Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 29 Noiembrie 2012 / 00:00 556 accesări

ADRIAN UNGUR A CÂŞTIGAT PRIMUL MECI LA CHALLENGE TOUR FINALS

Tenismanul Adrian Ungur (112 ATP) a câştigat, marţi seară, la Sao Paulo (Brazilia), primul meci la Challenge Tour Finals, după ce a trecut, în Grupa A, de spaniolul Ruben Ramirez Hidalgo (96 ATP), scor 6-4, 4-6, 6-2. Tot marţi, în Grupa B, Victor Hănescu a trecut de slovenul Aljaz Bedene, scor 7-6 (7/5), 7-6 (7/5). Aseară, după închiderea ediţiei Ungur a jucat în compania lui Guido Pella (Argentina, 124 ATP), iar Hănescu l-a întâlnit pe Paolo Lorenzi (Italia, 63 ATP).

ATODIRESEI VA LUPTA PENTRU TITLUL MONDIAL WAKO PRO LA ONEŞTI

Luptătorul român Ionuţ ”Pitbull” Atodiresei va lupta pentru titlul mondial WAKO Pro la categoria 64,5 kg în gala Local Kombat de la Oneşti, programată pe 7 decembrie, după ce a fost desemnat de forul mondial drept challenger obligatoriu pentru deţinătorul centurii, spaniolul Aitor Eguzkiza. La gală vor fi prezenţi şi o parte dintre cei calificaţi în marea finală Superkombat, programată pe 22 decembrie. Gala din Oneşti programează 10 meciuri, dintre care 4 vor fi internţionale, iar alte 5 se vor disputa pentru titlul naţional Local Kombat, sub egida Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact, pe card fiind incluse şi două dueluri pe reguli de MMA. Cel mai interesant super-fight MMA este cel de la categoria +120 kg, dintre Alexandru Lungu şi americanul Steven Banks.

CSM TÎRGOVIŞTE, A TREIA VICZORIE ÎN EUROLIGA DE BASCHET FEMININ

Campioana României la baschet feminin CSM Tîrgovişte, participantă, în premieră, în Euroligă, a învins, ieri, pe teren propriu, formaţia franceză Arras Pays, scor 72-64 (40-30), în a cincea partidă disputată în Grupa B şi a acumulat 8 puncte în clasament. În primele patru meciuri din Grupa B, campioana României a pierdut, pe teren propriu, în faţa italiencelor de la Famila Schio, scor 75-76 şi, în deplasare, cu Fenerbahce Istanbul, scor 48-73, şi obţinut victorii cu rusoaicele de la Nadejda Orenburg, scor 79-76, şi cu UE Sopron, scor 87-82. CSM Tîrgovişte susţine următorul meci din Grupa B în deplasare, pe 5 decembrie, cu Good Angels Kosice.

ÎNFRÂNGERI PENTRU ECHIPELE ROMÂNEŞTI ÎN FIBA EUROCHALLENGE

Echipele de baschet din România care joacă în FIBA Eurochallenge au înregistrat numai eşecuri la mijlocul acestei săptămâni, în meciurile etapei a patra. BCM U. Piteşti a fost învinsă în deplasare de formaţia franceză Paris Levallois, scor 70-84 (41-37), aceasta fiind a patra înfrângere în Grupa E pentru argeşeni. Pentru Gaz Metan Mediaş, partida din deplasare. cu echipa franceză JDA Dijon, scor 79-83 (45-41), a reprezentat prima înfrângere în Grupa D. Tot în deplasare a pierdut şi BC Timişoara, 86-97 cu formaţia ungară Kormend, în Grupa F. Bănăţenii au o victorie şi trei înfrângeri. Şi campioana CSU Asesoft Ploieşti a părăsit terenul învinsă, 67-80 pe teren propriu, cu finlandezii de la Joensuun Kataja, într-un meci din Grupa B. Prahovenii nu au nicio victorie în această grupă.

