Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 21 Noiembrie 2013 / 00:00 590 accesări

MUTU “L-A ATACAT” PE PIŢURCĂ

Adrian Mutu a postat un mesaj pe o reţea de socializare după ratarea calificării României la turneul final al CM din 2014, în care apreciază că este “păcat că pentru antrenorul de azi orgoliul a fost mai presus de echipa naţională” şi în care susţine că istoria naţionalei se rezumă la doi mari antrenori: Iordănescu şi Ienei. Atacantul formaţiei Ajaccio a postat un mesaj şi la pauza meciului de la Bucureşti, dintre România şi Grecia, scor 1-1, disputat marţi seară, în care sublinia că este nervos şi frustrat: „Nici nu vreţi să ştiţi ce nervi am! Mi-e necaz, sunt frustrat cum vreţi voi, dar Piţi cum e?! Sper să revenim! Hai România! Totul sau nimic”. Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, marţi seară, după partida România - Grecia, la conferinţa de presă, că atacantul Adrian Mutu nu l-a respectat şi a subliniat că în acest moment este foarte greu pentru fotbalistul de la Ajaccio să fie convocat la echipa naţională.

MUTU AR PUTEA VENI LA PETROLUL

Finanţatorul FC Petrolul Ploieşti, Dan Capră, a declarat, ieri, la Sport.ro, că, în cazul în care atacantul Adrian Mutu îşi va rezilia contractul pe care îl are cu AC Ajaccio, atunci jucătorul va veni din iarnă la gruparea prahoveană. Dan Capră a infirmat zvonurile potrivit cărora Mutu ar urma să aibă un salariu stagional de un milion de euro. Tehnicianul Petrolului, Cosmin Contra, a declarat, ieri, că a discutat cu atacantul Adrian Mutu despre posibilitatea ca el să se alăture în iarnă formaţiei prahovene, căreia îi va aduce, în cazul în care transferul se va realiza, un plus de valoare şi experienţă atât în vestiar, cât şi pe teren. Mutu s-a transferat în 2012 la AC Ajaccio, însă în ultima perioadă nu a mai fost convocat. El mai are contract un sezon şi jumătate, până în vara anului 2015. Mutu a anunţat, marţi seară, că intenţionează să îşi rezilieze contractul cu gruparea corsicană şi să revină în Liga 1, dar nu la Dinamo Bucureşti, unde susţine că nu este dorit suficient de mult de finanţatorul Ionuţ Negoiţă, ci la o echipă “surpriză”.

DAN PETRESCU NU POATE AJUNGE ACUM ÎN ANGLIA

Antrenorul echipei Dinamo Moscova, Dan Petrescu, a declarat, pentru Sovietsky Sport, că este imposibil să plece în Anglia în acest moment, deoarece se află sub contract cu formaţia rusă. „Nu am discutat cu niciun club, sunt sub contract cu Dinamo Moscova. Cluburile îl pot contacta pe agentul meu, dar nu şi pe mine. Iubesc Anglia, sunt mândru că echipe de acolo mă doresc, dar în acest moment nu pot merge în Premier League. Am un contract clar cu Dinamo Moscova”, a spus Petrescu. Tehnicianul român a confirmat totuşi că au avut loc negocieri cu reprezentanţii ultimei clasate din Premier League. „Este adevărat. Nu iese fum fără foc. A fost ceva în aceste zvonuri. Dar atât timp cât sunt sub contract cu un club, nu aş intra în negocieri cu altele. Am spus tot timpul că sunt trei echipe pe care visez să le antrenez - Steaua Bucureşti, Chelsea şi naţionala României. Dar acum sunt foarte fericit la Dinamo”, a completat Petrescu. Fostul internaţional român în vârstă de 45 de ani se află la Dinamo Moscova din august 2012 şi mai are un an şi jumătate contract cu formaţia rusă. Presa engleză a scris că Dan Petrescu este dorit în funcţia de manager al echipei Crystal Palace.

