Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 29 Ianuarie 2013 / 00:00 557 accesări

GOL ŞI ACCIDENTARE PENTRU CHIVU

Fotbalistul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a anunţat că accidentarea suferită în prima repriză a meciului cu AC Torino, scor 2-2, nu este gravă şi că probabil va avea nevoie de aproximativ două zile pentru a se reface. „Am primit o lovitură într-un loc în care aveam deja probleme. Am încercat să joc în continuare, dar era imposibil. Totuşi cred că voi avea nevoie doar de vreo două zile pentru recuperare, nu este o accidentare gravă”, a spus Chivu. Fostul căpitan al naţionalei României a început meciul ca titular şi a deschis scorul, în min. 5, transformând o lovitură liberă de la 22 m. „Nu am exersat nicio lovitură liberă săptămâna asta, dar a mers bine. Din nefericire rezultatul meciului este cum este, dar mergem înainte. Am văzut puţin din meci pentru că trebuia să primesc îngrijiri şi stăteam întins, cu o pungă cu gheaţă”, a afirmat Chivu. Fundaşul român s-a accidentat şi a fost înlocuit, în min. 28, cu Alvaro Pereira.

CUPA AFRICII PE NAŢIUNI

Revelaţia celei de-a 29-a ediţii a Cupei Africii pe Naţiuni pare să fie naţionala Insulelor Capului Verde - aflată la debutul său la un turneu final. Fără să cunoască înfrângerea, I-le Capului Verde a terminat pe poziţia secundă, după echipa gazdă - Africa de Sud, dar înaintea unor selecţionate precum Maroc sau Angola, care au avut prestaţii mult mai bune la... Campionate Mondiale! Rezultate Grupa A: Maroc - Africa de Sud 2-2, I-le Capului Verde - Angola 2-1. Clasament final: 1. Africa de Sud 5p (4-2), 2. I-le Capului Verde 5p (3-2), 3.Maroc 3p, 4.Angola 1p. Aseară s-au jucat partidele din Grupa B: Niger – Ghana şi RD Congo - Mali, iar astăzi sunt programate meciurile din Grupa C: Burkina Faso – Zambia şi Etiopia - Nigeria.

CEREMONIE PENTRU CM DE FOTBAL 2014, AMÂNATĂ

Autorităţile braziliene au anunţat că au decis amânarea ceremoniei ce ar fi trebuit să aibă loc ieri pentru a marca 500 de zile rămase până la începerea Cupei Mondiale din 2014, ca urmare a incendiului de la Santa Maria, soldat cu peste 200 de morţi. „În semn de doliu după tragedia de la Santa Maria, guvernatorul districtului federal Brasilia a decis amânarea evenimentului ce ar fi trebuit să aibă loc pe stadionul naţional din Brasilia”, se arată într-un comunicat al autorităţilor. Poliţia braziliană a anunţat că 232 de persoane au murit şi 131 au fost rănite într-un incendiu dintr-o discotecă din Santa Maria, survenit în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică.

SE CUNOSC ORAŞELE CARE VOR GĂZDUI EURO 2016

Comitetul Executiv al UEFA a validat cele zece oraşe din Franţa care vor găzdui meciurile Campionatului European din anul 2016, a anunţat secretarul general al forului fotbalistic european, Gianni Infantino. Dintre cele zece oraşe, patru au stadioane noi sau care urmează să fie construite (Bordeaux, Lille, Nice şi Lyon), iar celelalte şase (Marseille, Saint-Etienne, Toulouse, Paris, Saint-Denis şi Lens) deţin arene în curs de renovare sau care vor fi renovate.

ÎNCĂ UN RECORD STABILIT DE MESSI

Lionel Messi a reuşit să mai stabilească un record, devenind primul jucător care înscrie în 11 meciuri consecutive în campionatul Spaniei. Argentinianul a marcat de patru ori pentru FC Barcelona, în meciul pe care catalanii l-au câştigat cu 5-1, pe teren propriu, în faţa celor de la Osasuna, o performanţă pe care o mai reuşise în alte patru rânduri. De asemenea, Messi a ajuns la al 16-lea hattrick în La Liga, consolidându-şi poziţia de lider în clasamentul golgeterilor din acest sezon, cu 33 de reuşite. Câştigătorul ultimelor patru ediţii ale Balonului de Aur l-a eclipsat astfel pe marele său rival, portughezul Cristiano Ronaldo, care, tot duminică, marcase de trei ori în victoria obţinută de Real în faţa celor de la Osasuna, cu 4-0.

REAL MADRID, DECIMATĂ ÎNAINTEA MECIULUI CU BARCELONA

Real Madrid primeşte mâine vizita liderului campionatului spaniol, FC Barcelona, în prima manşă a semifinalelor Cupei Spaniei. Va fi un meci în care madrilenii nu se vor putea baza pe mai mulţi titulari de bază: Sergio Ramos, Fabio Coentrao şi Angel Di Maria sunt suspendaţi, iar portarul Iker Casillas este accidentat. El a fost operat după fractura la deget şi va lipsi circa trei luni. În plus, fundaşul Pepe este nerefăcut după o operaţie la gleznă. Anul trecut, în sferturile competiţiei, Real Madrid a eliminat Barcelona cu scorul general de 4-3. În cealaltă semifinală, programată joi, Atletico Madrid primeşte vizita echipei FC Sevilla. Cele două formaţii s-au înfruntat în finala din 2010, câştigată de Sevilla cu 2-0.

