Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 04 Februarie 2011 / 00:00 573 accesări

SĂGEATA NĂVODARI NU RENUNŢĂ LA LUPTĂ

După ce i s-a luat dreptul de a promova în Liga I, pentru că în urmă cu un an şi jumătate a eludat principiul meritului sportiv, ajungând în liga secundă în urma unui schimb de locuri cu CS Buftea, Săgeata Năvodari pregăteşte planul de acţiune în duelul cu FRF. Ieri, preşedintele grupării de pe litoral, Dumitru Rida, a fost prezent la sediul federaţiei, unde a purtat un scurt dialog cu şeful Direcţiei Juridice din cadrul FRF, Adrian Stîngaciu. „Ne-am întâlnit, am vorbit, dar nu a reuşit să mă lămurească în privinţa deciziei luate. Vom aştepta să primim o hârtie oficială în acest sens, urmând să decidem apoi paşii pe care-i vom face pentru a contesta hotărârea”, a spus Rida. Aflată în cantonament la Băile Herculane, echipa pregătită de Aurel Şunda va susţine azi al doilea meci amical al anului, întâlnind echipa din Liga a III-a Drobeta Tr. Severin.

O NOUĂ ÎNFRÂNGERE PENTRU HAGI

Atacantul Bogdan Stancu a înscris un gol, aseară, în meciul pe care echipa Galatasaray Istanbul, antrenată de Gheorghe Hagi, l-a pierdut, cu 2-3 (Kazim 38, B. Stancu 62 / Tosun 17, 78, Sume 67), în faţa formaţiei Gaziantepspor, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Turciei. Bogdan Stancu, achiziţionat de Galatasaray în această iarnă, a fost pentru prima dată titular şi a rămas pe teren pe toată durata meciului disputat la Gaziantep. La Galatasaray au mai fost integralişti alţi doi jucători care au activat în România, portarul columbian Zapata şi mijlocaşul argentinian Culio. Manşa secundă a sferturilor de finală ale Cupei Turciei este programată pe 3 martie.

JUNIORII ACADEMIEI, PE LOCUL 2 LA “BRAŞOV INDOOR CUP“

Ieri s-au disputat ultimele partide din cadrul “Braşov Indoor Cup“, întrecerea rezervată grupelor de juniori şi la care Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” a disputat finale. Rezultate - categoria 2000 (antrenor Doru Carali), locurile 11-12: Viitorul 2000 - Prosport Focşani 3-0 (la “masa verde”, neprezentare); categoria 2001 (antrenor Cosmin Constantin), locurile 17-18: Academia Hagi 2001 - Petrolul Ploieşti 3-0 (Brînzan 2, Vlad); categoria 2002 (antrenor Constantin Fălină), semifinale: Academia Hagi 2002 - ACS Tâmpa Blue 3-0 (Bîrzu 2, Munteanu), finala mare: Academia Hagi 2002 - FC Vaslui 0-0, 1-2 după executarea loviturilor de la 7m. A transformat de la 7m Bîrzu. Louis Munteanu a fost declarat cel mai bun jucător al categoriei 2002; categoria 2003 (antrenor Aurelian Despa), semifinale: Academia Hagi 2003 - FC Benţa Braşov 1-1 (Balagiu), 3-2 după executarea loviturilor de la 7m. Au transformat de la 7m Gheralia şi Tănasă; finala mare: Academia Hagi 2003 - ASC Tâmpa Orange 2-3 (Tănasă, Gheralia).

ROMÂNIA, LOCUL 15 ÎN IERARHIA IFFHS A CN

România ocupă locul 15 în clasamentul celor mai puternice campionate naţionale de fotbal din primul deceniu al secolului al XXI-lea, dat publicităţii, ieri, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), în care pe prima poziţie se află Anglia. România are 4.794 de puncte în această ierarhie, în timp ce Anglia are 11.516p. Pe locul 2 se află Spania, cu 11.120 de puncte, iar poziţia a treia este ocupată de Italia - 10.640p. Următoarele 11 locuri ale clasamentului IFFHS se prezintă astfel: 4. Germania 9.235p, 5. Franţa 8.762,5p, 6. Olanda 7.247,5p, 7. Portugalia 6.817,5p, 8. Turcia 6.250p, 9. Grecia 6.193p, 10. Belgia 6.054p, 11. Scoţia 5.932p, 12. Ucraina 5.625p, 13. Rusia 5.594p, 14. Cehia 5.388,5p.

