Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 02 Decembrie 2013 / 00:00 876 accesări

VICTORIE ŞI ÎNFRÂNGERE PENTRU JUNIORII DE LA CVM TOMIS

Sâmbătă, în etapa a 9-a a Diviziei A2 Est la volei masculin, formaţia Club Volei Municipal Tomis Congaz Constanţa a cedat în deplasare, scor 2:3, în confruntarea cu echipa CSM Suceava. În etapa viitoare, programată sâmbătă, prima din retur, formaţia constănţeană va evolua tot în deplasare, urmând să înfrunte echipa CSV Dacia Buzău. Ieri, în etapa a 6-a a Seriei B din cadrul Campionatului Naţional de volei masculin rezervat juniorilor (jucători născuţi în anii 1995 şi mai mici), prima a returului, CVM Tomis, campioana en titre, s-a impus, în deplasare, scor 3:0, în duelul cu CNMV Ploieşti.

OMAGIU ADUS FOSTELOR GLORII ALE RUGBY-ULUI CONSTĂNŢEAN

Aproximativ o sută de persoane s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, la stadionul “Mihai Naca”, pentru a-şi aduce aminte de fostele glorii ale rugby-ului constănţean trecute în nefiinţă. Soţii, copii şi nepoţi ai sportivilor au participat la slujba de pomenire care a avut loc la restaurantul din incinta RCJ Farul Constanţa, iar apoi au urmărit, pe terenul sintetic al stadionului “Farul”, o partidă demonstrativă între juniorii under 19 de la Cleopatra Constanţa şi LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa. Printre foştii jucători care au fost prezenţi s-au numărat Florian Constantin, Cornel Vasile, Gheorghe Florea, Hari Dumitraş, Vasile Bezărău, Cătălin Sasu, Marian Nache sau Nicolae Brănescu. La finalul jocului demonstrativ, toţi cei prezenţi au depănat amintiri la restaurantul din incinta clubului de rugby Farul Constanţa.

STEAUA A CÂŞTIGAT CUPA ROMÂNIEI LA RUGBY

Echipa CSA Steaua Bucureşti a câştigat Cupa României la rugby, după ce a învins sâmbătă, cu scorul de 17-10, formaţia Ştiinţa Baia Mare, în finala competiţiei, disputată pe stadionul Ghencea. Punctele Stelei au fost reuşite de Florin Vlaicu - un eseu, două transformări, o lovitură de pedeapsă şi Ionuţ Dumitru - un eseu. Ştiinţa Baia Mare a reuşit un eseu colectiv şi un eseu prin Ionuţ Niacşu.

HANDBALISTELE TRICOLORE AU PIERDUT FINALA TURNEULUI DIN FRANŢA

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă ieri, la Paris, de reprezentantiva Franţei, în finala turneului Paris-Ile-de-France, cu 27-22 (15-7), acesta fiind penultimul test al reprezentativei tricolore înaintea debutului la CM din Serbia, programat în perioada 6-22 decembrie. Sâmbătă, în primul meci al turneului, România a învins Japonia, cu 23-18 (10-8). De la Paris, echipa antrenată de Gheorghe Tadici revine la Timişoara, unde va disputa un ultim meci amical, cu Angola, la 4 decembrie. Programul handbalistelor tricolore la CM din Serbia - 7 decembrie: România - Tunisia (ora 20.15); 9 decembrie: Australia - România (20.15); 10 decembrie: Germania - România (18.00); 12 decembrie: România - Ungaria (20.15); 13 decembrie: România - Cehia (20.15). Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, meciurile fiind programate în 15-16 decembrie, la Belgrad şi Novi Sad. Partidele din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, în aceleaşi oraşe, iar semifinalele şi finalele pentru medalii - în 20 şi 22 decembrie, la Belgrad.

