Universităţile constănţene şi-au deschis porţile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Universităţile constănţene şi-au deschis porţile

Eveniment 02 Octombrie 2007 / 00:00 3840 accesări

Încîntaţi, emoţionaţi, blazaţi sau, pur şi simplu, curioşi, sute de studenţi s-au adunat, ieri, la instituţiile de învăţămînt superior din Constanţa, pentru începutul anului universitar. Cadrele festive ale deschiderii de la Universitatea „Ovidius” şi Universitatea „Andrei Şaguna” au beneficiat de prezenţe importante ale scenei politice româneşti - primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, senatorul Cristian Diaconescu, ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului etc. - cu atît mai mult cu cît cele două universităţi sărbătoresc, în acest an două evenimente deosebite. La „Ovidius”, Campusul universitar „împlineşte 10 de la inaugurare şi se află în plină dezvoltare, iar universitatea noastră, care se află astăzi printre principalele universităţi din România, este în măsură să satisfacă rigorile educaţiei la cel mai înalt nivel”, a rostit, în cuvîntul de deschidere rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină. La serbarea celor 15 ani de activitate, prof. univ. dr. Aurel Papari, rectorul Universităţii „Andrei Şaguna” (UAS) a explicat că reţeta succesului, la instituţia pe care o conduce, constă în „măsurile eficiente aplicate în ultimii ani. Acestea au anticipat reforma învăţămîntului superior şi au făcut posibilă adaptarea standardelor europene, au permis recunoaşterea europeană a diplomelor noastre şi au transformat numele UAS într-un brand de succes”.

Festivităţile de deschidere, prin însăşi menirea lor sînt evenimente în care publicul tace şi aplaudă, iar invitaţii ţin discursuri. Festivismul însă, indiferent de forma pe care o îmbracă, nu poate trece nesancţionat de studenţii care începuseră să sufere de plictiseală, iar „sancţiunile” pe care aceştia le-au aplicat au putut fi măsurate prin puterea şi zgomotul aplauzelor şi comentariilor. Conform unei noi tradiţii universitare, la ambele instituţii de învăţămînt superior, studenţii au realizat şi un top al discursurilor: aplauze seci şi de scurtă durată pentru un discurs lung şi plictisitor şi, bineînţeles, ropote zgomotoase pentru o cuvîntare interesantă. Astfel, şi la „Ovidius”, şi la „Şaguna”, pe locul întîi în topul celor mai aplaudate discursuri s-a situat primarul Constanţei, Radu Mazăre, al cărui stil oratoric i-a electrizat pe tinerii prezenţi la festivitate. Direct şi sincer, primarul a îndemnat sutele de studenţi să încerce să-şi urmeze visul în aşa fel încît existenţa lor să facă realmente o diferenţă, să aibă curaj să-şi susţină propriile decizii pînă la capăt, mai ales dacă acestea sînt luate împotriva curentului puternic al sistemului. „Trebuie să aveţi curaj în viaţă, trebuie să luaţi decizii care să spargă tiparele şi trebuie să luptaţi, fără teamă, împotriva sistemului. Doar aşa puteţi realiza ceva important pentru ceilalţi şi pentru voi. Şi mie mi-au zis că nu se poate cînd am făcut telegondola peste hotelurile din Mamaia sau cînd am vrut să schimb troleibuzele cu autobuze. Uite că s-a putut. Acum vreau să fac insula cu restaurante şi cluburi. Mi se spune, normal, că nu se poate. O să vă demonstrez că se va putea. Iniţiativa este cea care duce societatea înainte, iar voi, tinerii, chiar puteţi face diferenţa. Tinerii sînt cei care au făcut revoluţiile şi care au schimbat sistemele şi istoria. Vieţile voastre nu trebuie să devină monotone şi mohorîte, ca ale celor învinşi”, a rostit primarul Radu Mazăre, obţinînd cele mai furtunoase aplauze şi chiar urale. Pe locul doi, la egalitate, s-au situat ministrul Teodor Meleşcanu, senatorul Cristian Diaconescu şi prorectorul de la „Şaguna”, prof. univ. dr. George Pruteanu, al cărui discurs, construit după toate regulile simetriei artei oratorice, a stîrnit remarci laudative. “Vreu să le spun bobocilor că, aşa cum nu oricine intră într-o biserică devine creştin, nu orice intră într-o universitate devine student. Universitatea înseamnă cultură, chiar dacă astăzi cultura pare ceva desuet. (…) A fi student înseamnă a reflecta la un adevăr tragic, trăit de oamenii cu scaun la cap de mii de ani, acela că viteza întunericului este din păcate, adesea, egală cu viteza lumnii. Rolul dvs. e să lăsaţi mai puţin loc întunericului. Fraza mea de încheiere stă sub semnul gîndurilor a patru mari personalităţi; aceste sentinţe formează un fel de careu în mijlocul căruia aş vrea să stea existenţa dvs.: To be or not to be (Shakespeare), To do is to be (Nietzsche), To be is to do (Sartre) şi Dobidubido (Frank Sinatra)”.