LUCIAN FILIP VA FI INDISPONIBIL APROXIMATIV PATRU LUNI

Mijlocaşul defensiv al echipei Steaua Bucureşti, Lucian Filip, va fi indisponibil patru luni după ce la antrenamentul de marţi a suferit o fractură de peroneu la piciorul drept, informează steauafc.com. Potrivit sursei citate, Filip va fi operat în curând, iar perioada estimată pentru recuperare este de patru luni. Lucian Filip s-a accidentat la antrenament, în urma unui contact cu atacantul Mihai Costea.

MESSI A PRIMIT “GHEATA DE AUR”

Lionel Messi, atacantul argentinian al formaţiei FC Barcelona, s-a declarat „foarte fericit”, ieri, la primirea pentru a treia oară, un record, a trofeului “Gheata de Aur”, care recompensează cel mai bun marcator într-un campionat european sezonul trecut. „Sunt foarte fericit, este un premiu tare frumos. Este o recunoaştere pentru vestiar şi pentru tot ce a făcut echipa în acest an”, a declarat jucătorul în cadrul unei ceremonii la Barcelona. Datorită celor 46 de goluri marcate în 32 de meciuri în ediţia 2012-2013 a campionatului Spaniei, Messi a devenit astfel primul jucător care primeşte “Gheata de Aur” a treia oară, după cele din 2010 şi 2012. Messi a primit trofeul din partea fostului jucător bulgar al FC Barcelona, Hristo Stoicikov, în prezenţa coechipierilor săi, Carles Puyol, Gerard Piqué, Cesc Fabregas, Xavi Hernandez şi antrenorului Gerardo Martino. Cvadruplu câştigător al Balonului de Aur (2009, 2010, 2011, 2012), Messi a suferit o ruptură musculară în urmă cu zece zile şi va fi indisponibil între şase şi opt săptămâni.

BALONUL DE AUR VA AVEA DOAR TREI FINALIŞTI

Lista finaliştilor pentru Balonul de Aur 2013 va fi limitată la trei jucători, ale căror nume vor fi dezvăluite pe 9 decembrie, a anunţat FIFA. Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, lăsase să se înţeleagă la începutul lunii că anul acesta vor fi cinci finalişti pentru prestigiosul trofeu. Francezul Franck Ribery, suedezul Zlatan Ibrahimovic, portughezul Cristiano Ronaldo şi argentinianul Leo Messi, cvadruplu câştigător al Balonului de Aur, figurează printre cei 23 de nominalizaţi. FIFA va anunţa la 9 decembrie şi ceilalţi finalişti, pentru titlul de antrenor al anului, de jucătoarea anului şi pentru premiul Puskas, oferit celui mai frumos gol marcat în 2013. Laureaţii vor fi desemnaţi pe 13 ianuarie 2014, într-o ceremonie la Zurich.

MEXIC S-A CALIFICAT LA CM 2014

Echipa naţională de fotbal a Mexicului s-a calificat la turneul final al Campionatului Mondial din 2014, din Brazilia, după ce a învins, ieri, în deplasare, cu 4-2 (Peralta 14, 29, 33, Pena 86 / James 80-pen., Fallon 83), reprezentativa Noii Zeelande, în manşa secundă a barajului intercontinental. Mexicanii, care s-au impus şi în prima manşă, cu 5-1, s-au calificat pentru a şasea oară consecutiv la turneul final al CM şi pentru a 15-a oară în total.

DESCHAMPS ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL

Selecţionerul naţionalei Franţei, Didier Deschamps, al cărui contract expira după turneul final al Cupei Mondiale din 2014, şi-a prelungit înţelegerea pentru încă doi, a anunţat, marţi noapte, preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal, Noel Le Graet. „Didier Deschamps are tot sprijinul şi va continua în funcţia de selecţioner până în 2016”, a declarat Le Graet, după calificarea Franţei la turneul final al Cupei Mondiale din Brazilia.

