Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 11 Noiembrie 2008 / 00:00 598 accesări

Platini, în România

Preşedintele UEFA, Michel Platini, va întreprinde o vizită la Bucureşti, joi şi vineri, pentru a inspecta stadiul lucrărilor la Stadionul Naţional din Complexul Sportiv “Lia Manoliu”. Din delegaţie vor mai face parte Marios N. Lefkaritis, vicepreşedinte al UEFA, Pascal Torres, şef al departamentului “Dezvoltare Asociaţii Naţionale”, şi Kevin Lamour, asistent al preşedintelui Platini. Vineri, între orele 9.30 - 10.00, în incinta Hotelului “Marriott”, va avea loc o conferinţă de presă, susţinută de Michel Platini şi Mircea Sandu.

Dragomir propune FRF ca galeriile să nu mai însoţească echipele în deplasare

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, va propune federaţiei ca galeriile să nu mai însoţească echipele la partidele din deplasare, începînd din returul acestei ediţii de campionat, şi a precizat că preşedintele FRF, Mircea Sandu, este de acord cu o asemenea măsură. Dumitru Dragomir a menţionat că decizia de interzicere a deplasării galeriilor va fi menţinută cel puţin doi ani. Şeful LPF a făcut aceste declaraţii după incidentele produse, duminică seară, la derby-ul Rapid - Steaua. În minutul 5 al partidei, suporterii echipei din Bd-ul Ghencea aflaţi la Tribuna I au aruncat trei petarde spre tribuna oficiala, iar două dintre acestea au picat la aproximativ 10-15 metri de oficialităţile prezente la partidă. Cea de a treia petardă a căzut în mijlocul Tribunei 0. Doi dintre fanii echipei giuleştene au încercat să îl agreseze pe Dumitru Dragomir, solicitîndu-i să evacuze galeria stelistă. Unul dintre fanii rapidişti a reuşit să-l atingă uşor pe Dragomir, însă a fost oprit la timp de intervenţia preşedintelui Consiliului de Administraţie al FC Rapid, Constantin Toma.

Piţurcă va convoca şase jucători ai Universităţii Craiova

Antrenorul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a selecţionat şase jucători ai echipei Universitatea Craiova pentru turneul pe care tricolorii îl vor efectua în Oman, în luna decembrie, conform unei înştiinţări a FRF către conducerea clubului craiovean. Jucătorii craioveni convocaţi de Victor Piţurcă pentru turneul din Oman sînt: Mircea Bornescu, Ovidiu Dănănae, Valerică Găman, Dorel Stoica, Andrei Prepeliţă şi Florin Costea. La turneul care va începe pe 15 decembrie vor participa, pe lîngă naţionala României, selecţionata ţării gazdă, Oman, şi reprezentativele din Iran şi Costa Rica.

Record de cartonaşe galbene în etapa a 14-a a Ligii I la fotbal

În etapa a 14-a a Ligii I la fotbal s-a înregistrat un număr record de cartonaşe galbene, 48, precedenta “performanţă” de acest fel din actualul sezon fiind înregistrată în etapa a 9-a, 47 de cartonaşe. În această ediţie de campionat s-au acordat în total 542 de cartonaşe galbene şi 42 roşii, singurii fotbalişti cu două cartonaşe roşii primite în acest sezon fiind Adrian Ropotan (Dinamo) şi Radu Mărginean (Gloria Bistriţa). De asemenea, recordul de spectatori a fost doborît în această etapă, cînd au asistat 65.850 de spectatori, faţă de 63.500 cîţi se înregistraseră în etapa a 6-a. Cei mai mulţi spectatori au asistat la meciul FC Timişoara - Dinamo, 32.000, în timp ce asistenţa cea mai mică s-a înregistrat la meciul CS Otopeni - SC Vaslui, 350. La partidele din cele 14 etape ale Ligii I au asistat peste 700.000 de persoane.

Mutu ar putea reveni înaintea meciului cu Lyon

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, doreşte să revină pe gazon înainte de meciul din Liga Campionilor de pe 25 noiembrie, cu Olympique Lyon, din etapa a 5-a a Grupei F, se arată într-un articol publicat, luni, de ziarul Corriere dello Sport, şi semnat de Francesca Bandinelli. Mutu s-a accidentat la aductori în timpul meciului de miercurea trecută cu formaţia Bayern Munchen, scor 1-1, din etapa a 4-a a Grupei F, din care face parte şi Steaua. Mutu abia se refăcuse după problemele avute la genunchiul stîng şi la cotul stîng. Sursa citată precizează că internaţionalul român a fost alături de colegii săi de la Fiorentina, chiar dacă doar în postura de suporter, şi la partida de duminică din Seria A, cîştigată cu scorul de 2-1 de gruparea Viola, pe teren propriu, în faţa echipei Atalanta. Importanţa internaţionalului român în angrenajul echipei antrenate de Cesare Prandelli a fost subliniată şi de atacantul Fiorentinei, Alberto Gilardino, care a precizat că Mutu este un jucător care poate crea foarte uşor superioritate numerică pentru formaţia sa.

