Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 04 Martie 2014 / 00:00 739 accesări

HALEP SE MENŢINE PE LOCUL 7 ÎN IERARHIA WTA

Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep se menţine pe locul 7, cu 4.435 de puncte, în ierarhia WTA publicată ieri. Şi Sorana Cîrstea se menţine pe locul 27, cu 1.980p. Alexandra Cadanţu a urcat de pe 62 pe 59, cu 950p, în timp ce Monica Niculescu a coborât zece locuri, de pe 53 pe 63, cu 895p, după ce a abandonat în sferturi la Florianopolis, unde câştigase anul trecut. Alexandra Dulgheru, care a abandonat în sferturi la Florianopolis, săptămâna trecută, a urcat de pe locul 141 pe 120, cu 523p, iar Irina-Camelia Begu a coborât de pe poziţia 123 pe 127, cu 490p. La dublu, Niculescu a urcat de pe 43 pe 40, cu 2.000p, Ioana-Raluca Olaru se menţine pe 62, cu 1.356p, iar Begu a rămas pe 66, cu 1.274p. Primele trei locuri în ierarhia de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare: 1. Serena Williams (SUA) 12.660p, 2. Na Li (China) 6.795p, 3. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.705p.

HĂNESCU A COBORÂT ŞAPTE LOCURI ÎN CLASAMENTUL ATP

Jucătorul de tenis Victor Hănescu a coborât şapte locuri, de pe 80 pe 87, cu 616 puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii ieri, fiind cel mai bine clasat tenisman român. Adrian Ungur a urcat patru poziţii şi ocupă locul 122, cu 481p. Marius Copil a urcat trei locuri, până pe 156, cu 349p. La dublu, constănţeanul Horia Tecău îşi păstrează poziţia de săptămâna trecută, 26, cu 3.170p, în timp ce Florin Mergea a coborât de pe 48 pe 51, cu 1.416p. Primele trei locuri în clasamentul de simplu sunt ocupate de următorii jucători: 1. Rafael Nadal (Spania) 14.085p, 2. Novak Djokovic (Serbia) 10.260p, 3. Stanislas Wawrinka (Elveţia) 5.650p.

FUCHSE PIERDE TEREN, CHAMBERY ŞI SPORTA - VICTORIOASE

În timp ce campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, pregăteşte partidele din cadrul Cupei României, adversarele constănţenilor din Grupa D a Cupei EHF au disputat, la finele săptămânii trecute, partide în campionat. Fuchse Berlin a suferit un nou eşec, de data aceasta pe teren propriu, 20-31 cu SG Flensburg-Handewitt (n.r. - locul 3), în etapa a 24-a din Bundesliga, dar continuă să ocupe locul 5 în clasament. În Franţa, Chambery pare să fie în revenire de formă, fiind la al doilea succes consecutiv în toate competiţiile. Ultimul s-a înregistrat în optimile de finală ale Cupei Franţei, 33-27 cu Nimes. Chambery ocupă locul 7 în campionat. În Slovacia, Sporta Hlohovec a obţinut a treia victorie consecutivă în campionat, 30-24 cu Topoľcany, şi ocupă locul secund după disputarea primelor trei etape.

LAURA VĂLEANU, SINGURA SPORTIVĂ ROMÂNĂ CALIFICATĂ PENTRU JOCURILE PARALIMPICE DE LA SOCI

Laura Văleanu (24 de ani) este singura sportivă din România calificată pentru Jocurile Paralimpice de la Soci (7-16 martie) şi va lua startul în probele de slalom special şi slalom uriaş, din concursul de schi alpin. Văleanu a obţinut biletul pentru Soci graţie rezultatelor înregistrate la Campionatele Mondiale de schi alpin de la La Molina (Spania), locurile 8 la slalom şi 9 la uriaş. Laura Văleanu, care a început să schieze la patru ani, a fost lovită din lateral de o maşină în 11 septembrie 2006, în timp ce conducea noua sa motocicletă. Ca urmare a acestui accident, ea a suferit o amputare a piciorului drept mai jos de genunchi, iar în 2009 a reînceput să schieze şi a devenit membru al clubului sportiv Lamont Cluj. A fost prima schioare din istoria României care a participat la Jocurile Paralimpice de iarnă, la Vancouver, în 2010.