În vârstă de 45 de ani, Deschamps se află pe banca tehnică a reprezentativei franceze din iulie 2012 şi va fi selecţioner şi la Campionatul European din 2016, care va fi găzduit de Franţa. Reprezentativa Franţei s-a calificat la Cupa Mondială, după ce a câştigat, cu 3-0 (Mamadou Sakho 22, Benzema 34, Gusev 72-autogol), meciul disputat marţi seară, în compania selecţionatei similare a Ucrainei, în manşa retur a barajului de accederea la turneul final din Brazilia. În tur, Ucraina s-a impus cu 2-0.

IBRAHIMOVIC NU SE VA UITA LA MECIURILE DE LA CM

Atacantul Zlatan Ibrahimovic a declarat, după ce naţionala Suediei a fost învinsă de Portugalia în barajul pentru Cupa Mondială, că nu se va uita la partidele din cadrul competiţiei din Brazilia, pentru că nu poate concepe un turneu final fără el. Fotbalistul suedez în vârstă de 32 de ani are şanse mici de a mai prinde un turneu final de Cupă Mondială. Jucătorul echipei PSG, care a jucat de două ori la turneul final al CM, a marcat de opt ori în actuala campanie de calificare, inclusiv în play-off, şi a dat şase pase de gol, punând-şi astfel amprenta pe 14 din cele 21 de reuşite ale Suediei în preliminarii. La rândul său, Cristiano Ronaldo, care a marcat 34 de goluri în acest sezon, atât pentru echipa sa de club, Real Madrid, cât şi pentru naţionala Portugaliei, a egalat perfomanţa lui Pauleta, până marţi golgheterul all-time al selecţionatei lusitane, cu 47 de reuşite. Întrebat despre faptul că a fost aplaudat de Ibrahimovic după ce a marcat un gol, Ronaldo a răspuns că este flatat de gestul adversarului său: „Mă simt fericit pentru că Zlatan este un jucător fantastic”. „A fost o seară foarte frumoasă. Am marcat trei goluri şi am egalat recordul lui Pauleta. A fost un moment unic. Ştiam că va fi o partidă complicată, dar cred că am jucat mai bine”, a mai spus Cristiano Ronaldo. Reprezentativa Portugaliei s-a calificat la turneul final al CM, după ce a învins, marţi seară, cu 3-2 (Cristiano Ronaldo 50, 77, 79 / Zlatan Ibrahimovici 68, 72), selecţionata similară a Suediei, în manşa retur a barajului pentru accederea la turneul final din Brazilia. În tur, Portugalia s-a impus cu 1-0, printr-un gol înscris tot de Cristiano Ronaldo.

MIHAJLOVIC, NOUL ANTRENOR AL ECHIPEI SAMPDORIA GENOVA

Fostul internaţional iugoslav Sinisa Mihajlovic a părăsit postul de selecţioner al echipei Serbiei pentru a deveni antrenor al formaţiei Sampdoria Genova, unde a jucat în anii ‘90, a anunţat, ieri, Federaţia Sârbă de Fotbal (FSS). „Sinisa Mihajlovic nu mai este selecţioner al Serbiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al FSS, Aleksandar Boskovic. Mihajlovic anunţase, marţi seară, că a decis să părăsească postul de selecţioner. „Sunt dezolat, deoarece am format o nouă generaţie şi o nouă echipă. Dar am acceptat invitaţia Sampdoriei, unde am jucat timp de patru ani”, a declarat Mihajlovic. Sampdoria a precizat că noul antrenor va fi prezentat oficial astăzi, înainte de a conduce primul antrenament. În vârstă de 44 de ani, Mihajlovic a fost numit selecţioner al Serbiei în mai 2012, dar echipa sa nu a reuşit calificarea la turneul final al CM din 2014. Fost jucător la Steaua Roşie Belgrad, Mihajlovic a jucat pentru Sampdoria din 1994 până în 1998. El a mai jucat şi la echipa Lazio Roma, alături de care a câştigat campionatul Italiei şi a antrenat Fiorentina. Sampdoria Genova ocupă în prezent penultimul loc în campionatul Italiei.