Cadeţii de la Academia Navală, din nou în bănci

Pentru cei 640 de studenţi din anul I ai Academiei Navale “Mircea cel Bătrîn”, începerea şcolii a însemnat şi începerea unui nou stadiu al vieţii. Vor trebui să se supună regulilor, să fie pregătiţi să înfrunte pericolele de pe mare. Cadrele didactice le-au amintit studenţilor prezenţi, ieri, la deschiderea anului universitar că profesia de marinar militar îi obligă, prin jurămînt, să îşi servească ţara şi să ducă la bun sfîrşit misiunile care le sînt încredinţate. La ceremonie au fost prezenţi ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, primarul Municipiului Constanţa, Radu Mazăre, dar şi oficiali din cadrul Armatei. “ Mă aflu pentru prima dată la Academia Navală şi pot spune că sînt emoţionat. Am observat că printre cadeţii de anul I sînt şi fete. Trebuie să recunoaştem că femeile reprezintă cea mai importantă parte a societăţii. De aceea, marinarii, care sînt relativ conservatori, trebuie să accepte că femeile sînt nişte buni ofiţeri”, a declarat ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu. “M-am uitat la părinţii celor care sînt cadeţi, dar cel mai mult m-au impresionat fetele care au ales această carieră. Au avut curaj să bată lumea şi să ajungă în ţări mai puţin cunoscute”, a declarat edilul Constanţei. Printre cei care au asistat la ceremonia de deschidere a anului universitar de la Academie se putea observa un bărbat care nu se putea opri din plîns. “La fel de frumos ca aceşti băieţi în uniformă era şi fiul meu, Răzvan. Anul trecut era aici, pe platou, anul I la Academia Navală, dar a murit. Pe 13 august, la ora 9:40, copilul meu a fost lovit de o maşină şi a murit pe loc. Se ducea la spital ca să facă un control medical şi, deşi conducea regulamentar, l-a lovit o altă maşină şi... nu s-a mai întors acasă. Mi-am promis ca timp de trei ani, cît ar fi durat pînă ce fiul meu ar fi absolvit facultatea, să vin la deschiderea anului universitar”, a declarat Nicolin Brăzban, tatăl tînărului care a murit pe 13 august, în apropiere de Mangalia.

Umeciştii, la iarbă verde şi grătare

Dacă în celelalte instituţii de învăţămînt superior, deschiderea anului universitar s-a făcut într-un cadru festiv, cu multe discursuri şi invitaţi de onoare, studenţii Universităţii Maritime Constanţa (UMC) au marcat revenirea la cursuri în aceeaşi formulă inedită - la iarbă verde, cu mici, bere, grătare şi voie bună, la Baza Nautică de pe malul lacului Siutghiol. Spre deosebire de colegii din anii terminali care erau mai degrabă interesaţi de petrecerea organizată de conducerea universităţii, „bobocii” aşteptau cu emoţie să intre în posesia orarelor. După o scurtă trecere în revistă a performanţelor acestei şcoli de elită în peisajul învăţămîntului marinăresc românesc, ajunsă în prezent la peste 4.000 de studenţi, rectorul UMC, prof. univ. dr. Cornel Panait, a precizat că în acest an vor fi date în folosinţă alte două cămine studenţeşti. \"Planul de şcolarizare se va desfăşura în continuare cu respectarea criteriilor de la Bologna, însă avem în vizor şi finalizarea proiectelor de modernizare a bazei materiale a universităţii. Avem un cămin studenţesc ce va fi dat în folosinţă pînă la 1 noiembrie, iar cel de-al doilea va fi terminat tot în acest an. În acelaşi timp, vom construi un nou campus, dar detaliile despre acest proiect vor fi cunoscute în viitorul apropiat\", a declarat prof. univ. dr. Panait.



12