Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 10 Noiembrie 2009 / 00:00 709 accesări

ASTRA AMENINŢĂ CU NEPREZENTAREA ÎN CUPA ROMÂNIEI

Programul sferturilor de finală ale Cupei României, programate în zilele de 17, 18 şi 25 noiembrie, într-o singură manşă, pe terenul primelor formaţii - marţi, 17 noiembrie: FC Braşov - Gloria Bistriţa (ora 19.00, transmis de sport.ro); miercuri, 18 noiembrie: FC Vaslui - Internaţional Curtea de Argeş (ora 18.15, sport.ro); U. Craiova - CFR Cluj (ora 20.15, Pro TV); miercuri, 25 noiembrie: Astra Ploieşti - Dinamo Bucureşti (ora 20.15, Pro TV). În caz de egalitate după 90 de minute, vor avea loc prelungiri, iar dacă egalitatea persistă, se va trece la executarea loviturilor de departajare. Conducerea clubului Astra s-a declarat revoltată că meciul cu Dinamo a fost programat la o săptămână după celelalte trei jocuri, şi a ameninţat, ieri, că nu se va prezenta, dacă data de disputare nu va fi schimbată.

S-AU REUNIT TRICOLORII “MICI”

Lotul echipei naţionale de tineret s-a reunit, ieri dimineaţă, la Complexul Naţional Mogoşoaia, pentru ultimul meci oficial din acest an, cel cu Letonia, programat, sâmbătă, de la ora 15.00, la Buzău, în Grupa I a preliminariilor Campionatului European din 2011. Cu doi jucători de la FC Farul în lot, Alexandru Măţel şi Paul Papp, tricolorii “mici” vor să facă un pas important către calificarea la turneul final şi să se răzbune eşecul sever de la Riga, scor 1-5. “Mai puţin contează revanşa după ce s-a întâmplat în tur. Ne interesează doar cele trei puncte puse în joc. Revanşa este pe planul doi”, a declarat selecţionerul Emil Săndoi.

BECKHAM NU VA JUCA ÎMPOTRIVA BRAZILIEI

Mijlocaşul David Beckham a fost convocat la naţionala Angliei pentru amicalul cu Brazilia, programat sâmbătă, în Qatar dar nu va mai evolua pentru că echipa sa de club, Los Angeles Galaxy, s-a calificat în finala Conferinţei de Vest din MLS, informează ediţia online a The Guardian. LA Galaxy a câştigat cu 1-0 manşa secundă a semifinalei contra lui Chivas USA şi a reuşit să se califice în finală cu scorul general de 3-2. Golul victoriei a fost reuşit de Landon Donovan, în min. 73, din penalty. Beckham a evoluat până în min. 78 al semifinalei, fiind înlocuit din cauza unei lovituri primite. Ultimul act al competiţiei va avea loc vineri, între LA Galaxy şi Houston Dynamo. Selecţionerul Angliei, Fabio Capello, l-a inclus pe Beckham în lista de 24 de jucător convocaţi, dar a precizat că acesta va evolua pentru echipa de club în cazul în care LA Galaxy se califică în finală.

PRIMUL FOTBALIST CU HANDICAP DIN PRIMERA DIVISION

Atacantul formaţiei Real Zaragoza, Alex Sanchez, care s-a născut fără palma dreaptă, a debutat duminică seară în Primera Division, în meciul pierdut în faţa Valenciei, scor 1-3, el devenind primul jucător cu handicap care joacă în prima ligă iberică. În vârstă de 20 de ani, Alex Sanchez a fost convocat pentru a treia oară la prima echipă, iar în partida cu Valencia antrenorul a decis să îl introducă pe teren în ultimele 15 minute. Cu toate că nu a avut prea multe realizări, atacantul a impresionat prin devotamentul său. Sanchez, care la echipa secundă a clubului a marcat 12 goluri în zece partide, juca în urmă cu doi ani la o formaţie de amatori, mai exact la echipa Universităţii din Zaragoza, acolo unde este student în anul 3 la Drept. A urmat o ascensiune fulminantă a atacantului, care a trecut prin cinci ligi spaniole, a ajuns la Zaragoza şi a debutat în fotbalul mare pe Stadionul “Mestalla”.

GUIZA VREA SĂ PLECE DE LA FENER

Atacantul spaniol Daniel Guiza, care evoluează la Fenerbahce Istanbul, spune că a greşit când a acceptat să evolueze în Turcia şi vrea să revină în Spania. „Nu m-am adaptat la Fenerbahce şi vreau să plec. Am primit oferte de la mai multe formaţii, dar vreau să revin în Spania şi să evoluez acolo. Există multă presiune pe echipă, iar dacă nu se câştigă trofee, presiunea este mai mare pe jucătorii străini. Aici toată lumea îţi cere să câştigi toate partidele”, a declarat Guiza. Presa din Turcia scrie că atacantul îşi doreşte să se transfere la un alt club din iarnă. „Turcia este o ţară frumoasă, dar numai pentru o zi. Nu ştiu nici limba, iar acest lucru este o problemă mare”, a mai spus jucătorul în vârstă de 29 de ani, transferat de Fenerbahce în 2008, după ce a devenit campion european cu echipa naţională a Spaniei. Guiza a mai evoluat la Mallorca, Getafe şi Murcia.

S-A RETRAS SANTORO!

Tenismanul francez Fabrice Santoro a jucat, duminică, în primul tur al turneului de la Paris, împotriva americanului James Blake, ultimul meci al carierei sale de peste 20 de ani. Santoro, care va împlini 37 de ani în luna decembrie, a disputat a 913-a sa partidă de simplu, în care a fost învins de Blake, cu 6-4, 6-3. „Întorc acum o pagină mare a vieţii mele. 30 de ani consacraţi tenisului. Nu simt tristeţe, ci mai mult o uşurare”, a declarat Santoro, care a participat la primele sale turnee în 1989. Palmaresul sportivului francez include şase titluri la simplu, 24 la dublu, dintre care două la Australian Open, precum şi două Cupe Davis. Cea mai bună clasare a lui Santoro în ierarhia mondială a fost locul 17, pe care francezul a ajuns în 2001. De asemenea, Santoro este deţinătorul recordului de participări la turneele de Grand Slam - 69.

CANDIDAŢII LA TITLUL DE ATLETUL ANULUI

Usain Bolt (Jamaica), Kenenisa Bekele (Etiopia), Tyson Gay (SUAS), Steven Hooker (Australia) şi Andreas Thorkildsen (Norvegia) sunt cei care candideză la titlul de atletul anului 2009, a anunţat, ieri, IAAF pe site-ul oficial. Favoritul indiscutabil pentru acest titlu este Usain Bolt, care la Mondialele de la Berlin a cucerit titluri la 100 m şi 200 m, stabilind noi recorduri mondiale. Etiopianul Bekele a cucerit şi el două medalii de aur la aceeaşi competiţie, la 5.000 m şi 10.000 m, în timp ce Gay a ocupat locul 2 la 100 m. Australianul Hooker este campion mondial la săritura cu prăjina, iar norvegianul Thorkildsen la aruncarea suliţei. Câştigătorul titlului de atlet al anului 2009 va fi anunţat la Gala Atletismului Mondial care va avea loc pe 22 noiembrie la Monaco. Candidatele pentru titlul de atleta anului 2009 vor fi anunţate azi.



12