Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 09 Aprilie 2014 / 00:00 695 accesări

ELIODOR VOICA A DEMISIONAT

Eliminarea ruşinoasă a reprezentativei de handbal masculin a României din play-off-ul de calificare în grupele preliminarii ale Campionatului European din 2016 nu putea rămâne fără urmări. Astfel, selecţionerul Eliodor Voica şi-a prezentat demisia, lucru anunţat de preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu. Eliodor Voica a preluat funcţia de antrenor al naţionalei în ianuarie 2012, după ce Vasile Stîngă a renunţat să mai conducă prima reprezentativă. Pentru handbaliştii tricolori urmează barajul pentru Campionatul Mondial din 2015, în care vor înfrunta, în luna iunie, Suedia. Naţionala României a fost eliminată de Finlanda după o dublă manşă în play-off. În manşa tur, România s-a impus cu 32-30, iar sâmbătă, în deplasare, a fost învinsă cu 32-29, ratând calificarea în faza grupelor preliminarii.

A DECEDAT UN FOST CAMPION MONDIAL LA HANDBAL

Fostul handbalist Ghiţă Licu, campion mondial în 1970 şi 1974, a decedat la vârsta de 68 de ani, a anunţat site-ul oficial al Federaţiei Române de Handbal. Ghiţă Licu a jucat pe postul de pivot şi a mai cucerit medalia de bronz la CM din 1967, cea de argint la JO din 1976 şi cea de bronz la JO din 1972. Fostul component al echipei Dinamo Bucureşti a marcat 1.336 de goluri în 291 de meciuri pentru loturile naţionale ale României. Ghiţă Licu a antrenat formaţiile Dinamo Bucureşti (1980-1993) şi SC Magdeburg (1993-2006). Înmormântarea va avea loc mâine, în comuna Pantelimon.

LOREDANA TOMA, TREI MEDALII DE ARGINT LA CE DE HALTERE

Loredana Toma a obţinut trei medalii de argint la categoria 57 kg, la Campionatele Europene de haltere de la Tel Aviv (Israel). Ea a acumulat 211 kg la total, după ce a reuşit 96 kg la smuls şi 115 kg la aruncat. Aurul i-a revenit Elenei Shadrina (Rusia, 212 la total, 97 la smuls şi 115 la aruncat), iar medalia de bronz a fost cucerită de britanica Zoe Smith la total (204) şi aruncat (114), respectiv de Maria Lubina (Rusia) la smuls (91). La rândul său, Florin Bejenariu s-a clasat pe locul 5 la categoria 69 kg, după ce a ridicat 142 kg la smuls (locul 4) şi 169 kg la aruncat (locul 5), pentru un total de 311 kg. Medalia de aur a revenit rusului Oleg Chen (151 + 176). Delegaţia României la CE de la Tel Aviv, care se încheie duminică, include nouă sportivi (cinci fete şi patru băieţi).

CADANŢU, ÎN TURUL SECUND LA KATOWICE

Jucătoarea de tenis Alexandra Cadanţu, locul 61 WTA, s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Katowice (polonia), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari. Cadanţu a învins-o în primul tur, cu 3-6, 6-1, 6-1, după o oră şi 44 de minute, pe Yanina Wickmayer (Belgia), poziţia 58 în ierarhia mondială. În turul secund, Cadanţu a întâlnit-o pe Carla Suarez Navarro (Spania), cap de serie nr. 3 şi locul 17 WTA, care a trecut, cu 6-4, 6-0, de Alison van Uytvanck (Belgia), poziţia 86 în clasamentul mondial. Pentru calificarea în turul secund la Katowice, Cadanţu va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 3.310 dolari. În schimb, Monica Niculescu, locul 78 WTA, a fost eliminată în primul tur de la Katowice de o jucătoare de pe locul 146 WTA. Niculescu a cedat cu 1-6, 1-6, după 55 de minute de joc, în partida cu Kristina Kucova (Slovacia), jucătoare venită din calificări. Pentru prezenţa în primul tur la Katowice, Niculescu va primi un punct WTA şi 1.925 de dolari.

