Victoria Beckham a prezentat o nouă colecţie de modă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victoria Beckham a prezentat o nouă colecţie de modă

Monden 11 Februarie 2014 / 00:00 695 accesări

Victoria Beckham a prezentat duminică, la New York, o nouă colecţie de modă pentru toamna lui 2014. Potrivit creatoarei, colecţia de anul acesta se bazează pe o idee centrală: ”Nimic nu e aşa cum pare”. În audienţă s-au aflat soţul Victoriei, fotbalistul David Beckham, dar şi cei patru copii ai cuplului. ”Este o colecţie la 360 de grade - nimic nu este plat. Te uiţi la o haină structurată din faţă şi apoi din spate vezi aceste pliseuri frumoase. Sau priveşti o rochie căreia îi lipseşte aproape tot spatele”, explică Victoria Beckham conceptul din spatele hainelor. Colecţia este aproape în întregime în negru şi alb, cu accent pe falduri şi pliseuri. Un singur lanţ de aur împodobeşte veşmintele. Victoria Beckham mărturiseşte că a încercat să schimbe hainele sale, fără a îndepărta clienţii fideli: ”Vreau să-mi satisfacă şi creativitatea, dar să şi ofer clientului nostru ceea ce-şi doreşte”.

Taguri articol


12