Un film produs de Dan Burlac, premiat la Cannes

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un film produs de Dan Burlac, premiat la Cannes

Cultură 23 Mai 2014 / 00:00 1328 accesări

Proiectul de lungmetraj franco-armean „Territoria”, produs de Dan Burlac şi regizat de Nora Martirosyan, a fost distins cu premiul „Arte”, acordat în cadrul L’Atelier de la Cinéfondation, un eveniment organizat între 16 şi 22 mai, la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes. Premiul, în valoare de 6.000 de euro, este decernat celui mai bun proiect de lungmetraj prezentat în respectiva secţiune a festivalului. L’Atelier de la Cinéfondation a fost creat în 2005, iar din cele 141 de proiecte participante, 85 au fost lansate în cinematografe şi 44 sunt în preproducţie. Printre cei 15 regizori invitaţi, anul acesta, la atelier s-a aflat şi Bogdan Mirică, cu proiectul „Dogs”.

Dan Burlac a fost producător asociat la multipremiatul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regizat de Cristian Mungiu, distins inclusiv cu Palme d’Or, şi producător la „Copilăria lui Icar”, de Alexandru Iordăchescu, cu Guillaume Depardieu în rol principal. De asemenea, el a co-produs şi lungmetrajul de debut al lui Horaţiu Mălăele, „Nunta mută”.

Taguri articol


12