HĂNESCU, ÎN TURUL AL DOILEA LA CASABLANCA

Tenismanul Victor Hănescu, locul 89 ATP, l-a învins ieri, cu scorul de 7-6 (7/3), 6-3, pe marocanul Hicham Khaddari, locul 513 ATP, beneficiar al unui wild card, şi s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Casablanca, dotat cu premii în valoare de 485.000 de euro. În turul secund, Hănescu va da piept cu principalul favorit al competiţiei, sud-africanul Kevin Andersson, locul 19 ATP. Hănescu şi-a asigurat prin victoria de ieri un cec în valoare de 7.405 de euro şi 20 de puncte ATP.

MERGEA ŞI MARACH, ÎN SFERTURI LA CASABLANCA

Perechea formată din tensimanul român Florin Mergea şi austriacul Oliver Marach, cap de serie nr. 4, s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Casablanca (Maroc), dotat cu premii în valoare totală de 485.760 de euro. Mergea şi Marach au trecut în primul tur de cuplul Mihail Kukuşkin / Mihail Nedoviesov (Kazahstan), scor 6-3, 6-1, după 53 de minute de joc. Pentru accederea în sferturi, Mergea şi Marach vor primi 45 de puncte ATP şi un cec de 3.830 de euro. Tot în sferturi, la Casablanca va evolua şi perechea Horia Tecău / Jean-Julien Rojer (România / Olanda), cap de serie nr. 1.

PROGRAMUL GALEI SUPERKOMBAT WORLD GRAND PRIX DE LA REŞIŢA

Opt meciuri pe reguli K-1 şi alte două confruntări de MMA sunt programate în gala Superkombat World Grand Prix Reşiţa, care va avea loc sâmbătă şi în cadrul căreia vor participa sportivi din nouă ţări. În premieră, turneul piramidal va avea loc la categoria semigrea, semifinalele fiind Dawid Kasperski (Polonia) - Ciprian Şchiopu şi Nour-Edinne Echiguer (Maroc) - Errol Konning (Surinam). Meciul de rezervă al piramidei îi va opune pe Ibrahim El Bouni (Maroc) şi Uros Bogojevici (Serbia). Pe lângă aceste patru meciuri din cadrul piramidei, gala cuprinde trei super-fight-uri pe reguli K-1, toate la categoria grea: Enver Slijvar (Slovenia) - Sebastian Ciobanu, Mohamed Abdel Karim (Egipt) - Cătălin Moroşanu şi Brice Guidon (Franţa) - Raul Cătinaş. Cele două confruntări de MMA sunt Christos Tsoulfas (Grecia) - Aurel Pirtea, la categoria supermijlocie (75 kg), şi Christos Pappas (Grecia) - Zsolt Balla, la grea (95 kg). De asemenea, în deschiderea galei va avea loc un meci între veterani dedicat unei campanii antiviolenţă, bănăţeanul Florin Ilie urmând să-l întâlnească pe Dan Mocanu, câştigător al show-ului „Bodyguardul - Forţe Speciale“, în prezent agent de circulaţie în judeţul Dîmboviţa. „Va fi o premieră să organizăm un turneu la altă categorie decât cea grea, învingătorul urmând să devină challenger obligatoriu pentru titlul mondial. Nu este singura noutate pentru Reşiţa. Pe lângă revenirile în ring ale lui Moroşanu, Cătinaş şi Sebastian Ciobanu, îi vom avea, datorită parteneriatului cu FR Kempo, şi pe cei mai buni luptători de MMA din România, Zsolt Balla şi Aurel Pirtea”, a declarat promotorul Eduard Irimia.

