşti, pierdut cu 0-1, tot în etapa a 15-a a Ligii 1. Şumudică s-a prezentat la comisie cu o înregistrare video de la meciul de sâmbătă, iar membrii comisiei au decis că nu se întrunesc elementele constitutive ale unei abateri şi nu au dictat nicio sancţiune la adresa antrenorului.

NEYMAR, AMENDAT CU 6.000 DE EURO

Atacantul echipei FC Santos, Neymar, a fost amendat cu 6.000 de euro, deoarece a scris pe Twitter despre un arbitru că este “hoţ”, a anunţat internaţionalul brazilian, ieri, pe site-ul său de internet. Neymar a afirmat că va face apel la decizia pronunţată marţi de un tribunal din Sao Paulo. “Nu am avut intenţia de a jigni arbitrul”, a declarat el. Avocatul atacantului brazilian a explicat că mesajul apărut după meciul pierdut de FC Santos, scor 2-4, în faţa formaţiei Victoria şi care îl viza pe arbitrul Sandro Meira Ricci, a fost scris de un prieten al fotbalistului care avea acces la contul acestuia de Twitter. Neymar a confirmat că a şters imediat postarea după ce a fost anunţat de publicarea sa. „Eroarea mea este că nu mi-am luat măsurile de precauţie”, a spus internaţionalul brazilian. Judecătorul a decis că Neymar trebuie să „răspundă pentru această omisiune” şi a fost obligat la plata unei amenzi de 6.000 de euro.

BERLUSCONI VA REDEVENI PREŞEDINTE LA AC MILAN

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, care a demisionat în contextul crizei economice cu care se confruntă Italia, a declarat că va redeveni foarte curând preşedintele clubului de fotbal AC Milan. El renunţase la preşedinţie în 2008, când a devenit pentru a treia oară prim-ministru. Berlusconi e preşedintele care a câştigat cele mai multe trofee în fotbal, de când a cumpărat clubul în 1986. De atunci, Milan a obţinut 28 de trofee, dintre care opt titluri de campioană a Italiei şi cinci Cupe sau Ligi ale Campionilor.

PIQUE AR PUTEA RATA DERBY-UL CU REAL MADRID

Gerard Pique, fundaşul central al Barcelonei, s-a străduit să primească un cartonaş galben în etapa de marţi (4-0 cu Rayo Vallecano), care îi va atrage suspendarea la partida cu Levante din runda viitoare. El a primit al cincilea cartonaş galben al sezonului, la o tragere de timp evidentă petrecută în minutul 83. Ce nu ştia Pique este că regulamentul Federaţiei Spaniole s-a schimbat şi stipulează că un jucător care ia un avertisment intenţionat este pasibil unei suspendări de două etape. În aceste condiţii, Pique ar putea rata derby-ul cu Real Madrid, din 10 decembrie!

VOGTS ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL CU FEDERAŢIA DIN AZERBAIDJAN

Antrenorul german Berti Vogts, în vârstă de 64 de ani, şi-a prelungit contractul de selecţioner cu Federaţia din Azerbaidjan până în 2014 şi va pregăti naţionala acestei ţări în preliminariile CM 2014. Presa din Turcia a scris în ultimele luni că Vogts se află pe lista posibililor viitori selecţioneri ai reprezentativei turce, după demiterea lui Guus Hiddink.

RONALDINHO VA SEMNA CU MAHACIKALA

Presa din Rusia anunţă că Ronaldinho a negociat deja cu directorul clubului Anji Mahacikala şi este gata să se întoarcă în Europa în următoarea perioadă de transferuri, din luna ianuarie. Ronaldinho vrea să plece de la Flamengo, actuala sa echipă, pentru că nu şi-a mai primit salariul de trei luni. Brazilianul a fost ademenit de Anji cu un salariu de 8 milioane de euro pe sezon plus bonusuri. „Este adevărat că nu şi-a mai încasat salariul de trei luni, dar nu din vina noastră. El era plătit de sponsori iar aceştia nu vor să mai dea banii acum. Noi nu am primit nimic oficial, însă dacă vrea să plece la Anji suntem dispuşi să negociem. Dar nu va pleca gratis de la noi, asta e sigur”, a declarat un oficial al brazilienilor.



12