Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 15 Aprilie 2009 / 00:00 686 accesări

Opt sportivi constănţeni luptă pentru medaliile naţionale la kaiac-canoe

Astăzi, la Snagov, vor debuta Campionatele Naţionale la kaiac-canoe pentru seniori în proba de fond. Competiţia este atacată şi de opt sportivi de la CS Farul. Rodica Sterpu, Elena Renţea, Anişoara Cătrună, Lucia Moraru, Monica Cezar, Nicoleta Cezar, Mariana Ciobanu şi Gabriela Culea sperînd într-o nouă evoluţie bună. De altfel, elevii antrenorilor Maria, Ştefan şi Gabriel Aftenie vor mai participa, joi şi vineri, în Cupa României pentru seniori la ambarcaţiuni mici, tot joi şi vineri fiind programate şi Campionatele Naţionale de tineret şi seniori la canotaj. Constanţa va fi reprezentată la această competiţie de Diana Bursuc, Alin Iacob, Daniela Badea şi Mădălin Mihaiu. Canotorii sînt antrenaţi de campionul olimpic Dumitru Răducanu.

Hănescu, eliminat de Murray în turul secund la Monte Carlo

Victor Hănescu a pierdut, ieri, cu 3-6, 2-6, partida disputată cu britanicul Andy Murray (cap de serie nr. 4), în turul al doilea al turneului de la Monte Carlo, dotat cu premii în valoare totală de 2.750.000 de euro. Pentru prezenţa în turul secund al competiţiei, Hănescu va primi 45 de puncte ATP şi un cec în valoare totală de 14.500 de euro.

Cîrstea, învinsă la Barcelona de o jucătoare venită din calificări

Sorana Cîrstea, favorita nr. 8, a fost eliminată în primul tur al turneului WTA de la Barcelona, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari. Cîrstea a fost eliminată de Anastasiya Yakimova (Belarus), jucătoare venită din calificări, care a cîştigat meciul cu 7-6 (7/2), 7-6 (7/5). Cîrstea a mai rămas în competiţia de dublu, unde face pereche cu Andreja Klepac (Slovenia), fiind calificată în turul secund. Cîrstea şi Klepac şi-au asigurat, pentru accederea în sferturi, 70 de puncte WTA şi un cec de 1.650 de dolari.

Primăria Braşov va semna contractul pentru organizarea Jocurilor Olimpice ale Tineretului European

Primăria Municipiului Braşov va semna, joi, contractul pentru organizarea Jocurilor Olimpice ale Tineretului European, printre competiţiile care vor avea loc în cadrul aceste manifestări numărîndu-se biatlonul, schi fond şi alpin, snowboard şi sărituri cu schiurile. România a depus o scrisoare de intenţie pentru organizarea evenimentului în august 2007, dosarul a fost depus în luna noiembrie, iar confirmarea a fost primită pe 1 decembrie. Un criteriu foarte important în acceptarea candidaturii a fost modul în care a fost conceput proiectul românesc, evenimentul urmînd a fi organizat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român în colaborare cu municipiul Braşov şi Asociaţia Microregiunea Turistică Munţii Bucegi, din care fac parte oraşele Predeal, Sinaia, Buşteni, Azuga, Rîşnov şi Bran. Perioada propusă pentru eveniment este 16-23 februarie 2013. La Braşov vor avea loc festivităţile de deschidere şi închidere, hochei pe gheaţă, patinoar artistic, Short-Track, la Predeal se vor organiza biatlon şi schi alpin, la Buşteni schi fond şi schi alpin, la Sinaia snowboard, la Rîşnov sărituri, iar la Azuga schi alpin.

Lupta pe viaţă şi pe moarte pentru promovare în Seria a 2-a din Liga a II-a la fotbal

Internaţional Curtea de Argeş a cîştigat, ieri, cu 1-0, meciul cu Unirea Alba Iulia, derby-ul etapei a 24-a din Seria a II-a a ligii secunde. Într-un alt meci din etapa a 24-a a Seriei a II-a, Mureşul Deva a învins, pe teren propriu, cu 2-1, liderul FCM Tg. Mureş, întîlnirea fiind arbitrată de Aurelian Bogaciu. Clasament Seria a II-a: 1. Tg. Mureş 45p; 2. Rm. Vîlcea 45p; 3. Internaţional Curtea de Argeş 44p; 4. Unirea Alba Iulia 43p.

România, ciuca bătăilor la Campionatul Mondial de hochei!

Echipa naţională de hochei pe gheaţă a României a înregistrat ieri al treilea eşec consecutiv la Campionatul Mondial de la Torun (Polonia), Divizia I, Grupa B, fiind învinsă de reprezentativa Marii Britanii cu scorul de 8-0. România continuă să fie singura echipă din competiţie fără gol înscris, după ce în primele două partide a pierdut în faţa Italiei, cu 0-11, şi în faţa ţării gazdă, Polonia, cu 0-7. Naţionala pregătită de canadianul Thomas Skinner va disputa următorul meci joi, contra Ucrainei.



12