ROMÂNIA - FRANŢA, ÎN PRELIMINARIILE CE DE TINERET DIN 2013

Reprezentativa de fotbal tineret a României, antrenată de Emil Săndoi, va întâlni Franţa, Slovacia, Letonia şi Kazahstan, în grupa a 9-a a preliminariilor Campionatului European din 2013 (programat în Israel), conform tragerii la sorţi efectuată, ieri, la Nyon (Elveţia). La tragerea la sorţi, România a făcut parte din prima urnă valorică, alături de Anglia, Spania, Olanda, Italia, Suedia, Cehia, Rusia, Serbia şi Germania. Componenţa celor cinci urne valorice a fost alcătuită pe baza rezultatelor din ediţiile 2006-2007 (preliminarii şi turneu final), 2007-2009 (preliminarii şi turneu final), 2009-2011 (preliminarii şi play-off). Pentru jocurile de baraj se vor califica cele zece câştigătoare ale grupelor şi cele mai bune patru reprezentative care vor încheia preliminariile pe locurile secunde. Învingătoarele celor şapte duble manşe se vor alătura Israelului, gazda turneului final.

MUTU, REPRIMIT ÎN LOTUL FIORENTINEI DE VINERI

Atacantul român Adrian Mutu va fi reprimit, astăzi, în lotul echipei Fiorentina, după ce la 5 ianuarie a fost scos din echipa pregătită de Sinişa Mihajlovic pentru că a părăsit un antrenament, informează site-ul oficial al grupării italiene. Mutu a fost scos din lotul Fiorentinei după ce jucătorul a refuzat să se antreneze pentru că nu este lăsat să plece gratis la un alt club din Italia. El dorea să se transfere la Cesena, oficialii acestei grupări ajungând la o înţelegere cu foştii impresari ai jucătorului, fraţii Ioan şi Victor Becali, pentru achiziţionarea românului din postura de fotbalist liber de contract. Ulterior, Mutu a renunţat la colaborarea cu Ioan Becali şi a susţinut o conferinţă de presă în care şi-a cerut scuze pentru problemele create oficialilor Fiorentinei. Miercuri, patronul AC Fiorentina, Andrea Della Valle, a declarat că Mutu va reveni în lotul echipei italiene în câteva zile şi va trebui să confirme în teren ceea ce i-a spus în particular.

SĂPUNARU, REMARCAT

Fundaşul Cristian Săpunaru a fost, la meciul pierdut de FC Porto, cu scorul de 0-2, în faţa echipei Benfica Lisabona, cel mai energic jucător din apărarea formaţiei învinse şi a provocat eliminarea lui Fabio Coentrao de la oaspeţi, conform jurnalului portughez Correio da Manha. Mais Futebol apreciază tentativele lui Săpunaru de a avansa pentru a ajuta ofensiva echipei din Porto. „A ajuns de mai multe ori în jumătatea de teren a echipei adverse, de pe partea dreaptă, încercând să profite de loviturile sale bune cu capul. În van\", menţionează sursa citată, care notează şi că românul a avut în pauza meciului o reacţie nervoasă la adresa rezervei de la Benfica, Nuno Gomes, însă gestul său a trecut neobservat. Golurile Benficăi, în meciul jucat la Porto şi contând ca primă manşă a semifinalelor Cupei Portugaliei, au fost marcate de Fabio Coentrao (min. 6) şi Javi Garcia (min. 26). Benfica a rămas în inferioritate numerică în min. 59, când a fost eliminat Coentrao, după ce a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault asupra lui Săpunaru. Meciul retur va avea loc pe 20 aprilie, la Lisabona.

LOTUL FRANŢEI PENTRU AMICALUL CU BRAZILIA

Selecţionerul naţionalei Franţei, Laurent Blanc, a anunţat, ieri, lotul pentru partida amicală cu reprezentativa Braziliei, care va avea loc pe 9 februarie, pe “Stade de France”. Cei 23 de jucători convocaţi sunt următorii - portar: Lloris (Olympique Lyon), Mandanda (Olympique Marseille), Carrasso (Girondins Bordeaux); fundaşi: Sagna, Clichy, Koscielny (toţi Arsenal Londra), Rami (Lille), Mexes (AS Roma), Sakho (PSG), Abidal (FC Barcelona), Reveillere (Olympique Lyon); mijlocaşi: A. Diarra (Bordeaux), Mvila (Rennes), Malouda (Chelsea Londra), Gourcuff (Olympique Lyon), Cabaye (Lille), A. Diaby (Arsenal Londra), Matuidi (Saint-Etienne), J. Menez (AS Roma); atacanţi: Gameiro (Lorient), Hoarau (PSG), Benzema (Real Madrid), Remy (Olympique Marseille). Franţa este adversara României în Grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012, din care mai fac parte selecţionatele Belarusului, Bosniei-Herţegovina, Albaniei şi Luxemburgului.