Vassaras va arbitra meciul amical România - Georgia

Partida amicală dintre reprezentativele României şi Georgiei, care se va disputa pe 19 noiembrie, de la ora 20.30, pe Stadionul “Dinamo” din Bucureşti, va fi condusă de o brigadă de arbitri din Grecia, avîndu-l la centru pe Kyros Vassaras, informează site-ul oficial al FRF. Vassaras va fi ajutat la cele două linii de asistenţii Christos Gennaios şi Dimitros Saraidaris, arbitru de rezervă urmînd să fie românul Alexandru Deaconu. Vassaras, în vîrstă de 42 de ani, este purtător al ecusonului FIFA din 1998. El a mai arbitrat naţionala României pe 13 octombrie 2007, în meciul cu Olanda de la Constanţa, scor 1-0, în preliminariile CE 2008. Totodată, a condus şi partida Rapid Bucureşti - SV Hamburg, scor 2-0, din 9 martie 2006, din prima manşă a optimilor de finală ale Cupei UEFA. Delegaţia Georgiei va sosi la Bucureşti duminică, 16 noiembrie, la ora 10.45. Jucătorii georgieni legitimaţi la cluburi de peste hotare vor ajunge în România, luni, 17 noiembrie. Lotul României va fi anunţat duminică, 16 noiembrie, după disputarea meciurilor din etapa a 15-a a Ligii I, reunirea fiind programată la Centrul de Fotbal Mogoşoaia luni, 17 noiembrie, la ora 12.00.

Accidentat, Huntelaar va lipsi de pe gazon cel puţin şase săptămîni

Atacantul echipei Ajax Amsterdam, Klaas Jan Huntelaar, a suferit o entorsă a ligamentelor de la gleznă şi va lipsi de pe gazon cel puţin şase săptămîni. Huntelaar s-a accidentat în timpul partidei pe care formaţia sa a cîştigat-o duminică, scor 5-2, în faţa echipei Sparta Rotterdam. Atacantul a deschis scorul şi apoi a suferit o entorsă a ligamentului anterior de la glezna stîngă, fiind înlocuit cu Evander Sno. Medicii clubului au anunţat că Huntelaar (25 de ani) va lipsi de pe gazon cel puţin o lună şi jumătate, astfel că va rata meciurile din grupa F a Cupei UEFA, cu Hamburger SV (27 noiembrie) şi Slavia Praga (17 decembrie), dar şi meciul amical al echipei naţionale, din 19 noiembrie, cu Suedia.

Real Madrid l-a achiziţionat pe “noul Cristiano Ronaldo”

Campioana Spaniei, Real Madrid, şi-a asigurat serviciile tînărului atacant brazilian naturalizat portughez Alipio Duarte Brandao, de la formaţia Rio Ave, care este comparat în Portugalia cu jucătorul echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo. Atacantul în vîrstă de 16 ani este considerat unul dintre cei mai promiţători fotbalişti din Portugalia, iar pentru achiziţionarea sa gruparea madrilenă s-a luptat cu Chelsea Londra. Potrivit ziariştilor spanioli, Duarte Brandao va fi din această săptămînă la dispoziţia clubului din capitala Spaniei. „Are un talent imens, îl cunosc destul de bine şi sincer vă pot spune că este foarte greu să găseşti jucători cu asemenea calităţi la vîrsta asta”, a precizat internaţionalul portughez Pepe. Duarte a evoluat în Portugalia două sezoane, dar nu a prins niciun meci oficial la prima echipă a lui Rio Ave.

