Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 10 Septembrie 2010 / 00:00 747 accesări

CS TOMIS PREGĂTEŞTE LA MEDGIDIA MECIUL CU CSM

După succesul categoric, obţinut în deplasare cu Rulmentul Braşov, formaţia feminină CS Tomis Constanţa s-a retras în Sala Sporturilor din Medgidia pentru a pregăti cea de-a doua etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin. Elevele lui Ion Crăciun şi Florin Cazan se pregătesc să înfrunte nou-promovata CSM Bucureşti, partida fiind programată duminică, de la ora 11.00, la Medgidia. „Aşteptăm pe toată lumea la sală şi sperăm să avem spectatori la fel ca şi în Constanţa, poate chiar mai mult. Am tratat meciul de la Braşov foarte serios şi la fel o să se întâmple şi de această dată”, a declarat Loredana Mateescu. Victoria de la Braşov a făcut ca moralul echipei să fie unul ridicat înaintea celei de-a doua confruntări a sezonului, însă CS Tomis nu a fost ocolită de accidentări în această săptămână.„Mihaela Pîrîianu este cea care are câteva probleme. Sperăm să o recuperăm până la ora meciului”, a spus antrenorul secund, Florin Cazan.

CLUBUL CFR CONSTANŢA ANIVERSEAZĂ 81 DE ANI

Una dintre cele mai vechi structuri sportive din România, CFR Constanţa, aniversează astăzi 81 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, pe terenurile bazei sportive proprii vor avea loc câteva meciuri de old-boys, la care vor participa foşti sportivi ai clubului, ne-a anunţat secretarul clubului, Gheorghe Radu. Fotbal de la ora 14.30, între selecţionata anilor ‘80 (antrenori Valuş Rădulescu şi Vasile Sfetcu) şi selecţionata anilor ‘90 (antrenori Dumitru Nistor şi Mihai Turcu), şi rugby de la ora 16.15, între echipa antrenată de Aurel Rădulescu şi cea antrenată de Gheorghe Florea. Între aceste meciuri, de la ora 16.00, pe terenul CFR va avea loc un concurs atletic pentru veterani. Acţiunea se va încheia cu tradiţionala... repriză a III-a.

ROMÂNIA VA ÎNTÂLNI SPANIA PENTRU LOCUL 7 LA CE DE POLO

Naţionala de polo a României a învins ieri Turcia cu scorul de 15-8 (3-2, 6-0, 2-3, 4-3), în primul meci din turneul pentru locurile 7-10 de la Campionatul European, şi va juca pentru clasarea finală pe locurile 7-8 cu echipa Spaniei. Pentru tricolori au marcat R. Georgescu 5, Iosep 2, Buşilă 2, Matei 2, C. Radu, Creţu, Kadar şi Negrean. Tot ieri, partida Spania - Grecia s-a încheiat cu scorul de 12-11, după prelungiri, iar în meciul pentru locurile 11-12 Rusia a învins Macedonia cu 5-4. Astăzi vor avea loc jocurile pentru locurile 9-10, între Grecia şi Turcia (ora 11.00), pentru locurile 7-8, între România şi Spania (ora 13.00), şi pentru locurile 5-6, între Muntenegru şi Germania (ora 15.00).

BRATA ŞI SIMIONESCU, ELIMINAŢI ÎN TURUL DOI LA CM DE JUDO

Primii sportivi români intraţi în competiţie la Campionatul Mondial de judo de la Tokyo, Daniel Brata şi Vlăduţ Simionescu, au fost eliminaţi încă din preliminariile categoriilor 100, respectiv + 100 kg. Brata a debutat cu victorie în faţa thailandezului Banpot Thonglim, dar nu a mai putut trece de francezul Thierry Fabre, care ulterior a cucerit medalia de bronz. Simionescu a obţinut doar o victorie, în faţa lui Abubakr Rahmonov (Tadjikistan), după care a cedat în faţa polonezului Janusz Wojnarowicz. Sâmbătă vor intra în competiţie Costel Dănculea, la 73 kg, plus campioana europeană Corina Căprioriu şi Andreea Chiţu, ambele la 57 kg. În ultima zi, duminică, vor intra în concurs campioana olimpică Alina Dumitru, la 48 kg, Carmen Bogdan (48 kg) şi Dan Fâşie (66 kg).

ANA MARIA PAVĂL ŞI GEORGIANA PAIC, ÎNVINSE LA CM DE LUPTE

Sportivele Ana Maria Pavăl şi Georgiana Paic au fost eliminate în preliminariile categoriilor respective, la Campionatele Mondiale de lupte de la Moscova. La categoria 55 kg, Ana Maria Pavăl a fost eliminată în turul doi de americanca Tatiana Suarez, după ce în lupta inaugurală Pavăl trecuse de unguroaica Emese Szabo. La 59 kg, Georgiana Paic a pierdut în primul tur, în faţa indoneziencei Alka Tomar. În primele două zile de competiţie, nici sportivii români angrenaţi la lupte greco-romane nu au ajuns să lupte pentru medalii: Robert Alexandru Papp (sferturi de finală, 96 kg), Aurelian Leciu (primul tur, 60 kg), Virgil Munteanu (optimi de finală, 55 kg) şi Ion Panait (optimi de finală, 66 kg). Primele două componente ale delegaţiei României la lupte libere, Estera Dobre şi Cristina Croitoru, au fost eliminate şi ele în preliminariile categoriilor 51, respectiv 48 kg. Lotul României include alţi 5 sportivi, dintre care patru băieţi, care vor intra în competiţii la lupte libere. Campionatele Mondiale de la Moscova se vor încheia duminică.