CORONA BRAŞOV, LA O VICTORIE DE FINALA LIGII MOL

ASC Corona Braşov a învins formaţia maghiară Dab.Docler cu scorul de 5-4 (0-2, 1-1, 3-1, 1-0), după prelungiri, duminică seară, pe teren propriu, şi conduce cu scorul de 2-1 în play-off-ul Ligii MOL la hochei pe gheaţă. Formaţia din Dunaujvaros, campioana en titre, care a încheiat sezonul regulat al competiţiei pe primul loc, a condus cu 3-0 sub Tîmpa, după golurile semnate de Zsolt Azari (04:12), Imre Peterdi (09:39) şi Tamas Groschl (27:09), dar Corona a reuşit o revenire de senzaţie, cu patru goluri consecutive, reuşite de Roberto Gliga (29:55), Levente Zsok (42:11) şi Martin Saluga (51:46, 58:06). Dab.Docler a trimis meciul în prelungiri după golul înscris de Henrich Jabornik (59:16). Golul victoriei echipei antrenate de Kari Rauhanen a fost marcat de Ivan Dornic (70:33). Play-off-ul se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, iar partida a patra a avut loc aseară, tot pe Patinoarul Olimpic din Braşov. În cealaltă semifinală, slovacii de la HC Nove Zamky conduc pe Miskolci Jegesmedvék cu scorul de 2-1 la general, după ce s-au impus cu 3-2 după prelungiri, duminică seară, în Ungaria. Meciul 4 s-a disputat aseară, tot la Miskolc.

DELBONIS A CÂŞTIGAT TURNEUL DE LA SAO PAULO

Tenismanul argentinian Federico Delbonis, nr. 61 mondial, a câştigat turneul ATP de la Sao Paulo, după ce l-a învins în finală pe italianul Paolo Lorenzi, nr. 114 mondial, în trei seturi, cu 4-6, 6-3, 6-4. Delbonis a câştigat, la 23 de ani, primul titlu din carieră, el aflându-se la a doua finală în circuitul ATP. În schimb, Paolo Lorenzi, în vârstă de 32 de ani, s-a aflat la prima finală din carieră.

NADAL ŞI SAMPRAS FAC PERECHE LA IPTL

Tenismanul spaniol Rafael Nadal şi fostul lider mondial Pete Sampras vor evolua în aceeaşi echipă la International Tennis Premier League (IPTL), un proiect de circuit închis din Asia care îşi va face apariţia pe final de an, au anunţat, la Dubai, responsabilii proiectului. Nadal şi Sampras vor evolua pentru echipa din Bombay, în timp ce numărul 1 mondial feminin, Serena Williams, a fost plasată în echipa din Singapore, alături de Tomas Berdych şi Andre Agassi. Sârbul Novak Djokovic va apăra, la rândul său, culorile Dubaiului, împreună cu compatrioţii săi Janko Tipsarevic şi Nenad Zimonjic, precum şi cu fostele glorii Goran Ivanisevic şi Martina Hingis. Andy Murray va juca în echipa din Bangkok, alături de Victoria Azarenka şi francezul Jo-Wilfried Tsonga. Această “selecţie“ constă într-un sistem de licitaţie la care oraşele respective pot alege între 70 de jucători şi jucătoare clasaţi pe diferite categorii în funcţie de palmaresul lor şi de valoarea de viaţă. Elveţianul Roger Federer, recordmanul numărului de titluri de Mare Şlem (17), chinezoaica Li Na (n.r. - nr. 2 mondial) şi rusoaica Maria Şarapova (nr. 5 mondial) au declinat invitaţia. La sfârşitul lunii ianuarie, cinci oraşe (Bangkok, Singapore, Bombay, Kuala Lumpur şi Hong Kong) au anunţat că sunt pregătite să formeze o echipă pentru a participa la acest circuit, care se va disputa sub formă de competiţie, dar şi ca demonstrativ. Un număr de 24 de partide vor fi disputate în cele patru oraşe vizate între 28 noiembrie şi 14 decembrie, perioadă ce corespunde cu pauza din circuitele ATP şi WTA, urmând să aibă loc cinci meciuri de un set (simplu masculin, simplu feminin, dublu masculin, dublu mixt şi un meci al legendelor), pentru o durată totală estimată la trei ore, cu scopul de a capta atenţia televiziunilor. Iniţiatorii acestui proiect speră să propună atât un spectacol inovator, cât şi un nou model economic pentru tenis. Dacă va funcţiona, el ar putea fi extrem de avantajos financiar pentru jucători. De exemplu, Nadal ar putea câştiga până la un milion de dolari (730.000 euro) pe seară.

