Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 16 Iunie 2008 / 00:00 610 accesări

Start în Liga Europei la volei masculin

La sfîrşitul săptămînii trecute, au avut loc primele meciuri din cadrul Ligii Europei la volei masculin, competiţie la care anul trecut a fost invitată şi naţionala României. Nu a fost cazul şi în 2008, cînd cele nouă participante au fost împărţite în două grupe. Dacă grupa din care fac parte Germania, Turcia, Austria şi Bielorusia îşi va derula primele meciuri săptămîna aceasta, în Grupa A s-au jucat deja patru partide: Olanda - Grecia 3-2; Slovacia - Marea Britanie 3-0; Olanda - Marea Britanie 3-0; Slovacia - Grecia 3-0. Cîştigătoarele fiecărei grupe şi cea mai bună dintre ocupantele locului secund se califică pentru turneul final, alături de ţara organizatoare.

Galben pentru Zapata în preliminariile CM

Echipa naţională a Columbiei, cu steliştii Robinson Zapata şi Dayro Moreno pe banca de rezerve, a terminat la egalitate în deplasare, scor 1-1 (1-1), cu reprezentativa statului Peru, în etapa a V-a a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2010, zona Americii de Sud. Deşi a fost rezervă, portarul Zapata a primit un cartonaş galben în min. 41! Columbienii au deschis scorul prin Rodallega, în min. 7, gazdele reuşind egalarea prin Marino, în min. 39. Într-un alt meci, Uruguay - Venezuela 1-1 (Lugano 12 / Vargas 56). Partidele Paraguay - Brazilia, Argentina - Ecuador şi Bolivia - Chile au avut loc noaptea trecută.

Rooney cîştigă 5 milioane de lire sterline

Fotbalistul Wayne Rooney şi soţia sa Coleen au obţinut 2,5 milioane de lire sterline din drepturile de imagine privind nunta lor şi vor cîştiga încă atît atunci cînd se va naşte primul lor copil, ei semnînd un contract cu o revistă, singura care va putea fotografia fiul sau fiica jucătorului. Potrivit presei engleze, verighetele celor doi au costat un milion de lire sterline, fiind încrustate cu diamante şi avînd iniţialele tinerilor căsătoriţi. Modelul verighetelor a fost conceput chiar de mireasă. Wayne Rooney şi Coleen s-au căsătorit, pe 12 iunie, în Italia.

Presa lusitană îl anunţă pe Zico în postul de selecţioner al Portugaliei

Imediat după ce s-a anunţat numirea selecţionerului portughez Felipe Scolari la Chelsea, presa lusitană a început speculaţiile privind succesorul acestuia. Au fost luaţi în colimator mai mulţi antrenori fără contract, printre care şi Frank Rijkaard, plecat recent de la FC Barcelona. Conform francezilor de la L’Equipe, una dintre cele mai probabile variante este brazilianul Zico, şi el fără contract după ce a plecat de la Fenerbahce Istanbul. “Sigur că oportunitatea de a antrena un club sau o naţională mare este întotdeauna un lucru bun “, a declarat Zico pentru o televiziune braziliană, lăsînd să se înţeleagă că nu a fost încă abordat de federaţia portugheză pentru a prelua postul.

Nadal a cîştigat turneul de la Queens...

Spaniolul Rafael Nadal s-a impus, duminică, în faţa sîrbului Novak Djokovic, scor 7-6, 7-5, în cadrul finalei turneului de la Queens din Londra (Anglia), dotat cu premii în valoare de 713.000 de euro. Pentru victoria sa, Nadal a primit un cec în valoare de 84.500 de euro şi 225 de puncte, în timp ce Djokovic a încasat 48.750 de euro şi 155 de puncte ATP. Nadal şi Djokovic s-au întîlnit în 12 meciuri, scorul general fiind de partea ibericului, care a reuşit nouă victorii.

Iar Federer s-a impus la Halle

Elveţianul Roger Federer a cîştigat, duminică, meciul cu germanul Philipp Kohlschreiber, scor 6-3, 6-4, în cadrul finalei turneului pe iarbă de la Halle (Germania), dotat cu premii în valoare de 713.000 de euro. Federer a încasat pentru această victorie un cec în valoare de 115.500 de euro şi 225 de puncte ATP, în timp ce germanul a cîştigat pentru prezenţa în ultimul act al competiţiei un cec în valoare de 62.400 de euro şi 155 de puncte ATP. Federer l-a mai învins o singură dată pe Kohlschreiber, în cadrul sferturilor de finală ale aceluiaşi turneu, în 2005, scor 6-3, 6-4.



12