CRISTINA DINU, ÎN TURUL 3 LA US OPEN

Jucătoarea de tenis Cristina Dinu s-a calificat în turul trei al junioarelor la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Dinu a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-1, 6-1, pe Emi Mutaguchi (Japonia) şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Iulia Putinţeva (Rusia), care a trecut, cu scorul de 7-5, 6-3, de Timea Babos (Ungaria), cap de serie numărul 2. În proba de dublu a junioarelor, perechea Cristina Dinu/Veronia Cepede Royg (România/Paraguay), cap de serie numărul 6, a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 7-5, 7-6 (7/5), de cuplul american Robin Anderson/Monica Turewicz.

GABRIELA UNGUR, ÎN TURUL 2 LA BIELLA

Jucătoarea de tenis Liana-Gabriela Ungur s-a calificat în turul doi al turneului ITF de la Biella (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari. Ungur a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-0, pe Sharon Fichman (Canada) şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Mathilde Johansson (Franţa), care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-2, de compatrioata sa Alize Cornet, cap de serie numărul 4. Tot la Biella, jucătoarea Raluca-Ioana Olaru a fost învinsă, în primul tur, cu scorul de 6-4, 3-6, 7-6 (7/2), de Aleksandra Krunici (Serbia), beneficiară a unui wild-card.

ZVONAREVA ŞI WOZNIACKI, ÎN SEMIFINALE LA US OPEN

Jucătoarea rusă de tenis Vera Zvonareva, cap de serie numărul 7, şi sportiva daneză Caroline Wozniacki, principala favorită a competiţiei, s-au calificat, miercuri, în semifinale la US Open. Zvonareva a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-3, 7-5, pe Kaia Kanepi (Estonia), cap de serie numărul 31, în timp ce Wozniacki a trecut, cu scorul de 6-2, 7-5, de Dominika Cibulkova (Slovacia). Cele două se vor întâlni în semifinale la US Open. În cealaltă semifinală, Venus Williams (SUA), a treia favorită a competiţiei, o va întâlni pe Kim Clijsters (Belgia), cap de serie numărul 2.

ROGER FEDERER ŞI NOVAK DJOKOVICI, ÎN SEMIFINALE LA US OPEN

Elveţianul Roger Federer, al doilea favorit al US Open, ultimul turneu de Grand Slam, şi sârbul Novak Djokovici, cap de serie numărul 3, s-au calificat în semifinalele competiţiei. Federer a trecut, cu scorul de 6-4, 6-4, 7-5, de suedezul Robin Soderling, al cincilea favorit al întrecerii, în timp ce Djokovici l-a învins, în sferturile de finală, cu scorul de 7-6, 6-1, 6-2, pe francezul Gael Monfils, cap de serie numărul 17. Cei doi se vor duela mâine pentru un loc în finala de la US Open. Ultimele două sferturi de finală, disputate ieri noapte, au programat următoarele întâlniri: Rafael Nadal (Spania, cap de serie nr.1) - Fernando Verdasco (Spania, cap de serie nr.8) şi Stanislas Wawrinka (Elveţia, cap de serie nr.25) - Mihail Iujnâi (Rusia, cap de serie nr.12).

GEMENII BOB ŞI MIKE BRYAN, ÎN FINALA DE DUBLU MASCULIN DE LA US OPEN

Fraţii gemeni Bob şi Mike Bryan, cap de serie numărul unu, s-au calificat în finala de dublu masculin de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Cei doi americani au învins, în semifinale, cu scorul de 6-1, 6-4, cuplul spaniol Marcel Granollers şi Tommy Robredo, cap de serie numărul 12. În cealaltă semifinală, perechea formată din indianul Rohan Bopanna şi pakistanezul Aisam-Ul-Haq Qureshi, cap de serie numărul 16, a trecut, cu scorul de 7-6, 6-4, de cuplul argentinian alcătuit din Eduardo Schwank şi Horacio Zaballos.

FINALĂ FĂRĂ SURPRIZE ÎN PROBA DE DUBLU MIXT DE LA US OPEN

Perechea americană formată din Liezel Huber şi Bob Bryan, cap de serie numărul unu, s-a calificat în finala de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Huber şi Bryan au învins, în semifinale, cu scorul de 6-3, 7-5, cuplul alcătuit din americanca Bethanie Mattek-Sands şi canadianul Daniel Nestor, cap de serie numărul 4. Liezel Huber şi Bob Bryan vor întâlni, în finală, perechea formată din cehoaica Kveta Peschke şi pakistanezul Aisam-Ul-Haq Qureshi.



12