RONNIE O’SULLIVAN A CÂŞTIGAT OPENUL GALEZ, CU BREAK MAXIM ÎN FINALĂ

Englezul Ronnie O’Sullivan s-a impus categoric în finala Openului Galez de snooker, 9-3 cu chinezul Ding Junhui. În jocul al 12-lea, care avea să fie şi ultimul al finalei, O’Sullivan a realizat un break de 147 de puncte, al 12-lea său break maxim din palmares, record în lumea snookerului. Până acum, O’Sullivan deţinea recordul de breakuri maxime la egalitate cu scoţianul Stephen Hendry. Finala de la Newport părea una echilibrată, Ding câştigând patru turnee majore în actualul sezon şi încercând să egaleze recordul lui Hendry de cinci trofee într-un singur sezon, realizat în 1991. Însă campionul mondial, aflat într-o formă deosebită, nu i-a dat nicio şansă chinezului, pe care l-a condus cu 3-0 şi 7-1! Este al 26-lea trofeu major din cariera lui O’Sullivan, al treilea obţinut la Openul Galez şi primul din actualul sezon. Pentru acest succes, englezul a primit un cec în valoare de 60.000 de lire sterline, la care se adaugă şi 7.000 de lire sterline pentru breakul maxim (2.000 reprezentând premiul pentru cel mai mare break al turneului).

JANSRUD S-A IMPUS ÎN SUPER-G-UL DE LA KVITFJELL

Norvegianul Kjetil Jansrud, dublu medaliat la Jocurile Olimpice de la Soci (aur la Super-G şi bronz la coborâre), a câştigat şi cursa de Super-G programată la Kvitfjell, în Cupa Mondială de schi alpin. A fost al doilea său succes în weekend, după ce vineri câştiga o probă de coborâre, încheind la egalitate cu austriacul Georg Streitberger. Jansrud l-a devansat cu 26 de sutimi de secundă pe elveţianul Patrick Kueng, în timp ce austriacul Matthias Mayer, campionul olimpic de la coborâre, a completat podiumul, cu 33 de sutimi întârziere. Un alt norvegian, Aksel Lund Svindal, a ocupat poziţia a patra pentru doar 11 sutimi, dar şi-a asigurat Globul de Cristal la Super-G pentru a cincea oară în carieră! Înaintea ultimei curse, Svindal are 346 de puncte, iar Kueng - doar 239. Svindal rămâne lider şi în clasamentul general al Cupei Mondiale, unde are 77 de puncte avans faţă de austriacul Marcel Hirscher, cu şase curse rămase până la finalul sezonului. Cupa Mondială se mută în Slovenia, la Kranjska Gora, unde sunt programate două curse la sfârşitul acestei săptămâni, un slalom uriaş şi un slalom special, ultimele probe înaintea finalelor de la Lenzerheide (Elveţia, 12-16 martie).

