Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 30 Mai 2007 / 00:00 770 accesări

S-a retras Poborsky

Fostul internaţional ceh Karel Poborsky, unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria fotbalului ceh, cu 118 selecţii şi opt goluri marcate în echipa naţională, a anunţat că a decis să îşi încheie cariera. "Am luat decizia definitivă din pauza de iarnă. Era din ce în ce mai greu pentru mine să găsesc motivaţia de a continua. M-am implicat în multe alte activităţi şi, deşi îmi este greu să o spun, nu mai găsesc satisfacţie în a juca fotbal", a declarat Poborsky, 35 de ani, care a evoluat în acest sezon la formaţia Ceske Budejovice, din prima ligă din Cehia, fiind şi preşedintele acestei grupări. În urmă cu o lună, el a acceptat oferta Federaţiei cehe de fotbal de a deveni director tehnic al echipei naţionale. "Am fost campion de mai multe ori, am participat la trei Campionate Europene şi un Campionat Mondial, am fost ales cel mai bun jucător al ţării mele. Cariera mi-a adus multe momente frumoase", şi-a rezumat Poborsky palmaresul de fotbalist. Vicecampion european în 1996 şi semifinalist la EURO 2004, Poborsky a evoluat de-a lungul carierei la Slavia Praga (1995-1996), Manchester United (1996-1998), Benfica Lisabona (1998-2001), Lazio Roma (2001-2002) şi Sparta Praga (2002-2006).

Recoba va juca la Atletico Madrid

Foarte puţin utilizat în acest sezon de antrenorul Roberto Mancini, uruguayanul Alvaro Recoba va părăsi campioana Italiei, Inter Milano. Conform Gazzetta dello Sport, viitoarea destinaţie a lui Recoba este Atletico Madrid. Sud-americanul mai are un an de contract cu Inter, însă va fi cedat gratuit de către preşedintele Massimo Moratti.

Figo nu se mai transferă la Al-Ittihad

Portughezul Luis Figo nu mai pleacă la Al-Ittihad, anunţă Gazzetta dello Sport. Clubul saudit nu a respectat acordul încheiat iarna trecută, iar internaţionalul lusitan îi va reclama pe arabi la FIFA. Figo s-a despărţit de Inter săptămîna trecută, iar Balonul de Aur din 2000 nu ştie acum la ce club îşi va încheia cariera!



12