Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 29 Septembrie 2007 / 00:00 961 accesări

Echipa jandarmilor constănţeni, vicecampinoană naţională la fotbal

Pe stadionul „Dinamo” din Bucureşti s-a desfăşurat, miercuri, finala Campionatului de fotbal a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (M.I.R.A.), ediţia 2007. Echipa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, „C.S. Jandarmii Dobrogea” a întîlnit echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, iar urma disputării meciului, jandarmii constănţeni s-au clasat pe locul al doilea, devenind astfel vice campionii M.I.R.A. la fotbal. În echipa doljenilor a jucat chiar ministrul Administraţiei şi Internelor, Cristian David, iar partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru pompierii din Dolj. În echipa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au evoluat următorii jucători: plt.maj. Ilie Claudiu, sg.maj.Ilie Vasile, plt.maj.Gechereanu Constantin, plt. Matei Marian, sg.maj. Pîrvulescu Claudiu, plt.maj. Ţeican Sorin, plt. Sîrbu Dănuţ, sg.maj. Hampu Gelu, plt. Marin Gheorghe, sg.maj. Nuţă Ninel, plt. Mîrlea Valentin, sg.maj. Drăguţ Cristian, sg.maj. Ciobănuc Ionuţ, sg.maj. Ebuamet Denis, plt. Culeafă Sandu – Claudiu, plt. Drăgulin Cristian, plt. Fugaru Tudorel, sg.maj. Meiroşu Mihai.Echipa jandarmilor a fost antrenată de Plt. maj. Răzvan Voicilă. Premierea echipei constănţene a fost efectuată de către şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţa, g-ral lt. Vladimir Secară, iar premierea pompierilor doljeni a fost realizată de către şeful Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, g-ral mr. dr Costică Silion.

Cupa “Farul” îşi va desemna cîştigătorii

Astăzi, începînd cu ora 10.00, peste 130 de sportivi vor lua startul la cea de-a opta ediţie a Cupei “Farul” la gimnastică aerobică. Competiţia se desfăşoară pe parcursul întregii zile în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor. Spectacolul va fi asigurat de cei mai valoroşi “aerobici” ai momentului, la eveniment participînd şi loturile naţionale de juniori şi seniori ale României şi Moldovei. Concursul va avea loc pe patru categorii de vîrste, prima jumătate a zilei fiind rezervată juniorilor, urmînd ca de la ora 14.00 să intre în competiţie şi seniorii. Deasemenea, în cadrul evenimentului trei gimnaste de valoare îşi vor anunţa retragerea. Ramona Bunescu, Georgiana Iaţcov (multiple campioane naţionale) şi Mădălina Cioveie (campioană mondială în 2006) se vor retrage din activitatea competiţională. Ediţia din acest an este realizată în parteneriat cu SC Anadolu Automobil Rom SRL şi cu sprijinul FRG şi DSJ Constanţa. Organizatorii aşteaptă ca publicul să vină în număr mare, mai ales că intrarea va fi liberă!

În LN masculină de handbal, CSM Medgidia joacă duminică la Bacău

Liga Naţională masculină de handbal programează duminică, de la ora 11.00, patru întîlniri din etapa a treia. Printre ele figurează şi confruntarea dintre Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi CSM Medgidia. Nou-promovată în Liga Naţională, Ştiinţa Bacău a acumulat trei puncte în primele două runde, în vreme ce echipa din Medgidia a acumulat un singur punct. Antrenorul Ion Crăciun a hotărît să-şi continue activitatea pe banca tehnică a formaţiei din Medgidia şi îşi va conduce echipa de pe margine. Tot duminică se vor mai juca partidele: HC Odorhei - Uztel Ploieşti, Romvag Caracal - Pandurii Tg. Jiu şi UCM Reşiţa - Minaur Baia Mare. Întîlnirea CSM Oradea - HCM Constanţa, scor 25-25, s-a disputat în devans, iar partidele Bucovina Suceava - Steaua (miercuri) şi Dinamo - Poli Timişoara (joi) se vor juca săptămîna viitoare. Dinamo şi Steaua vor juca în weekend în cupele europene după următorul program: Dinamo - AEK Atena (sîmbătă, ora 17.00, turul II Cupa EHF), Wisla Plock - Steaua (duminică, ora 18.00, turul II, Cupa Cupelor)

