Fără Gîgă, politichia noastră nu ar avea nici un haz. Gîgă este cel care dă culoare şi consistenţă disputelor care au făcut din Alianţa DA cortul mahalalei politice. El ţine tot timpul să iasă în evidenţă prin scoaterea în relief a prostiei sale monumentale. Gîgă al politichiei ne-a cucerit prin farmecul său caracteristic celor despre care se spune că ar fi căzuţi din lună. E o adevărată mină de aur! Evident, dacă luăm în considerare perlele pe care le scoate pe bandă rulantă. Un munte de perle, nu alta! Gîgă este de-a dreptul fermecător cînd îşi dă cu părerea şi face pe deşteptul naţiunii. De la o vreme încoace, mai bine zis de cînd trăieşte cu convingerea că el este creierul naţiunii, nu e chestiune arzătoare în care să nu-şi bage nasul. Chestiunea arzătoare e ca oala în care nu e bine să-ţi bagi nasul dacă nu ai habar de subiect şi predicat. Gîgă al politichiei noastre crede, ba chiar e convins pe alocuri, că el le ştie pe toate! De la fotbal pînă la energia nucleară! Nu suportă să fie contrazis, drept care, dacă îndrăzneşti să-l contrazici, îţi pune bombeul pe beregată! Lui Gîgă îi place să dea indicaţii, asumîndu-şi riscul de a răscoli trecutul unor apucături mult hulite. În cazul lui, însă, plăcerea de a face pe deşteptul e mai mare decît bunul simţ. Gîgă face şi desface politichia noastră de cartier. Chiar dacă unii nu-l bagă în seamă, punînd totul pe lipsa celor şapte ani din politică, Gîgă pozează tot timpul în înţeleptul înţelepţilor, cu toate că se dă în bărci şi pentru statutul de Mafalda. Datorită lui, prostia a căpătat nuanţele unei doctrine largi care se bucură de o mare popularitate în rîndurile unei anumite categorii sociale. Concret, mă refer la acei români care se uită în gura lui Gîgă, crezînd în toate promisiunile şi lăudăroşeniile lui. Poate nu v-am spus, Gîgă este un lăudăros fără pereche. Nu promite el tot timpul că face şi drege, că rezolvă toate problemele, pozînd în "mama răniţilor"! Lui Gîgă, ca în cazul oricărui prost care nu e prost destul dacă nu e şi fudul, îi place să fie lider. Nu contează în ce ipostază, lider să se numească! Chiar şi lider al prostiei! Gîgă se visează, precum vrabia mălaiul, în cartea de istorie a patriei! Din această cauză, pentru că nu-şi găseşte locul, încearcă hainele strîmte de voievod, paşă sau împărat. Pentru că sînt destui proşti care se uită, după cum am mai spus, în gura lui, chiar se crede ce spune că este! Cînd îi intră lui ceva în cap, chiar rădăcinile unor coarne femeieşti, greu se poate face o extracţie. În cazul lui, ca şi în alte cazuri de acest gen, prostia nu doare, dar îl înveseleşte! Cum aşa? Sînt momente cînd Gîgă rîde de unul singur! El spune bancuri, el rîde! Unii confundă prostia lui Gîgă cu… simţul umorului! Bine că nu-l doare! Gîgă se remarcă prin inepţiile sale cotidiene. Din cînd în cînd, dă cîte o dumă cu care bagă în ceaţă naţiunea! Căutătorii de perle nu ştiu pesemne de existenţa sa, altfel nu-mi explic de ce nu stau cu sacul la gura lui. În materie de perle sub formă de inepţii, pilde şi glume nesărate, Gîgă nu trebuie confundat cu pomul lăudat. Dacă-l scuturi bine, cad din el tot felul de perle mari şi perle mici, ca în cazul celor două rîndunici. Sigur, în ce ne priveşte, nu este deloc grozav că Gîgă ia decizii în contul viitorului nostru. Nu-i prea mult pentru capul lui prea mic care contrastează cu pălăria pe care a primit-o? Ca semnalmente, Gîgă poate fi uşor recunoscut după… pălărie. Ca reper, i se văd doar picioarele… Cu alte cuvinte, dacă vedeţi o pălărie cu picioare, şi alea scurte, nu vă temeţi! E Gîgă. Pe urmă, dacă deschide gura, nu mai există nici un dubiu… De cîte ori scapă o perlă pe gură, şi chestia asta se întîmplă destul de des, Gîgă se manifestă cocoşeşte. Se urcă pe gardul partidului şi face o gălăgie de nedescris ca să ştie toată lumea cine este dumnealui! Prostia nu doare, dar poluează fonic peisajul politichiei noastre! Bine că nu doare! După un vechi model în materie de conducători, Gîgă crede în continuare că se confundă cu fabricile şi uzinele patriei! Metehne vechi!