Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 22 Februarie 2014 / 00:00 852 accesări

LN DE HANDBAL MASCULIN

Programul meciurilor din etapa a 18-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, care vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni - sâmbătă: CSM Bucureşti - Dinamo Bucureşti (ora 11.00, Digi Sport 1), Ştiinţa Bacău - Potaissa Turda (ora 12.30, Digi Sport 1); duminică: HCM Minaur Baia Mare - Politehnica Timişoara (ora 11.15, Digi Sport 1), CSU Suceava - Steaua Bucureşti (ora 17.00). Două partide s-au disputat în devans - miercuri: HCM Constanţa - CS Caraş-Severin 31-25; joi: Pandurii Tg. Jiu - HC Odorhei 30-29. Clasament: 1. HCM CONSTANŢA 50p, 2. Potaissa Turda 44p, 3. Ştiinţa Bacău 37p, 4. Pandurii Tg. Jiu 36p, 5. Dinamo Bucureşti 35p, 6. HC Odorhei 25p, 7. Steaua Bucureşti 18p, 8. Caraş-Severin 16p, 9. Poli Timişoara 15p (golaveraj: 430-463), 10. HCM Baia Mare 15p (372-434), 11. CSM Bucureşti 7p, 12. CSU Suceava 6p. În manşa retur din optimile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, HC Odorhei va întâlni duminică, de la ora 18.00, pe teren propriu, echipa poloneză Gornik Zabrze. În tur, HC Odorhei s-a impus, în deplasare, cu scorul de 23-22.

PERECHEA BEGU / IRIGOYEN, ÎN SEMIFINALE LA RIO DE JANEIRO

Perechea Irina-Camelia Begu / Maria Irigoyen (România / Argentina) s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Rio de Janeiro, dotat cu premii de 250.000 de dolari. Begu şi Irigoyen au învins în sferturile de finală, cu 6-4, 7-5, cuplul Timea Babos / Jarmila Gajdosova (Ungaria / Australia), cap de serie nr. 3. În penultimul act, sportiva română şi jucătoarea argentiniană vor întâlni perechea cehă Barbora Zahlavova Strycova / Klara Zakopalova, cap de serie nr. 1. În schimb, perechea Raluca Olaru / Alexandra Panova (România / Rusia) a ratat calificarea în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Rio de Janeiro, dotat cu premii de 250.000 de dolari. Olaru şi Panova au fost învinse în sferturi, cu 4-6, 6-2, 10-3, de cuplul Johanna Larsson / Chanelle Scheepers (Suedia / Africa de Sud). La simplu, Begu a fost eliminată în sferturi, la Rio de Janeiro. Venită din calificări şi locul 145 WTA, Begu a ratat, vineri seară, calificarea în semifinale, fiind învinsă, cu 6-4, 6-4, de Teliana Pereira (Brazilia, 98 WTA), după un meci care a durat o oră şi 33 de minute. Pentru calificarea în sferturi la Rio, Begu a obţinut 60 de puncte WTA şi un cec în valoare de 6.175 de dolari.

“STEJARII” VOR SĂ ÎNVINGĂ ŞI SPANIA

Sâmbătă, de la ora 14.30 (în direct la TVR 1), naţionala de rugby a României va întâlni, la Cluj-Napoca, reprezentativa Spaniei. Selecţionerul României, Lynn Howells, a anunţat că va începe meciul cu următorul “15“: Fercu (RCM Timişoara), Manole (Orthez), Gal (CSM Ştiinţa Baia Mare), Vlaicu (RCJ Farul Constanţa), I. Dumitru (Steaua Bucureşti), Calafeteanu (RCM Timişoara), Surugiu (CSM Bucureşti), Lazăr (Castres), Rădoi (Ealing Trailfinders), Ion (Perpignan), Sîrbe (Tarbes), Popîrlan (RCM Timişoara), Lucaci (Steaua Bucureşti), Macovei (St. Nazaire), Burcea (RCM Timişoara). “Stejarii” au obţinut două victorii din tot atâtea meciuri în această ediţie a Cupei Europene a Naţiunilor, cu Portugalia, tot la Cluj-Napoca, scor 24-0, şi cu Rusia, în deplasare, scor 34-3, aflându-se pe locul secund în grupă, la egalitate de puncte cu liderul Georgia.