ŞTIINŢA BACĂU, ELIMINATĂ DIN CUPA EHF LA HANDBAL MASCULIN

Vicecampioana României la handbal masculin, Ştiinţa Bacău, a ratat sâmbătă, pe teren propriu, calificarea în grupele Cupei EHF, deşi a învins formaţia suedeză IFK Kristianstad în manşa secundă din turul al treilea al competiţiei. În tur, echipa antrenată de Eliodor Voica a pierdut la scor pe terenul suedezilor, cu 25-40 (13-23), astfel că şansele la calificarea în grupe erau foarte mici încă de atunci. Sâmbătă, Ştiinţa s-a impus în faţa suedezilor cu 27-23 (14-9), dar diferenţa a fost insuficientă pentru recuperarea handicapului din tur. Astfel, cu scorul general de 63-52, IFK Kristianstad s-a calificat în grupele Cupei EHF.

DOUĂ VEVERIŢE CU MĂNUŞI, ÎN SIGLA OFICIALĂ A CE 2014 DE BOX FEMININ DE LA BUCUREŞTI

Două veveriţe faţă în faţă pe un ring, cu mănuşi albastre şi, respectiv, roşii, reprezintă sigla ediţiei 2014 a Campionatului European de box feminin. Competiţia va fi găzduită în luna mai de Sala Polivalentă din Capitală, iar bugetul său se ridică la circa 200.000 de euro. Acesta va fi primul Campionat European la nivel de seniori organizat de ţara noastră, după ediţia masculină din 1969, când România cucerea, la Bucureşti, patru medalii de aur, prin Constantin Ciucă, Aurel Dumitrescu, Calistrat Cuţov şi Ion Alexe. Boxul feminin a depăşit în ultimii ani performanţele băieţilor, iar de la prima ediţie a CE de box feminin, organizată în 2001, româncele au cucerit şapte medalii de aur. Data exactă a CE nu a fost încă stabilită, dar întrecerea se va desfăşura în luna mai, pe parcursul a zece zile, la zece categorii de greutate, iar pugilistele vor trebui să aibă vârste între 19 şi 40 de ani. Din lotul României, ce va fi pregătit de soţii Adrian şi Mihaela Lăcătuş, fac parte două campioane europene, Steluţa Duţă, cu două titluri la activ, şi Luminiţa Turcin (un titlu). Alte pugiliste de perspectivă se anunţă Melinda Pantiş, Ioana Mera şi Florina Radu, cu rezultate bune la Mondialele de tineret. În cei 12 ani de existenţă ai boxului feminin la noi în ţară, româncele au cucerit în total 55 de medalii.

LARISA IORDACHE - ARGINT LA INDIVIDUAL COMPUS, LA CUPA MONDIALĂ

Gimnasta Larisa Iordache a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la individual compus, în cadrul etapei de Cupă Mondială de la Stuttgart, competiţia fiind câştigată de sportiva americană Elisabeth Price. Larisa Iordache a obţinut următoarele note: 14.933 - la sărituri, 13.466 - la paralele, 14.766 - la bârnă şi 14.433 - la sol. Cu un total de 57.998 puncte, Iordache s-a clasat pe locul secund, obţinând medalia de argint. Pe podium au mai urcat Elisabeth Price (SUA), medalie de aur (58.032) şi Giulia Steingruber (Elveţia), medalie de bronz (56.699). La feminin, în cadrul Cupei Mondiale au mai concurat gimnastele Vanessa Ferrari (Italia), Carlotta Ferlito (Italia), Elisabeth Seitz (Germania), Briannah Tsang (Canada) şi Ruby Harrold (Marea Britanie).

