"Un artist", expoziţie retrospectivă la Muzeul "Ion Jalea"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

"Un artist", expoziţie retrospectivă la Muzeul "Ion Jalea"

Cultură 24 August 2006 / 00:00 1154 accesări

Muzeul "Ion Jalea" din Constanţa găzduieşte, în această lună, expoziţia retrospectivă intitulată "Un artist". Manifestarea este organizată în memoria unui tînăr artist, care a decedat la vîrsta de 26 de ani, lăsînd în urmă lucrări de artă inedite. Creaţiile sale sînt cu atît mai speciale cu cît Ionuţ Cătălin Florea a pictat din scaunul cu rotile, cu o pensulă legată de mînă. Publicul larg are ocazia să admire lucrări de grafică, colorate şi în creion, care ilustrează preocupările tînărului artist. Chiar dacă a lucrat într-un mod dramatic, iar corpul său nu l-a ajutat deloc, Ionuţ şi-a ignorat handicapul, ocupîndu-se de studiul anatomiei trupului uman. Astfel că, în lucrările expuse, desene, crochiuri sau compoziţii, corpul uman reprezintă subiectul principal. "El şi-a impus propriul lui stil, corpul uman, căutînd, în ciuda handicapului, mişcările, gîndurile şi sentimentele omului, scoţînd în evidenţă relaţia uman-spirituală. Lucrările lui demonstrează că omul este cea mai mare minune a lumii, cu calităţile şi chiar cu imperfecţiunile sale fireşti, reprezentat prin ordine, măsură, proporţie, consonanţă şi armonie", descrie o prietenă a pictorului, Titina Sarău, lucrările acestuia. De asemenea, Ionuţ Cătălin Florea a pictat şi lucrări de imaginaţie, în care se recunoaşte elementul de realitate, privitorul putînd observa, în culori vii, gîndurile artistului despre lume.

Din anul 1995 şi pînă în 2005, Ionuţ Cătălin Florea a organizat diferite expoziţii în ţară şi mai ales în străinătate. În octombrie 1997, chiar dacă se afla în scaunul cu rotile, Ionuţ a început studiul la Universitatea de Artă din Linz, unde a fost admis după trei încercări nereuşite, succesive. Trei ani mai tîrziu, Ionuţ a debutat pe simeze cu o expoziţie personală, în clădirea societăţii "Assicurazioni Generali" din Linz. Chiar dacă, pe 7 mai 2002, Ionuţ s-a stins din viaţă în urma primei crize de epilepsie, cei care l-au cunoscut şi sprijinit au organizat, pînă în prezent, expoziţii omagiale, în care au prezentat peste 600 de lucrări grafice, acuarele şi desene, creaţii ale tînărului.



Ştiri recomandate

12