AC MILAN A REFUZAT 30 DE MILIOANE PENTRU EL SHAARAWY

Conform cotidianului Gazzetta dello Sport, Napoli s-a împăcat cu ideea că îl va pierde şi pe Cavani, după ce în vară l-a lăsat pe Lavezzi să plece la PSG. Conducerea grupării italiene s-a orientat către Stephan El Shaarawy pentru a-l înlocui pe uruguayan şi a făcut o ofertă de 30 de milioane de euro Milanului. Gruparea rossonera a refuzat oferta, considerând că nu este momentul oportun pentru o despărţire de cel poreclit Faraonul.

PIRLO, CEL MAI BUN FOTBALIST DIN SERIE A ÎN 2012

Mijlocaşul echipei Juventus Torino, Andrea Pirlo, a fost desemnat, de Asociaţia Fotbaliştilor Italieni (ACI), cel mai bun fotbalist din campionatul Italiei în 2012 şi a primit premiul, duminică, în cadrul unei gale organizate la Milano. „Am avut un sezon foarte bun cu Juventus. Vream să câştigăm din nou titlul în Serie A şi să fim competitivi în Europa”, a spus Pirlo. Cel mai bun antrenor a fost desemnat Antonio Conte, care a câştigat titlul cu Juventus Torino fără să piardă vreo partidă, iar fostul atacant al Milanului, Filippo Inzaghi, a primit premiul pentru întreaga carieră. Cei mai buni tineri jucători în 2012 au fost aleşi Stephan El Sharaawy (AC Milan) şi Luis Muriel (Udinese), iar Nicola Rizzoli a fost desemnat cel mai bun arbitru. Echipa anului 2012 în Serie A a fost următoarea: Gianluigi Buffon (Juventus Torino) - Christan Maggio (SSC Napoli), Andrea Barzagli (Juventus Torino), Thiago Silva (AC Milan / Paris Saint-Germain), Federico Balzaretti (AS Roma) - Andrea Pirlo (Juventus Torino), Antonio Nocerino (AC Milan), Claudio Marchisio (Juventus Torino) - Edinson Cavani (SSC Napoli), Antonio Di Natale (Udinese), Zlatan Ibrahimovici (AC Milan / Paris Saint-Germain).

BALOTELLI VA AJUNGE LA AC MILAN

Presa britanică de ieri a anunţat că atacantul echipei Manchester City, Mario Balotelli, va fi transferat la AC Milan, care va plăti 20 de milioane de euro pentru internaţionalul italian şi îl va ceda la Manchester City pe mijlocaşul ghanez Kevin Prince Boateng. Tot presa britanică susţine că, duminică seară, Balotelli a organizat o petrecere în casa lui din Manchester, pentru a-şi anunţa prietenii că va juca la AC Milan. Ieri, el şi-a luat rămas bun de la coechipieri şi de la staff-ul lui City, iar astăzi este aşteptat să facă vizita medicală la Milano. Mario Balotelli, în vârstă de 22 de ani, a fost achiziţionat de Manchester City în vara anului 2010 de la Internazionale Milano, contra sumei de 28 de milioane de euro. N-ar fi exclus ca Milan să-l vândă pe fundaşul Philippe Mexes, ca să economisească fondurile necesare pentru salariul lui Balotelli.

FRATELE LUI MARIO BALOTELLI, CONDAMNAT LA PATRU LUNI DE ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE

Fratele fotbalistului Mario Balotelli, Enoch Barwah, a fost condamnat, ieri, de Tribunalul din Brescia la patru luni de închisoare cu suspendare, după ce s-a bătut la intrarea într-o discotecă şi s-a opus poliţiştilor în momentul în care aceştia l-au reţinut, informează Gazzetta dello Sport. Enoch Barwah, în vârstă de 19 ani, a fost implicat în acest incident în noaptea de 22 spre 23 decembrie. El a fost acuzat de violenţă şi rezistenţă la arestare şi a primit mai multe amenzi în valoare de 2.850 de euro. Fratele lui Balotelli, component al unei echipe din a patra ligă italiană, Bogliasco, era descălţat şi pe jumătate dezbrăcat în timpul scandalului ce a avut loc la intrarea într-o discotecă din Bagnolo Mella. La sosirea poliţiştilor, fratele atacantului de la Manchester City a fost violent în continuare şi a lovit doi dintre ei.

UN FOTBALIST PERUAN A FOST DEPISTAT POZITIV

Un internaţional peruan a fost depistat pozitiv cu o substanţă interzisă la un meci de calificare pentru CM 2014, cu Bolivia, disputat la La Paz pe 12 octombrie 2012, a anunţat FIFA. Jucătorul a fost suspendat provizoriu. Potrivit regulamentului antidoping, FIFA nu poate dezvălui public nici identitatea jucătorului, nici substanţa incriminată, atât timp cât audierea disciplinară nu va stabili că a existat o încălcare a regulilor antidoping. Federaţia peruană a solicitat analiza eşantionului B, care a confirmat prima analiză, a precizat FIFA. Jucătorul şi federaţia peruană au timp până pe 6 februarie pentru a-şi prezenta versiunile proprii asupra faptelor.



12