Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 05 August 2008 / 00:00 632 accesări

Mutu a semnat noul contract cu Fiorentina

Atacantul Adrian Mutu a semnat, luni dimineaţă, un nou contract cu gruparea Fiorentina, însă această înţelegere va fi oficializată joi, informează violanews.com. “Acordul dintre Fiorentina şi Adrian Mutu este realizat. Românul a semnat noul contract în această dimineaţă, dar acordul va fi oficializat abia joi, cînd va semna şi clubul. Noul contract îl va lega pe Mutu de Fiorentina pînă la finalul anului 2012 şi include o mărire de salariu de aproximativ 200.000 de euro”, notează sursa citată. Adrian Mutu mai avea contract cu Fiorentina pînă în 2011. Internaţionalul român, care potrivit presei italiene urma să părăsească Fiorentina în această vară pentru a se transfera la AS Roma, refuzase pînă în prezent prelungirea contractului, deoarece nu exista un acord în privinţa termenilor noii înţelegeri. În schimb, căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, este tot mai aproape de Inter Milano. „Ne-am înţeles, am bătut palma! Rădoi va fi împrumutat un an în schimbul a două milioane de euro, tot atît cît va fi şi salariul său”, a anunţat Gigi Becali înainte de începutul meciului cu FC Braşov.

Steaua a coborît şase locuri în clasamentul IFFHS

Steaua Bucureşti rămîne cea mai bine clasată echipă românească în ierarhia mondială realizată de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), pe locul locul 77, cu şase locuri mai jos decît în clasamentul precedent. Steaua ocupă locul 77, cu 128 de puncte, la egalitate cu formaţiile Sampdoria (Italia), FC Copenhaga (Danemarca) şi Bolton (Anglia). Următoarea echipa românească din clasament este CFR Cluj, care are 117,5 p şi a coborît un loc faţă de ierarhia precedentă, clasîndu-se pe poziţia 92. Dinamo (91,5 p) ocupă poziţia 163, la egalitate cu o altă grupare din România, Unirea Urziceni. Dinamoviştii au căzut 19 locuri faţă de clasamentul trecut, iar ialomiţenii au coborît 11 locuri. Rapid (87,5 p) a căzut 13 locuri şi este pe locul 183, în timp ce FC Vaslui (64,5), care figurează pentru prima dată în acest clasament, ocupă poziţia 343. Oţelul Galaţi, care în ierarhia trecută ocupa locul 199, în acest moment nu se mai află în clasament. Liderul clasamentului IFFHS este echipa engleză Manchester United (286 p) - aflată pe această poziţie pentru a patra lună consecutivă, urmată de Glasgow Rangers (258,5 p), care a urcat două poziţii, şi Chelsea Londra (258 p). Echipa lunii iulie a fost desemnată formaţia BATE Borisov (Belarus).

Dică, gol pentru Catania în amicalul cu Perugia

Atacantul român Nicolae Dică a înscris un gol pentru Catania în partida amicală, pierdută, scor 2-3, în faţa grupării de ligă secundă Perugia. Românul, care a evoluat ca mijlocaş, a marcat în min. 32, egalînd scorul la 2, în timp ce restul reuşitelor le-au aparţinut lui Martinez (min. 5), respectiv Ercolano (min. 1), De Giorgio (min. 23) şi Campagnacci (min. 88). Acesta a fost primul insucces al echipei pregătite de Walter Zenga din perioada de pregătire.

Două meciuri în UEFA Champions League

În această seară sînt programate două dintre cele 14 partide retur ale celui de-al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor. Deşi porneau cu şansa a doua după tragerea la sorţi, campioanele Letoniei şi Lituaniei au - acum - reale şanse de calificare! Iar pentru FBK Kaunas ar fi vorba de o performanţă de excepţie, Rangers fiind finalista ultimei ediţii a Cupei UEFA! Partidele din această seară: FK Ventspils - Brann Bergen (0-1 în tur); FBK Kaunas - Glasgow Rangers (0-0).

Accidentare gravă pentru Sneijder

Mijlocaşul olandez al echipei Real Madrid, Wesley Sneijder, accidentat în min. 70 al meciului amical cu Arsenal Londra, scor 1-0, contînd pentru “Emirates Cup”, a efectuat un prim examen medical şi ar putea absenta timp de şase luni de pe teren, informează cotidianul “Gazzetta dello Sport”. Mijlocaşul în vîrstă de 24 de ani a ieşit de pe teren pe targă. „După ciocnirea cu Abou Diaby, Sneijder a suferit o gravă leziune la ligamentele genunchiului stîng”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al grupării spaniole. Internaţionalul olandez urmează să mai efectueze o serie de analize pentru a se stabili exact natura accidentării.

Messi va purta numărul 10 la FC Barcelona

Atacantul argentinian Lionel Messi va purta tricoul cu numărul 10 la echipa sa de club, FC Barcelona, număr pe care pînă în acest sezon l-a purtat brazilianul Ronaldinho, transferat la AC Milan. Messi, în vîrstă de 21 de ani, purta pînă în prezent numărul 19, care nu a fost reatribuit. Fundaşul brazilian Daniel Alves a primit numărul 20, purtat de Deco, care a plecat la Chelsea. Messi se află alături de selecţionata Argentinei la turneul olimpic de la Beijing şi nu participă la turneul american al Barcelonei.

Van der Vaart anunţă că s-a transferat la Real Madrid

Internaţionalul olandez Rafael van der Vaart a anunţat, ieri, pe site-ul său personal, că transferul său de la SV Hamburg la campioana Spaniei, Real Madrid, s-a oficializat duminică noapte. „Întotdeauna mi-am dorit să joc în Spania pentru că mă leagă multe de această ţară. Acum voi juca la Real Madrid, iar visul meu a devenit realitate. Marţi voi fi prezentat oficial”, a declarat Rafael van der Vaart, după ce cotidianul german “Bild” a anunţat că olandezul s-a înţeles cu Real Madrid pentru un contract pe cinci sezoane, iar suma de transfer va fi de 13 milioane de euro. Van der Vaart va deveni cel de-al cincilea olandez din lotul lui Real Madrid, după Ruud van Nisterlooy, Arjen Robben, Royston Drenthe şi Wesley Sneijder.

Drogba va rata startul sezonului în Anglia

Atacantul ivorian al echipei Chelsea, Didier Drogba, va lipsi de la primele două meciuri din campionatul Angliei, cu Portsmouth şi Wigan, din cauza unei accidentări la un genunchi. “Didier nu va juca în primul meci cu Portsmouth (la 17 august) şi va rata probabil şi al doilea meci cu Wigan (din 24 august). Discut cu medicul echipei în fiecare zi. El este bine şi lucrează cu preparatorul fizic. Sper că va relua antrenamentul săptămîna viitoare, însă nu va juca decît cînd va fi pregătit total”, a declarat managerul Luiz Felipe Scolari. În vîrstă de 30 de ani, Drogba a ratat toată pregătirea ca urmare a unei dureri la genunchi. Scolari speră că îl va putea alinia pe jucător la derby-ul cu Tottenham, pe 31 august.



12