Videanu, ecoul lui Băsescu: România, ţară de asistaţi social

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Videanu, ecoul lui Băsescu: România, ţară de asistaţi social

Social 20 August 2010 / 00:00 447 accesări

Modificarea Codului Muncii din toamnă ar trebui să însemne un parteneriat mult mai simplu între angajat şi angajator, este de părere ministrul Economiei, Adriean Videanu. \"În toamnă vom avea o surpriză plăcută. Acum se lucrează\", a afirmat Videanu, în cadrul unui seminar pe tema finanţării investiţiilor în energie. El adăugat că România trebuie să oprească risipa inutilă în privinţa acordării de asistenţă socială. \"Trebuie să punem stop acestei risipe inutile. Acesta este din păcate mentalul colectiv speculat de politicieni, care în fiecare campanie electorală spun “hai că vă mai dăm noi, hai că vă mai dăm noi!”\", a adăugat Videanu. Potrivit ministrului Economiei, circa 11 milioane de români sunt asistaţi de un stat sărăcit \"care nu mai poate\". La rândul său, consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, prezent la seminar, a afirmat că în România nu se munceşte pentru că există restricţii bugetare slabe. \"În România nu există elite economice. Există o forţă internă care se opune reformei. În România nu se munceşte pentru că există restricţii bugetare slabe. O restricţie bugetară tare înseamnă că poţi cheltui doar în limita veniturilor legale. În România, dacă există o cale să obţii venituri fără să munceşti, ai fi prost să munceşti\", a spus Croitoru.



12