Mercedes-Benz va furniza motoare echipei Force India

Echipa de Formula 1 Force India, care tocmai şi-a încheiat parteneriatul cu italienii de la Ferrari, a anunţat, luni, semnarea unui contract cu germanii de la Mercedes-Benz, pentru furnizarea motoarelor în sezonul următor. “Este pentru prima oară când Mercedes-Benz echipează o altă grupare în afara cunoscutei McLaren”, se precizează în comunicatul emis de Force India. Acordul mai prevede ca team-ul McLaren, echipa campionului mondial, britanicul Lewis Hamilton, şi a finlandezului Heikki Kovalainen să furnizeze cutii de viteză, sisteme hidraulice şi să ofere asistenţă monoposturilor de la Force India. “Sîntem absolut încîntaţi de acest acord!”, a declarat proprietarul echipei Force India, miliardarul indian Vijay Mallya. “McLaren şi Mercedes-Benz sunt două nume celebre din istoria automobilismului, iar un asemenea parteneriat ne va ajuta să progresăm şi să avem rezultate mai bune în sezonul 2009”, a spus Mallay. Intrată în anul 2008 în Formula 1, echipa Force India nu a obţinut niciun punct în acest campionat, piloţii Adrian Sutil (Germania) şi Giancarlo Fisichella (Italia) clasîndu-se regulat pe ultimele poziţii. “Inevitabil, acest prim sezon a constituit o perioadă de acomodare pentru noi. Dar am anunţat încă de la start că sîntem o echipă serioasă şi că nu am venit doar pentru a face act de prezenţă”, a mai declarat proprietarul indian. Echipa McLaren-Mercedes a încheiat sezonul 2008 al F1 pe locul al doilea în clasamentul constructorilor, după scuderia Ferrari.

IAAF a anunţat nominalizaţii pentru cel mai bun atlet al anului

Federaţia Internaţională de Atletism a anunţat, luni, cei trei nominalizaţi pentru premiul “Atletul Anului în 2008”, atît la masculin, cît şi la feminin, după ce listele iniţiale cuprindeau cîte zece sportivi, informează site-ul oficial al IAAF. Finaliştii la masculin pentru titlul de atletul anului sînt: Kenenisa Bekele (Etiopia), Usain Bolt (Jamaica) şi Dayron Robles (Cuba). La feminin, au fost nominalizate: Tirunesh Dibaba (Etiopia), Elena Isinbaieva (Rusia) şi Pamela Jelimo (Kenia) Lista iniţială a nominalizaţilor pentru atletul anului mai cuprindea sportivii: Irving Saladino (Panama), Haile Gebrselassie (Etiopia), Samuel Wanjiru (Kenia), Andreas Thorkildsen (Norvegia), Bryan Clay (SUA), LaShawn Merritt (SUA), Andrey Silnov (Rusia). La feminin, lista iniţială cuprindea atletele: Veronica Campbell-Brown (Jamaica), Melaine Walker (Jamaica), Valerie Vili (Noua Zeelandă), Barbora Spotakova (Cehia), Blanka Vlasici (Croaţia), Gulnara Galkina-Samitova (Rusia), Francoise Mbango (Camerun). Cîştigătorii celor două secţiuni vor fi anunţaţi pe 23 noiembrie, la Monaco, în cadrul “Galei Mondiale de Atletism”. Sportivii rămaşi în cursa pentru Atletul Anului au fost desemnaţi de voturile “Familiei IAAF” şi de suporteri. Voturile “Familiei IAAF” au cîntărit 70 la sută din rezultatul final, în timp ce publicul a putut vota prin internet, alegerea lor valorînd 30 la sută din vot. IAAF a anunţat că au fost înregistrate 493.353 de voturi din partea publicului. Votul pentru desemnarea nominalizaţilor finali pentru atletul anului a început la 13 octombrie şi s-a încheiat duminică.

Federer, învins la Turneul Campionilor

Tenismanul britanic Andy Murray l-a învins, luni, la Shanghai, pe americanul Andy Roddick, în trei seturi, 6-4, 1-6, 6-1, într-un meci din Grupa Roşie de la Turneul Campionilor. Tot în Grupa Roşie, francezul Gilles Simon a trecut, cu 4-6, 6-4, 6-3, de elveţianul Roger Federer, deţinătorul trofeului.

Nadal, incert pentru finala Cupei Davis

Tenismanul Rafael Nadal, numărul unu mondial, este incert pentru finala Cupei Davis pe care naţionala Spaniei o va disputa în faţa echipei similare a Argentinei, a anunţat unchiul sportivului, Toni Nadal, care este totodată şi tehnicianul acestuia. “Cooptarea lui Nadal în echipa de Cupă Davis este incertă, deoarece ultimele teste efectuate de jucător nu sînt extrem de concludente. Accidentarea încă îl deranjează”, a explicat antrenorul lui Nadal într-un interviu acordat ziarului Marca. Sportivul iberic suferă de o tendinită la genunchiul drept încă din timpul turneului de la Paris-Bercy, accidentare ce l-a făcut să rateze şi Mastersul de la Shanghai. Nadal a anunţat, prin intermediul site-ul său de internet, că o decizie în privinţa participării la finala Cupei Davis va fi luată cel mai tîrziu marţi. Ultimul act din acest sezon al Cupei Davis, dintre Argentina şi Spania, este programat în perioada 21-23 noiembrie, în oraşul Mar del Plata.



12