Un fals procuror a scos 5.000 de lei folosind metoda „Accidentul“!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Încă un caz!

Un fals procuror a scos 5.000 de lei folosind metoda „Accidentul“!

Eveniment 22 Noiembrie 2016 / 16:20 368 accesări

Doi indivizi care au profitat de naivitatea unei femei și au scos de la ea 5.000 de lei folosind metoda "Accidentul" sunt căutați de polițiștii constănțeni. Oamenii legii spun că unul dintre suspecți a sunat-o pe bătrână, a mințit-o că este procuror și că fata ei a provocat un accident rutier grav. El i-a zis pensionarei că, dacă nu-i dă 10.000 de lei, îi va întocmi fiicei dosar penal. Panicată la auzul unei asemenea vești, bătrâna nu s-a gândit să verifice dacă afirmațiile interlocutorului ei sunt reale și i-a spus acestuia că-i dă toate economiile pe care le are în casă, 5.000 de lei.

Polițiștii constănțeni încearcă să dea de urma unor indivizi care au înșelat pe data de 18 noiembrie o femeie din localitatea constănțeană Tuzla folosind clasica metodă "Accidentul". De data aceasta, suspectul care și-a umplut buzunarele de pe urma naivității victimei nu a intrat în rolul medicului care cere bani pentru operație și nici în cel al avocatului ce încearcă să-și scape "clientul" de pușcărie. Mai inventiv, el a mințit-o pe pensionara pe care a contactat-o că este procuror, spunându-i că fata ei a provocat un accident rutier grav și că, dacă nu-i dă suma de 10.000 de lei, îi va întocmi dosar penal. Potrivit anchetatorilor, panicată la auzul unei asemenea vești, bătrâna nu s-a gândit să verifice dacă afirmațiile interlocutorului ei sunt reale și i-a spus acestuia că-i dă toate economiile pe care le are în casă, 5.000 de lei, ca să-și scape fiica de această problemă. Oamenii legii spun că la domiciliul vârstnicei s-a deplasat un complice de-al "procurorului", care a luat de la ea cei 5.000 de lei. Când a realizat că a fost păcălită, păgubita a cerut ajutorul autorităților. Polițiștii au pornit o investigație pentru prinderea autorilor. Aceștia vor fi cercetați pentru înșelăciune.

Amintim că, la începutul lunii noiembrie, un bărbat care a comis o înșelăciune prin metoda "Accidentul" a fost dus în fața magistraților Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă. Potrivit procurorilor, pe data de 1 noiembrie, "inculpatul Ş.R. a apelat-o telefonic pe persoana vătămată şi, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase, respectiv „Doctor Cristea” din cadrul Spitalului Floreasca din Bucureşti, i-a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă, respectiv că fiul său a suferit un accident rutier soldat cu vătămarea sa corporală, obţinând în acest mod suma de 11.500 de lei", se arată într-un comunicat dat miercuri publicității de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Oamenii legii spun că în aceeași zi, în jurul orei 12.15, complicea suspectului a mers la domiciliul păgubitei care nu a bănuit că a căzut într-o capcană și a luat de la aceasta cei 11.500 de lei.

RECOMANDĂRILE POLIȚIȘTILOR

„Pentru a nu deveni victime ale escrocilor care încearcă să-și umple buzunarele cu bani de pe urma naivității celor din jur, polițiștii le recomandă cetățenilor: Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare); Dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin; Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini. Nu dați bani necunoscuților sub niciun motiv, iar în situația în care v-au fost solicitați bani pentru soluționarea unui accident rutier sau pentru intervenții medicale, sunați imediat la 112!", sunt sfaturile oferite de reprezentanții Poliției Române.



12