FC BARCELONA - REAL MADRID, ÎN FINALA CUPEI SPANIEI

FC Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni în finala Cupei Spaniei, programată pe 20 aprilie, după ce au eliminat în semifinale echipele Almeria, respectiv FC Sevilla. FC Barcelona a învins, miercuri, în deplasare, cu 3-0 (Adriano 35, Thiago 56, Affelay 66), echipa Almeria, în manşa secundă a semifinalelor Cupei Spaniei, după ce în tur obţinuse tot o victorie, cu 5-0. Real Madrid s-a impus, pe teren propriu, cu 2-0 (Ozil 82, Adebayor 90+4), în faţa formaţiei FC Sevilla. În tur, echipa madrilenă a învins, cu 1-0. Meciul din 20 aprilie va fi prima finală a Cupei Spaniei între FC Barcelona şi Real Madrid, după 1990. Echipa catalană a mai câştigat trofeul de 25 de ori, iar Real Madrid de 17 ori.

VAN GAAL ARE... TESTICULE

Fostul atacant italian al echipei germane Bayern Munchen, Luca Toni, a declarat că antrenorul grupării bavareze, olandezul Louis van Gaal, şi-a dat jos pantalonii pentru a le arăta elevilor săi că are testicule, astfel că doar el decide titularii şi rezervele, informează Sport Bild. „Într-o zi, antrenorul a vrut să ne arate clar că el poate trimite pe banca de rezerve orice jucător, indiferent de numele acestuia, pentru că are testiculele necesare să facă asta. Ca să ne şi demonstreze, şi-a dat jos pantalonii. Nu mai văzusem niciodată un asemenea gest. A fost o nebunie totală. N-am văzut bine ce are acolo, pentru că eu nu stăteam în primul rând”, a explicat Toni. După ce a marcat 38 de goluri în 60 de meciuri jucate în 1.Bundesliga pentru Bayern, Toni a fost împrumutat, în ianuarie 2010, la AS Roma, după un conflict cu Van Gaal, care îl trimisese la formaţia secundă a clubului bavarez.

GARY NEVILLE ŞI-A ANUNŢAT RETRAGEREA

Fundaşul lateral al echipei Manchester United, Gary Neville, care va împlini 36 de ani pe 18 februarie, a anunţat, miercuri, că a decis să se retragă din activitate. Gary Neville a evoluat întreaga carieră la Manchester United, echipă la care a disputat 602 meciuri în perioada 1992 - 1 ianuarie 2011, data ultimei sale partide, cu West Bromwich, în Premier League. El are 85 de selecţii în naţionala Angliei, în perioada 1995-2007, şi a participat la două ediţii ale Cupei Mondiale, în 1998 şi 2006. „Am fost un suporter al echipei Manchester United toată viaţa şi mi-am împlinit toate visurile. Am jucat în echipe incredibile, cu şi împotriva celor mai buni jucători din lume şi am avut şansa de a participa la succesele clubului”, a declarat Gary Neville, care are în palmares opt titluri în Anglia, o Ligă a Campionilor, trei trofee Cupa Angliei şi două Cupa Ligii Angliei. „A fost cel mai bun fundaş dreapta englez al generaţiei sale”, a spus antrenorul Alex Ferguson.

CAMORANESI REVINE ÎN ARGENTINA

Fostul internaţional italian Mauro German Camoranesi a revenit în ţara natală, Argentina, şi va juca la echipa Lanus. Camoranesi, în vârstă de 34 de ani, şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu formaţia VfB Stuttgart, după ce nu a jucat decât şapte meciuri în turul campionatului. Mauro German Camoranesi a câştigat titlul mondial cu naţionala Italiei, în 2006, şi a evoluat în cariera sa la echipele Santos Laguna, Wanderers, Banfield, Cruz Azul, Hellas Verona, Juventus Torino şi VfB Stuttgart.

SEZON ÎNCHEIAT PENTRU FABIANSKI

Portarul polonez al echipei Arsenal Londra, Lukasz Fabianski, va fi operat la umăr şi nu va mai putea evolua în acest sezon, a anunţat antrenorul Arsene Wenger, precizând că jucătorul va fi operat în Germania. Fabianski, în vârstă de 25 de ani, s-a accidentat la încălzire, înaintea meciului cu Manchester City, din 5 ianuarie, şi de atunci nu a mai jucat.

CHAMBERY, SENZAŢIA CUPEI FRANŢEI

Formaţia Chambery, din liga a cincea franceză, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Franţei la fotbal, după ce a trecut în optimi de Sochaux, echipă din primul eşalon, cu scorul de 2-1. Chambery a mai eliminat şi în fazele anterioare ale competiţiei două echipe din prima ligă: AS Monaco în turul trei şi Brest în 16-imi. Au mai obţinut calificarea în sferturi de finală următoarele echipe: Angers (D2), Lorient, Reims (D2), Paris Saint-Germain, Le Mans (D2), Nice şi Lille.



12