ALL STAR GAME LA BASCHET FEMININ VA AVEA LOC LA TÂRGOVIŞTE

Federaţia Română de Baschet a anunţat, vineri, că ediţia din 2014 a All Star Game la baschet feminin va avea loc în 28 martie, la Târgovişte, după disputarea Turneului Final Four al Cupei României. Iniţial, All Star Game era programat pentru 17 martie, dar forul naţional de profil a decis, vineri, amânarea evenimentului cu 11 zile pentru că mai multe jucătoare eligibile de a participa, de la echipele ICIM Arad şi CSU Alba Iulia, nu vor putea fi prezente, deoarece vor juca la Turneul Final Four al Ligii Europei Centrale. Astfel, s-a luat decizia mutării pe 28 martie, după jucarea meciurilor de la Turneul final al Cupei României, la Târgovişte, care include următoarele meciuri: Sepsi Sf. Gheorghe - CSBT Alexandria şi CSM Târgovişte - ICIM Arad (în 26 martie), respectiv finalele pentru medalii (27 martie). Începând de săptămâna viitoare, iubitorii baschetului vor putea vota jucătoarele pentru participarea la All Star Game.

CORINA CĂPRIORIU - ELIMINATĂ DE MATSUMOTO, ÎNTR-O REEDITARE A FINALEI OLIMPICE

Corina Căprioriu, vicecampioana olimpică la judo, la categoria 57 kg, a fost eliminată, vineri, în turul al doilea la Grand Prix-ul de la Düsseldorf, de nipona Kaori Matsumoto, care a învins-o şi în finala Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012. Revenită în competiţii după doi ani, japoneza Kaori Matsumoto a întâlnit-o pe Corina Căprioriu, adversara din finala olimpică din 2012, în turul secund al grupei B. Kaori Matsumoto o eliminase anterior pe Selina Dietzer (Germania), în timp ce sportiva română a avut un prim tur liber. Matsumoto s-a impus în lupta cu Căprioriu (nr. 7 mondial în prezent) şi a obţinut victorii până în finală, pe care a disputat-o vineri seară, după închiderea ediţiei, în compania sportivei mongole Sumiya Dorjsuren. Tot vineri, la categoria 48 kg, Monica Ungureanu a fost eliminată în primul tur de japoneza Ami Kondo, iar la 52 kg, Andreea Chiţu (nr. 4 mondial) a pierdut finala grupei D în faţa rusoaicei Natalia Kuziutina, intrând în recalificări. În această fază, Chiţu a fost învinsă de finlandeza Jaana Sundberg. În întrecerea masculină, Laszlo Szoke (cat. 66 kg) a fost eliminat în turul al doilea al grupei A, de mongolul Tumurkhuleg Davaadorj. România mai este reprezentată la Düsseldorf de Costel Dănculea (73 kg), care va lua startul, sâmbătă, împotriva kârgâzului Azat Kubakaev, în timp ce Dan Fâşie, la aceeaşi categorie, îl va întâlni pe Magdiel Estrada, din Cuba. La Grand Prix-ul de judo de la Düsseldorf, întrecere dotată cu premii totale în valoare de 100.000 de dolari, sunt prezenţi 370 de judoka din 55 de ţări.

CORONA BRAŞOV A ÎNVINS PE TERENUL LUI DAB.DOCLER, LIDERUL LIGII MOL

ASC Corona Braşov a reuşit o neaşteptată victorie pe terenul echipei maghiare Dab.Docler, liderul Ligii MOL la hochei pe gheaţă, cu scorul de 3-2 (1-0, 0-2, 2-0), joi seară, la Dunaujvaros, şi a făcut un pas important spre calificarea în play-off. În urma acestui rezultat, Corona mai are nevoie de o victorie în ultimele două partide pentru a fi sigură de prezenţa în semifinale, având trei puncte mai mult decât HSC Miercurea Ciuc şi un golaveraj mult mai bun. Dab.Docler, Miskolci Jegesmedvék şi HC Nové Zámky sunt deja calificate în semifinale, iar pentru ultimul loc se luptă cele două formaţii româneşti. Braşovenii mai întâlnesc pe Miskolc şi Nove Zamky, iar ciucanii înfruntă pe Ferencvaros şi Dab.Docler. După ce toate formaţiile vor susţine cele 48 de meciuri programate în sezonul regulat, primele patru clasate vor juca în play-off.