ADVERSARELE ROMÂNIEI LA CE DE BASCHET FEMININ

Naţionala de baschet feminin junioare a României va evolua în Grupa D, cu Ungaria, Ucraina şi Muntenegru, la Campionatul European din 2014 (Divizia B), potrivit tragerii la sorţi de duminică, turneul final urmând a fi găzduit de Oradea şi Timişoara. Turnel final va avea loc în intervalul 17-27 iulie. Tot duminică au avut loc trageri la sorţi şi pentru celelalte turnee finale ale Campionatelor Europene de juniori şi tineret din 2014. Echipele României au fost repartizate astfel - masculin, CE under 20 (Divizia B) - Grupa A: Bosnia, Estonia, Belgia, Portugalia, România, Luxemburg, Cipru; CE under 18 (B) - Grupa B: Suedia, Ungaria, Olanda, România, Luxemburg; CE under 16 (B) - grupa A: Belgia, Anglia, România, Estonia, Luxemburg, Scoţia; feminin, CE under 20 (B) - Grupa A: România, Bosnia, Ungaria, Israel, Norvegia; CE under 16 (B) - Grupa A: Polonia, România, Irlanda, Finlanda. Gazdele turneelor finale la juniori şi tineret sunt: under 20 masculin (Divizia A valorică) - Grecia, under 20 masculin (B) - Bosnia, under 18 masculin (A) - Turcia, (B) - Ucraina, (C) - Andorra, under 16 (A) - Letonia, (B) - Macedonia, (C) - Malta, under 20 feminin (A) - Italia, (B) - Bulgaria, under 18 feminin (A) - Portugalia, (C) - Andorra, under 16 feminin (A) - Ungaria, (B) - Estonia şi (C) - Malta. Tot duminică au fost trase la sorţi şi grupele turului al doilea preliminar al CE de senioare din 2015, turneul final fiind găzduit de România şi Ungaria, ambele naţiuni fiind calificate astfel în ultimul act.

ANA MARIA BRÎNZĂ A MULŢUMIT FANILOR

Sportiva Ana Maria Brînză, care a fost desemnată cea mai bună spadasină a anului 2013 la Congresul Federaţiei Internaţionale de Scrimă de la Paris, a dedicat acest trofeu fanilor săi, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare. „Premiul meu este al nostru. Vă mulţumesc!”, a scris sportiva pe Facebook, într-un mesaj în care a postat şi mai multe fotografii de la festivitatea organizată la Paris de Federaţia Internaţională de Scrimă. Ana Maria Brînză, locul 1 în clasamentul federaţiei de specialitate, a primit, la Paris, trofeul pentru cea mai bună spadasină în 2013. În acest an, Brînză a fost campioană europeană la individual, vicecampioană europeană cu echipa, ambele medalii fiind cucerite la Zagreb, şi medaliată cu bronz la CM de la Budapesta, tot cu echipa.

JO JO DAN A CUCERIT CENTURILE NABA ŞI IBF INTER-CONTINENTAL

Pe ringul din Quebec, susţinut din spatele corzilor de Lucian Bute, Jojo Dan şi-a făcut o revenire în forţă, printr-o victorie la puncte în faţa unui boxer neînvins până atunci, canadianul Kevin Bizier. La „Pepsi Colliseum“, Bizier, care era cotat drept favorit, a pierdut în faţa pugilistului român atât centurile NABA şi IBF Inter-Continental la categoria semimijlocie, cât şi poziţia de challenger nr. 2 la titlul suprem IBF. Scorul final a fost în favoarea românului: 116-111, 114-113, 111-117. Ionuţ Dan Ion (acesta e numele său adevărat) are la activ 34 de meciuri la profesionişti, între care 32 de victorii (17 prin KO) şi două înfrângeri.

SABIA PE ECHIPE LA MASCULIN, SCOASĂ DIN PROGRAMUL JO

Proba masculină de sabie pe echipe, în care România este vicecampioană olimpică şi mondială, a fost scoasă din programul Jocurilor Olimpice din 2016, în urma votului de vineri al Congresului Federaţiei Internaţionale de Scrimă (FIE) de la Paris, conform principiului rotaţiei instaurat începând cu JO 2008. De atunci, FIE scoate prin rotaţie câte două probe pe echipe la fiecare ediţie, pentru a se încadra în limita de zece discipline. Vineri, Congresul FIA a decis eliminarea din programul JO de la Rio de Janeiro a probelor pe echipe de sabie masculin şi de floretă feminin. La Beijing nu au fost incluse probele de floretă masculin şi de spadă feminin, iar la Londra cele de spadă masculin şi de sabie feminin. FIE a mai stabilit ca următoarele două ediţii ale Campionatelor Mondiale să aibă loc în Rusia, la Kazan (2014) şi Moscova (2015). Sofia ar fi trebuit să organizeze CM de anul viitor, dar capitala Bulgariei s-a retras din motive financiare.