CINCI ECHIPE CALIFICATE ÎN FAZA A DOUA A EUROLIGII DE BASCHET MASCULIN

După etapa a şaptea a Euroligii de baschet masculin doar cinci echipe au obţinut calificarea în faza următoare, trei dintre ele fiind din Grupa D - FC Barcelona, CSKA Moscova şi Beşiktaş Istanbul. Celelalte două sunt liderele Grupelor B - Unicaja Malaga şi D - Zalgiris Kaunas, în timp ce în Grupa A se luptă în continuare pentru toate cele patru locuri calificante. Primele partide din etapa a opta sunt programate în această seară, după următorul program - Grupa A: BC Khimki - Mapooro Cantu, Panathinaikos Atena - Olimpija Ljubljana; Grupa B: Alba Berlin - Asseco Prokom, Maccabi Tel Aviv - Elan Chalon; Grupa C: Cedevita Zagreb - Anadolu Efes Istanbul, Caja Laboral - EA7 Emporio Armani Milano; Grupa D: Brose Baskets Bamberg - CSKA Moscova, Partizan Belgrad - Lietuvos Rytas.

RUGBIŞTII NAŢIONALEI ROMÂNIEI, ÎNTR-UN CALENDAR PENTRU FUNDAŢIA “PRINCIPESA MARGARETA”

Componenţii naţionalei de rugby a României sunt protagoniştii calendarului “Alexandru Ciucu 2013”, profiturile rezultate în urma vânzării calendarelor urmând să fie donate Fundaţiei “Principesa Margareta a României”, în beneficiul programului “Tinere talente”. Acţiunea va avea loc pe 4 decembrie, ora 19.30, la sala Le Diplomate, Hotel Athenee Palace Hilton Bucureşti, designerul Alexandru Ciucu fiind furnizor al Casei Regale. Evenimentul va avea loc în prezenţa ASR Principesa Margareta a României, se precizează într-un comunicat.

PREŞEDINTELE FEDERAŢIEI BULGARE DE RUGBY, ACUZAT DE PROXENETISM

Preşedintele Federaţiei Bulgare de Rugby, Rossen Tcholov, arestat la începutul acestei săptămâni, a fost inculpat pentru proxenetism, a anunţat Parchetul de la Sofia. Tcholov, în vârstă de 41 de ani, este acuzat de “conducerea unui grup criminal în vederea recrutării prostituatelor şi de trafic de fiinţe umane în vederea exploatării sexuale”. Tcholov furniza manechine, unele minore, clienţilor bogaţi din Bulgaria pentru preţuri de 400-500 de euro, susţine presa bulgară. Soţia lui Tcholov, manechin, a devenit celebră în acest an pentru participarea la un serial televizat în care juca rolul unei balerine, partenera unui mafiot.

CAMPESE, CRITICAT PENTRU COMENTARII RĂUTĂCIOASE

David Campese, în vârstă de 50 de ani, unul dintre cei mai buni rugbyşti australieni din toate timpurile, a fost aspru criticat de numeroşi foşti şi actuali jucători, pentru că s-a întrebat pe Twitter de ce jurnalistele scriu despre rugby. Campese a scris referitor la o jurnalistă de la Sydney Morning Herald (SMH): „De ce SMH foloseşte o fată pentru a scrie de rugby?”, adăugând că ea “nu ştie nimic despre acest sport”. David Campese a şters mesajul, dar nu destul de rapid pentru a nu fi criticat de numeroşi interlocutori, între care şi actualul component al naţionale, David Pocock: „Sunt dezamăgit să văd jurnalişti atacaţi din cauza sexului. Sau o femeie în toată firea căreia i se spune fată”. Fostul internaţional Wendell Sailor a afirmat la rândul său: „Salut Campo, trebuie să-ţi spun că acest comentariu nu te onorează, suntem în 2012, bătrâne”.