VICTORIE PENTRU ANDREA FISCHBACHER LA CRANS-MONTANA

Austriaca Andrea Fischbacher s-a impus, duminică, în cursa de coborâre de la Crans-Montana (Elveţia), acesta fiind primul ei succes în Cupa Mondială de schi alpin după o pauză de cinci ani. Precedenta victorie a fost înregistrată în februarie 2009, la Bansko, în Bulgaria. În 2010, Fischbacher câştiga titlul olimpic la Vancouver în cursa de Super-G. Pe locurile următoare s-au clasat austriaca Anna Fenninger, campioană olimpică la Super-G şi vicecampioană olimpică la slalom uriaş, la 15 sutimi, şi slovena Tina Maze, la 47 de sutimi. Clasată pe locul 4 la Crans-Montana, Maria Hoefl-Riesch rămâne lider în clasamentul general, cu şapte curse înainte de final, având 157 de puncte în plus faţă de Fenninger, care a urcat pe locul secund, cu 951p. Tina Weirather este a treia, cu 943p, dar schioarea din Liechtenstein nu va mai concura în acest sezon din cauza unei accidentări. Următoarele curse din Cupa Mondială sunt programate între 6 şi 8 martie, la Are (Suedia), unde vor avea loc un slalom special şi două curse de slalom uriaş. Coborârea de la Crans-Montana a fost amânată de sâmbătă pentru duminică, din cauza vremii nefavorabile (ceaţă). Duminică era prevăzută o supercombinată, care a fost anulată.

CU VICTORIILE DE LA RÎŞNOV, SARA TAKANASHI A CÂŞTIGAT CUPA MONDIALĂ LA SĂRITURI

Sara Takanashi (17 ani) a câştigat duminică, la Rîşnov, şi a doua etapă de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile organizată în România, după cea de sâmbătă, asigurându-şi astfel a 20-a victorie din carieră. În etapa de duminică, a 16-a din Cupa Mondială, Sara Takanashi s-a impus după două manşe cu 230,4 puncte (sărituri de 85 m şi 93,5 m). Locul 2 a revenit unei sportive din SUA, Jesica Jerome, cu 220p (89 m + 90,5 m), iar a treia a fost italianca Evelyn Insam, cu 221,3p (93 m + 86 m). România a fost reprezentată în concurs de Daniela Haralambie (16 ani), care s-a clasat pe locul 38 în prima manşă (săritură de 69,5 metri), ratând calificarea în manşa secundă. Campioana olimpică en titre, Carina Vogt (Germania), prezentă la Rîşnov, nu a luat startul nici în concursul de sâmbătă, nici în cel de duminică, din cauza unei accidentări. După acest al 12-lea succes al sezonului, sportiva niponă are un total de 1.420 de puncte, înainte de ultimele patru concursuri, cele de la Oslo, Falun (două) şi Planica. În clasamentul general al Cupei Mondiale, Takanashi este urmată de Vogt 761p şi de Daniela Iraschko (Austria) 682p. Iraschko a absentat şi ea de la Rîşnov, urmând să fie indisponibilă tot restul sezonului.

STOCH A CÂŞTIGAT CONCURSUL DE SĂRITURI DE LA LAHTI

Polonezul Kamil Stoch s-a impus în concursul de sărituri cu schiurile de la Lahti (Finlanda) şi a preluat şefia clasamentului general al Cupei Mondiale. Dublul campion olimpic de la Soci a obţinut a 12-a victorie a carierei în Cupa Mondială graţie a două sărituri de 131 metri şi 134,5 metri, aceasta din urmă fiind cel mai lung salt al concursului. Germanul Severin Freund, câştigătorul ambelor etape desfăşurate după JO de la Soci, miercuri la Falun (Suedia) şi vineri tot la Lahti, a ocupat locul secund duminică, iar austriacul Gregor Schlierenzauer a completat podiumul. În clasamentul general, Stoch are acum 53 de puncte avans faţă de liderul dinaintea rundei, slovenul Peter Prevc. Până la finalul stagiunii mai sunt programate doar cinci etape. Săritorii cu schiurile au rămas în Finlanda, următoarea etapă stagională fiind programată marţi, la Kuopio.



12