PIERDERE IMPORTANTĂ PENTRU NAŢIONALA DE HANDBAL FEMININ A GERMANIEI

Naţionala de handbal feminin a Germaniei, care joacă la CM din Serbia în grupă cu România, nu se va putea baza pe jucătoarea Kerstin Wohlbold, care a suferit o ruptură de ligamente încrucişate într-un amical cu Suedia şi va fi operată. Germania a învins Suedia sâmbătă seară, într-un amical, cu 30-28 (15-12), dar a plătit un preţ mult mai mare pentru victorie. Centrul Kerstin Wohlbold, care este titulară şi la campioana Thuringer HC, a suferit o gravă accidentare la genunchiul drept, diagnosticul fiind de ruptură de ligamente încrucişate. Astfel, Wohlbold, care urmează să fie operată în aceste zile, va pierde Campionatul Mondial din Serbia, ce debutează săptămâna viitoare. „Este un şoc“, a spus antrenorul Germaniei, Heine Jensen, în timp ce pivotul Anja Althaus a afirmat că pierderea lui Wohlbold este “un dezastru” pentru echipa sa. Germania joacă în Grupa D, din care mai fac parte echipele României, Tunisiei, Cehiei, Ungariei şi Australiei. România va juca în compania Germaniei la 10 decembrie.

EUROLIGA DE BASCHET MASCULIN

FC Barcelona s-a impus clar în derby-ul rundei a 7-a din Euroliga de baschet masculin, cu Fenerbahce, obţinând astfel şi calificarea matematică în faza următoare, alături de CSKA Moscova, învingătoare la Kiev. De altfel, în Grupa A mai este un singur loc disponibil pentru faza următoare, campioana Franţei - JSF Nanterre - având prima şansă la calificare. Ultimele rezultate din etapa a 7-a - Grupa A: Budivelnik Kiev - CSKA Moscova 74-82, FC Barcelona - Fenerbahce Ulker 94-81; Grupa B: Zalgiris Kaunas - EA7 Emporio Armani Milano 73-71, Anadolu Efes - Strasbourg IG 88-65; Grupa C: Montepaschi Siena - FC Bayern München 71-62; Grupa D: Laboral Kutxa - Panathinaikos Atena 79-77.

START ÎN CUPA MONDIALĂ DE SCHI FOND

Învingătoare, vineri, în proba de sprint, poloneza Justyna Kowalczyk s-a impus sâmbătă şi în cea de 5 km feminin în stilul clasic, la Kuusamo (Finlanda), în a doua etapă a miniturului cu care debutează Cupa Mondială de schi fond 2013-2014. Kowalczyk, deţinătoare a Marelui Glob de Cristal, a obţinut a 29-a victorie a carierei, în faţa rivalelor sale norvegiene Marit Bjoergen (sosită la 3 secunde) şi Therese Johaug (la 14,8). Tot la Kuusamo, cehul Lukas Bauer a câştigat proba de 10 km în stilul clasic, reuşind a 12-a victorie din carieră.

NAŢIONALA DE RUGBY A AUSTRALIEI A ÎNCHEIAT ANUL PE LOCUL 3 IRB

Reprezentativa de rugby a Australiei a învins sâmbătă Ţara Galilor, cu scorul de 30-26 (17-16), în ultimul meci-test al anului, desfăşurat pe „Millennium Stadium“ din Cardiff, în faţa a peste 67.000 de spectatori. „Cangurii” au reuşit astfel să-şi păstreze locul 3 în clasamentul de final de an al International Rugby Board (IRB), după Noua Zeelandă şi Africa de Sud. Într-un alt meci care a avut loc sâmbătă, dar pe stadionul „Twickenham“ din Londra, selecţionata Barbarians, formată din jucători de elită din Noua Zeelandă, Africa de Sud, Argentina şi Samoa, a învins Fiji cu 43-19 (17-7). Naţionala de rugby a României a încheiat anul pe locul 17, din 101 ţări. Ultima dată când o ţară din Europa s-a situat între primele trei naţiuni rugbystice după un an competiţional a fost în 2011, când Franţa a încheiat pe locul 3, după Noua Zeelandă şi Australia. Noua Zeelandă ocupă locul 1 din 2008 încoace, Africa de Sud fiind precedenta ţară care a reuşit, în 2007, să termine pe poziţia fruntaşă, neozeelandezii ocupând atunci poziţia secundă la finele anului.



12