FERRARI POATE CONTESTA PÂNĂ VINERI TITLUL MONDIAL AL LUI VETTEL

O înregistrare video îl arată pe germanul Sebastian Vettel depăşind sub steaguri galbene la Marele Premiu al Braziliei, cursă în urma căreia a devenit pentru a treia oară campion mondial, iar presa spaniolă a scris că, potrivit regulamentului, Ferrari poate depune o contestaţie până vineri. Cotidianul italian Corriere dello Sport, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Ferrari, Luca Colajanni, a scris că echipa italiană nu plănuieşte să lanseze un protest, dar mass-media spaniolă precizează că pilotul Fernando Alonso, locul al doilea în clasamentul general, la trei puncte de Vettel, face presiuni asupra conducătorilor scuderiei să depună memoriu la FIA.

MALDONADO ŞI BOTTAS, PILOŢII ECHIPEI WILLIAMS PENTRU 2013

Venezueleanul Pastor Maldonado şi finlandezul Valterri Bottas vor fi piloţii oficiali ai echipei Williams pentru ediţia 2013 a Campionatului Mondial de Formula 1. Dacă Maldonado a pilotat şi în acest an pentru team-ul englez, reuşind să câştige Marele Premiu al Spaniei, noutatea o reprezintă promovarea lui Bottas de la rolul de pilot de încercări, pe care îl ocupa din 2010, la cel de pilot oficial, finlandezul înlocuindu-l astfel pe brazilianul Bruno Senna, nepotul regretatului Ayron Senna, de care Williams a decis să se despartă. În vârstă de 23 ani, Bottas e unul dintre protejaţii fostului campion mondial finlandez Mika Hakkinen şi a reuşit să-i impresioneze pe cei de la Williams prin timpii înregistraţi în antrenamentele libere la care a participat cu ocazia diferitelor mari premii. Numele său figura printre cele ale posibililor înlocuitori ai britanicului Lewis Hamilton la echipa McLaren.

CAMACHO, OMAGIAT DE POPORUL PORTORICAN

Marţi, poporul portorican i-a adus un ultim omagiu fostului campion mondial la box profesionist Hector ”Macho” Camacho, în cursul unei ceremonii la care au participat sute de persoane, printre care şi cei mai cunoscuţi pugilişti din ţară. Foştii campioni Wilfredo Gomez, Wilfredo Benitez, Felix Trinidad, John Molina, Samuel Serrano sau Ivan Calderon, precum şi boxeri în activitate precum Roman Rocky Martinez, Orlando Cruz şi Juan Manuel Lopez, au adus un ultim omagiu lui Camacho la Departamentul de Sport din San Juan. Gomez, considerat de mulţi cel mai bun pugilist portorican din istorie, a declarat că Hector Camacho „a fost un om deosebit, cu un caracter extraordinar, care ajuta pe toată lumea”. Trupul neînsufleţit al fostului campion mondial a fost transportat ieri în Statele Unite, la New York, unde cei care l-au cunoscut îşi vor putea lua rămas bun. Deocamdată nu se cunoaşte locul unde va fi înhumat.

MARATONUL DE LA GUANGZHOU A FĂCUT DOUĂ VICTIME

Unul dintre participanţii la recentul maraton de la Guangzhou (China), care s-a prăbuşit în timp ce alerga, a murit după opt zile de comă, punând sub semnul întrebării securitatea acestei competiţii, care făcuse deja o victimă. Conform ziarului South China Morning Post, Ding Xiaquiao, un agent imobiliar în vârstă de 25 ani, a murit luni noaptea, la mai bine de o săptămână după ce i s-a făcut rău, când mai avea 300 m până la km 5 al cursei desfăşurate pe 18 noiembrie. În aceeaşi zi, studentul Chen Jie, de 21 ani, a leşinat la scurt timp după ce a trecut de primii 10 km ai maratonului, iar a doua zi a încetat din viaţă. Fratele lui Ding, care a participat la rândul său la cursă, a acuzat echipele medicale de neglijenţă, reproşând faptul că medicii au întârziat 20 de minute, prima ambulanţă care a ajuns la faţa locului nu avea echipamentul necesar, iar alergătorul a ajuns la spital la o oră după ce i s-a făcut rău. În urma acestor acuzaţii, comitetul organizator a emis un comunicat în cursul acestei săptămâni, asigurând că cei doi participanţi au primit tratamentele adecvate şi la timp, ale căror costuri au fost suportate de către organizatori.



12