DE LA MANCHESTER CITY, LA GLASGOW RANGERS

Graham Wallace, director general la Manchester City, a fost numit în funcţie la Glasgow Rangers, a anunţat, ieri, preşedintele clubului scoţian. În vârstă de 52 de ani, Wallace a venit la City în urmă cu patru ani. Glasgow Rangers, echipă retrogradată în a patra ligă scoţiană în 2012 după ce a declarat falimentul, este în prezent în fruntea ligii a treia din Scoţia, cu unsprezece puncte avans.

XABI ALONSO ÎŞI VA PRELUNGI CONTRACTUL CU REAL MADRID

Mijlocaşul spaniol al formaţiei Real Madrid, Xabi Alonso, îşi va prelungi contractul pentru încă două sezoane, urmând să câştige cinci milioane de euro anual. Alonso, în vârstă de 32 de ani, este prieten cu preşedintele madrilen, Florentino Perez, acesta insistând ca jucătorul să rămână la Real până îşi încheie cariera. Venit la Real Madrid în 2009, Xabi Alonso a semnat un contract pe cinci sezoane, care va expira în 2014.

ACCIDENTAREA LUI ERIKSEN NU ESTE ATÂT DE GRAVĂ

Mijlocaşul danez al formaţiei Tottenham Hotspur, Christian Eriksen, care s-a accidentat vineri, la meciul amical jucat de Danemarca în compania Norvegiei, nu a suferit o ruptură de ligamente la gleznă, dar are o entorsă. Jucătorul de 21 de ani, venit în această vară de la Ajax Amsterdam, contra sumei de aproape 15 milioane de euro, se temea că va fi absent trei luni, însă indisponibilitatea lui nu ar urma să fie mai mare de o lună şi poate spera că va juca pe 15 decembrie, cu FC Liverpool. „Testele efectuate au arătat că Eriksen suferă o entorsă la gleznă. Acestea nu au arătat nicio urmă de ruptură a ligamentelor şi timpul de recuperare va fi mult mai scurt”, a anunţat Tottenham.

BORUSSIA DORTMUND ARE DEFENSIVA ÎN PIUNEZE

Doi fundaşi ai echipei Borussia Dortmund, Mats Hummels şi Marcel Schmelzer, nu vor evolua în meciul de sâmbătă cu Bayern Munchen, din campionat, cei doi accidentându-se la partida amicală a Germaniei cu Anglia. Hummels s-a accidentat la gleznă şi nu va mai evolua până la mijlocul lunii ianuarie, a anunţat medicul clubului Borussia Dortmund, Markus Braun. Schmelzer are o accidentare la pulpa stângă şi va absenta timp de trei săptămâni. Aceste indisponibilităţi se adaugă celei a fundaşului central Neven Subotic, care a suferit o ruptură de ligament posterior încrucişat al genunchiului drept în meciul de campionat cu Wolfsburg, din 9 noiembrie. Pentru sârb, acest sezon este practic încheiat.

DIN NOU VIOLENŢE ÎN FOTBALUL DIN ARGENTINA

Poliţia a făcut uz de gloanţe de cauciuc pentru a-i potoli pe fanii echipei Colon, care au refuzat să joace în meciul de acasă cu Atletico Rafaela, din prima ligă argentiniană, din cauză că nu şi-au mai primit salariile de şapte luni. Fanii lui Colon au încercat să ia cu asalt sediul clubului din oraşul Santa Fe, dar forţele de ordine au ripostat cu gloanţe de cauciuc. Colon riscă o amendă sau o depunctare cu trei puncte. Clubul din Santa Fe a pierdut la începutul acestei luni şase puncte la solicitarea FIFA, din cauza unei datorii de 600.000 dolari ce data tocmai din 2007.



12