Piţurcă şi-a ales stranierii pentru meciul cu Olanda

După o absenţă îndelungată, fundaşul lui Ajax Amsterdam, George Ogăraru, a fost convocat de selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Victor Piţurcă, pentru meciurile cu Olanda şi Luxemburg, din preliminariile EURO 2008. Stranierii convocaţi de Piţurcă sînt următorii: George Ogăraru (Ajax), Cosmin Contra (Getafe), Gabriel Tamaş (Auxerre), Cristian Chivu (Inter), Răzvan Raţ (Şahtior) - fundaşi; Sorin Paraschiv (Rimini), Florentin Petre (ŢSKA Sofia), Paul Codrea (Siena), Alin Stoica (Gent) - mijlocaşi; Daniel Niculae (Auxerre), Ciprian Marica (Stuttgart), Adrian Mutu (Fiorentina) - atacanţi. Reunirea echipei naţionale a României va avea loc, luni, 8 octombrie, la Casa Fotbalului, iar componenţa finală a lotului pentru cele două partide va fi anunţat după disputarea meciurilor contînd pentru etapa a 10-a a Ligii I, atunci cînd vor fi comunicaţi şi jucătorii din campionatul intern convocaţi. FRF face precizarea că selecţionerul ar putea renunţa la unul sau mai mulţi dintre stranierii convocaţi în funcţie de starea de sănătate sau forma sportivă a acestora. Întâlnirea cu Olanda are loc la 13 octombrie, de la ora 20:15, pe stadionul Farul din Constanţa, iar cea cu Luxemburg, la 17 octombrie, de la ora 21:15 în România, pe stadionul Josey Barthel din Luxembourg.

Cristina Vărzaru ratează prezenţa la CM de handbal feminin

Extrema dreaptă a naţionalei României de handbal feminin a fost operată joi la genunchi, unde doctorii danezi au descoperit că sursa accidentării era cartilajul, afectat pe o porţiune destul de mare. Jucătoarea de la Viborg va petrece patru săptămîni în cîrje, iar recuperarea va dura patru luni. Din păcate, este exclusă prezenţa ei la Campionatul Mondial din decembrie care va avea loc în Franţa, unde România este cotată cu şanse la titlul mondial. În afară de Campionatul Mondial, Vărzaru va rata şi o mare parte a sezonului pentru echipa ei de club, inclusiv în Liga Campionilor, unde şi-ar fi dorit să joace cu Oltchim Rîmnicu Vîlcea.

Trei canotoare de la CS Farul participă la Criteriul Olimpic

Canotorii de la CS Farul Constanţa participă în acest sfîrşit de săptămînă la ultima competiţie din acest an. După ce au revenit cu cinci medalii de bronz de la Campionatele Naţionale de viteză pentru seniori, sportivii constănţeni i-au parte în aceste zile la Criteriul Olimpic. Competiţia are loc pe lacul Snagov, iar Constanţa este reprezentată de trei sportive: Rîpă Adriana, Bursuc Diana şi Voicu Ramona. Acestea sunt antrenate de fostul campion olimpic Dumitru Răducanu.

Hănescu ar putea ajunge din nou în top 100

Victor Hănescu a acces, ieri, în semifinalele Bucharest Challenger, turneu dotat cu premii în valoare totală de 35.000 de dolari. Competiţia se desfasoara la Arenele BNR, iar românul a trecut la pas de grecul Konstantinos Economidis, scor 6-2, 6-4, reuşind astfel să scurteze şi mai mult drumul spre un loc între primii 100 de jucători ai lumii. Finalist al turneului BCR şi erou în barajul cu Japonia, Hănescu ar putea ajunge la sfîrşitul acestei săptămîni din nou în Top 100, clasament pe care l-a părăsit în 2006, în urma unei accidentări. Acesta ar fi cel de-al doilea român care ajunge în aici, Andrei Pavel aflîndu-se în prezent pe poziţia 87.

Palermo este interesată de Ştefan Radu

Fundaşul echipei Dinamo, Ştefan Radu, se află în atenţia clubului US Palermo, din prima ligă italiană, potrivit site-ului mercato365.com, care notează că internaţionalul român este vizat şi de campioana Italiei, Internazionale Milano. \"Palermo s-a orientat spre fundaşul român după ce numele lui Andrea Barzagli a fost tot mai des asociat cu Juventus. Şi Inter se pare că este cu ochii pe Radu, însă niciun contact concret nu a avut loc\", scrie sursa citată, care subliniază că Ştefan Radu a fost dorit în această vară de Olympique Marseille, transferul intrând însă în impas cu puţin timp înaintea încheierii perioadei de mercato.

Gică Popescu a rămas fără carnet de conducere !

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a rămas fără carnet de conducere pentru 30 de zile, după ce a fost oprit joi seară de o patrulă de poliţie, deoarece circula pe contrasens. El a fost oprit de un echipaj de poliţie, care l-a sancţionat cu 12 puncte de amendă şi i-a reţinut permisul pentru o perioadă de 30 de zile. Popescu nu avea carnetul de conducere la el, iar poliţiştii au menţionat acest lucru în procesul verbal. De asemenea, Popescu a primit şi o amendă de 468 de lei, iar în cazul în care o va achita în termen de 48 de ore, va plăti jumătate din această sumă.



12