CORONA BRAŞOV, LA O VICTORIE DE TITLUL NAŢIONAL LA HOCHEI

Corona Braşov este la un singur pas de cucerirea titlului de campioană naţională la hochei pe gheaţă, după ce a învins pe HSC Miercurea Ciuc, după prelungiri, cu scorul de 4-3 (2-0, 1-1, 0-2, 1-0), luni seară, pe Patinoarul Olimpic din Braşov. Corona conduce cu scorul general de 3-2 în finala campionatului, programată în sistemul „cel mai bun din şapte partide”, şi mai are nevoie de o singură victorie pentru a deveni, pentru prima oară în istorie, campioana României la hochei pe gheaţă. Meciul 6 este programat astăzi, de la ora 19.00 (în direct la Digi Sport 2), la Miercurea Ciuc.

S-AU STABILIT BARAJELE CUPEI DAVIS

Ieri, la Londra, s-au stabilit prin tragere la sorţi meciurile de baraj pentru promovarea sau menţinerea în Grupa Mondială a Cupei Davis: India - Serbia; Brazilia - Spania; Israel - Argentina; Canada - Columbia; SUA - Slovacia; Australia - Uzbekistan; Olanda - Croaţia; Ucraina - Belgia. După cum s-a anunţat, echipa masculină de tenis a României va juca pe teren propriu împotriva Suediei, tot în perioada 12-14 septembrie, în meci de baraj pentru menţinerea în Grupa I a zonei Europa-Africa.

PILOTUL NANI ROMA A ABANDONAT ÎN ABU DHABI DESERT CHALLENGE

Pilotul spaniol Nani Roma, câştigătorul ediţiei 2014 a Raliului Dakar la clasa auto, a fost nevoit să abandoneze ieri în cursa Abu Dhabi Desert Challenge, care se desfăşoară în Emiratele Arabe Unite, din cauza unor probleme de sănătate. Roma a avut ameţeli şi stări de vomă încă din cursul zilei de luni, iar situaţia a continuat, campionul iberic fiind nevoit să abandoneze după parcurgerea a 25 km din etapa de marţi, în momentul în care traversa deşertul Liwa. Anul trecut, el s-a confruntat cu aceeaşi situaţie în raliul de la Abu Dhabi, pe care a reuşit să-l ducă, însă, până la final şi chiar să-l câştige, după ce a apelat la medicamente, care de această dată nu şi-au mai făcut efectul, aşa cum a recunoscut chiar el.

ATLETA JAMAICANĂ SHERONE SIMPSON, SUSPENDATĂ 18 LUNI PENTRU DOPAJ

Atleta jamaicană Sherone Simpson, medaliată cu argint la 100 metri la Jocurile Olimpice de la Beijing, a fost suspendată, ieri, 18 luni pentru dopaj de către agenţia antidoping din Jamaica. În vârstă de 29 de ani, Simpson a fost depistată pozitiv cu un stimulent, oxilofrină, la Campionatele Naţionale din 2013. Ea a afirmat că substanţa se găsea într-un supliment alimentar furnizat de preparatorul său fizic. Ea a mai câştigat medalia de aur la ştafetă 4x100 m la Atena şi argintul, tot la ştafetă, la Londra, în 2012. O decizie privindu-l pe compatriotul său Asafa Powell, depistat pozitiv cu aceeaşi substanţă, urmează să fie anunţată joi.

IAN THORPE, ÎN PERICOL DE A NU-ŞI MAI PUTEA FOLOSI BRAŢUL DREPT DIN CAUZA UNEI INFECŢII

Fostul înotător australian Ian Thorpe se află la terapie intensivă şi şi-ar putea pierde capacitatea de folosire a braţului drept, după ce a contractat un virus în timpul unei intervenţii chirurgicale suferite în Elveţia, informează dailymail.co.uk. El se află internat într-un spital din Sydney. Thorpe a admis, la începutul anului, că este dependent de analgezice, pe care le lua după ce a fost operat la umăr. Thorpe a fost internat la dezintoxicare în luna februarie, după ce a fost găsit umblând dezorientat şi ameţit pe străzile din Sydney. Ian Thorpe este cvintuplu campion olimpic şi de 11 ori campion mondial.



12