EUROLIGA DE BASCHET MASCULIN

La jumătatea fazei de TOP16 din Euroliga de baschet masculin, FC Barcelona pare să fi acontat prima poziţie în grupa E, după ce a terminat turul cu şapte victorii din şapte posibile. Mult mai dură va fi lupta pentru celelalte trei poziţii calificante din grupă, cu şase candidate la avansarea în faza următoare, doar Laboral Kutxa părând ieşită din calcule. Pierzând acasă şi cu Galatasary, Partizan pare să-şi fi luat „adio“ de la sferturile de finală. Rezultatele înregistrate în meciurile disputate joi seară - Grupa E: Laboral Kutxa - FC Barcelona 68-80, EA7 Emporio Armani Milano - Unicaja Malaga 70-59, Panathinaikos Atena - Olympiacos Pireu 66-62; Grupa F: Partizan Belgrad - Galatasaray Istanbul 70-78. Vineri seară, după închiderea ediţiei, s-au jucat următoarele partide - Grupa E: Anadolu Efes - Fenerbahce Ulker; Grupa F: CSKA Moscova - Maccabi Tel Aviv, FC Bayern München - Lokomotiv Kuban, Real Madrid - Zalgiris Kaunas.

TURNEUL CELOR 6 NAŢIUNI LA RUGBY

Etapa a treia a ediţiei din 2014 a Turneului celor 6 Naţiuni la rugby programează meciuri foarte dificile pentru cele două echipe neînvinse până acum, ambele jucând în deplasare. Franţa va evolua la Cardiff, acolo unde s-a impus ultima oară în 2010, când a şi câştigat turneul! O victorie a oaspeţilor ar scoate definitiv din cursă campioana en titre, iar Franţa ar face un pas uriaş spre succesul final. Meci la fel de dificil şi pentru Irlanda pe “Twickenham”, acolo unde a câştigat ultima oară... tot în 2010! Victorii pentru oaspeţi în cele două partide ar însemna că trofeul va fi o dispută în doi, în timp ce victorii ale gazdelor vor duce la un final încins de turneu. Disputa dintre Scoţia şi Italia va fi doar pentru... evitarea „lingurii de lemn“! Programul etapei a 3-a: Ţara Galilor - Franţa (jucat vineri seară, după închiderea ediţiei); sâmbătă: Italia - Scoţia (ora 15.30) şi Anglia - Irlanda (ora 18.00). Meciurile sunt transmise în direct de Dolce Sport 1. Clasament: 1-2. Irlanda şi Franţa 4p, 3-4. Anglia şi Ţara Galilor 2p, 5-6. Italia şi Scoţia 0p.

SERENA WILLIAMS, ELIMINATĂ ÎN SEMIFINALE LA DUBAI

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, locul 1 WTA, a fost învinsă vineri, cu 6-4, 6-4, de sportiva franceză Alize Cornet, locul 26 WTA, în semifinalele turneului de categorie Premier de la Dubai, dotat cu premii în valoare de două milioane de euro. Cornet, care a beneficiat în primul tur de abandonul Simonei Halep, s-a impus în premieră în faţa americancei, după un meci care a durat aproape o oră şi 25 de minute. Franţuzoaica a împiedicat-o astfel pe Serena să o întâlnească pe sora sa, Venus, pentru prima dată într-o finală după mai mult de patru ani. Cele două surori au jucat ultima dată în ultimul act al unei competiţii în octombrie 2009, în finala Turneului Campioanelor de la Doha, când Serena a câştigat cu 6-2, 7-6 (7/4). De atunci, ele au mai fost o dată adversare, în 2013, în semifinalele turneului de la Charlestone, când tot Serena s-a impus, scor 6-1, 6-2. Tot vineri, Venus Williams, locul 44 WTA, a învins-o, cu 6-3, 6-2, pe daneza Caroline Wozniacki, locul 11 WTA, care trecuse în sferturile de finală de Sorana Cîrstea, locul 27 WTA. Astfel, Cornet şi Venus Williams vor evolua în finala turneului de la Dubai.



12