Vicepreședintele CJ Prahova, Radu Ionescu, a fost reținut de procurori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vicepreședintele CJ Prahova, Radu Ionescu, a fost reținut de procurori

01 Martie 2016 / 16:41 1341 accesări
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Radu Ionescu

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Radu Ionescu

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Radu Ionescu, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti de luare de mită.

Potrivit DNA, în cursul lunii noiembrie 2006, Radu Ionescu, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, a pretins şi primit de la un om de afaceri, denunţător în cauză, un autoturism marca Volkswagen Golf, în valoare de 22.347 de euro, pentru a sprijini societatea afaceristului cu derularea unor contracte de lucrări încheiate cu Consiliul Judeţean Prahova şi efectuarea la timp a plăţilor aferente.

Procurorii anticorupţie mai arată că autovehiculul a fost primit prin intermediul unei alte firme care, în perioada 22.12.2006 - 11.05.2009, a achitat ratele de leasing din sumele virate de societatea omului de afaceri, în baza unui contract fictiv încheiat între cele două societăţi.

Radu Ionescu a fost dus în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova de la Câmpina şi va fi prezentat magistraţilor Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.

El a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova în mandatul 2004 -2008, când ar fi săvârşit faptele de corupţie de care e acuzat, deţinând această funcţie şi din luna martie a anului 2015 până în prezent.



12