Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 19 Februarie 2015 / 00:00 542 accesări

Tătăruşanu, incert pentru meciul cu Tottenham

Ciprian Tătăruşanu, portarul echipei AC Fiorentina, este incert pentru partida cu formaţia Tottenham Hotspur, din prima manşă a 16-imilor de finală ale UEFA Europa League, a anunţat site-ul fiorentina.it. Conform sursei citate, internaţionalul român nu s-a antrenat în ultimele două zile, acuzând dureri la spate. În cazul în care Tătăruşanu nu va fi recuperat, în poarta echipei italiene va reveni brazilianul Norberto Neto, care nu a jucat niciun minut în acest an după ce a refuzat să-şi prelungească contractul scadent la finalul sezonului. Partida Tottenham Hotspur - AC Fiorentina, din prima manşă a 16-imilor de finală ale UEL, se va disputa joi seară, de la ora 22.05.

Moţi, cel mai bun fundaş din campionatul Bulgariei în 2014

Cosmin Moţi, internaţionalul român al echipei Ludogoreţ Razgrad, a fost desemnat cel mai bun fundaş din campionatul bulgar în anul 2014, a anunţat site-ul oficial al UEFA. Titlul de cel mai bun fotbalist bulgar al anului a fost câştigat de portarul formaţiei Ludogoreţ Razgrad, Vladislav Stoianov, care i-a devansat pe coechipierul său Svetoslav Diakov şi pe atacantul Dimităr Berbatov (AS Monaco). În vârstă de 27 de ani, Stoianov a primit şi titlul de cel mai bun portar din campionatul intern. Cel mai bun mijlocaş a fost ales Svetoslav Diakov, iar cel mai bun antrenor a fost desemnat Georgi Dermnendjiev, ambii contribuind la eventul realizat de Ludogoreţ Razgrad, campionat - Cupa Bulgariei. Titlul pentru cel mai bun atacant i-a revenit lui Martin Kamburov (Lokomotiv Plovdiv), revelaţia anului a fost ales Bojidar Kraev (Levski Sofia), iar formaţia Beroe Stara Zagora a primit premiul fair-play.

Ionel Piscanu, delegat UEFA la meciul Aalborg BK - FC Bruges

Românul Ionel Piscanu va fi delegat UEFA la meciul dintre echipa daneză Aalborg BK şi formaţia belgiană FC Bruges, din prima manşă a 16-imilor de finală ale UEFA Europa League. Partida va fi arbitrată de o brigadă de arbitri din Norvegia, avându-l la centru pe Tom Harald Hagen. Acesta va fi ajutat de asistenţii Dag-Roger Nebben şi Jan Erik Engan, de asistenţii suplimentari Dag Vidar Hafsas şi Ola Hobber Nilsen, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat Magnus Lundberg. Observator de arbitri va fi elveţianul Francesco Bianchi. Partida Aalborg - Bruges, din prima manşă a 16-imilor din UEL, se va disputa joi seară, de la ora 20.00.

Mulţescu a preluat echipa Al-Ittifaq, din Arabia Saudită

Gheorghe Mulţescu a semnat un contract cu echipa Al-Ittifaq, care evoluează în eşalonul al doilea din Arabia Saudită. Antrenorul în vârstă de 63 de ani revine astfel în Golful Persic, unde a mai antrenat-o pe Al Taawon, tot din Arabia Saudită. Al-Ittifaq a fost antrenată în sezonul trecut de Ioan Andone, retrogradând din divizia de elită. Andone a părăsit gruparea din Dammam, care a fost preluată de spaniolul Benat San Jose. În eşalonul secund, după 22 de etape, Al-Ittifaq ocupă locul 4, la trei puncte de poziţia secundă, care asigură promovarea. În ultimele patru etape, Al-Ittifaq a obţinut un singur punct, acesta fiind motivul pentru care San Jose a fost demis. Mulţescu era liber de contract după ce s-a despărţit, în luna decembrie, de Petrolul Ploieşti. În Arabia Saudită, el îi va avea secunzi pe Yuksel Yesilova şi Mihai Oancea.

Xabi Alonso, eliminat la meciul cu numărul 100 în Liga Campionilor

Meciul de marți seară cu Şahtior Donețk ar fi trebuit să fie o sărbătoare pentru Xabi Alonso. Mijlocaşul spaniol în vârstă de 33 de ani a jucat la Lvov meciul cu numărul 100 din cariera sa în Liga Campionilor, dar momentul i-a fost „stricat”, culmea!, de un compatriot, arbitrul Alberto Undiano Mallenco. Alonso a primit două cartonaşe galbene şi a fost eliminat în minutul 65! Primul avertisment a fost primit în minutul 24, pentru un fault asupra lui Alex Teixeira, iar al doilea a fost încasat pentru că a oprit printr-o intrare din spate un contraatac al echipei lui Mircea Lucescu. Xabi Alonso este singurul jucător din istoria UEFA Champions League care este eliminat la meciul cu numărul 100 în această competiţie! În precedentele 99 de partide, Xabi Alonso a mai fost eliminat o singură dată.

Arrigo Sacchi, acuzat de rasism

Fostul selecţioner al Italiei Arrigo Sacchi (68 de ani) a şocat cu o declaraţie rasistă: „Sunt prea mulţi fotbalişti de culoare la echipele de tineret din ţară!”. Campania internaţională „NU rasismului în sport”, pe care o susţin o mulţime de vedete şi de fotbalişti, nu l-a impresionat pe fostul antrenor de la AC Milan (1987-1991 şi 1996-1997). „Nu sunt rasist! Cariera mea dovedeşte acest lucru. Frank Rijkaard este cel mai bun exemplu”, a declarat italianul pentru cotidianul „Tuttosport“. Sacchi a luat parte la celebrul turneu pentru tineret de la Viareggio, unde a constatat că „Italia îşi pierde demnitatea şi identitatea” din cauza numărului mare de jucători de culoare. Kevin Price Boateng (FC Schalke 04) a fost ţinta unor remarci rasiste într-un meci amical din 2013, pe vremea când juca la AC Milan. Imediat după acel incident, fotbalistul a intrat pe teren cu un tricou inscripţionat pe spate cu mesajul „AC Milan luptă împotriva rasismului”, slogan cu care Sacchi se pare că nu rezonează.

Miliardarul thailandez Bee Taechaubol confirmă interesul pentru AC Milan

Miliardarul thailandez Bee Taechaubol a confirmat că este interesat să devină acționar la AC Milan, însă a dezmințit informația conform căreia ar fi înaintat deja o ofertă de cumpărare a clubului italian. Ziarele italiene de marți au anunțat că Silvio Berlusconi, proprietarul lui AC Milan, ar fi refuzat oferta în valoare de 970 milioane euro făcută de Taechaubol pentru cumpărarea grupării „rossonera“. „Nu neg interesul pentru o posibilă achiziție de acțiuni la un club atât de prestigios precum AC Milan. Însă pentru moment nu au existat decât discuții cordiale și private cu reprezentanții grupului AC Milan. Nicio decizie nu a fost luată, niciun acord nu a fost semnat”, a precizat omul de afaceri asiatic, într-un comunicat. AC Milan, grupare cu șapte trofee de campioană a Europei și 18 titluri de campioană a Italiei în palmares, se află de mai mulți ani în declin din punct de vedere sportiv, cucerind ultimul său trofeu în 2011.



12