Viitorul Constanţa, calificare fără emoţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Cupa României, faza a II-a: Viitorul Constanţa - CS Eforie 2-1

Viitorul Constanţa, calificare fără emoţii

Sport 06 August 2009 / 00:00 1890 accesări

Echipa de fotbal a Academiei de fotbal “Gheorghe Hagi“, Viitorul Constanţa, a debutat cu dreptul în primul său meci oficial, învingînd, ieri, cu 2-1 (1-0), pe CS Eforie, într-o partidă din faza a II-a a Cupei României. Viitorul a început mai bine meciul disputat pe terenul “Voinţa” din Complexul Sportiv “Badea Cîrţan“, iar golul a venit firesc. Stanciu a centrat foarte bine de pe partea dreaptă şi Stere Guda a înscris, cu toată opoziţia portarului Vasiliu. Singura fază notabilă pînă la finele primei reprize a avut loc în chiar ultimul minut, Tănase şutînd puţin pe lîngă poartă, dintr-o lovitură liberă de la 25 m. Prima ocazie notabilă a părţii secunde a adus şi cel de-al doilea gol, reuşit tot de cei de la Viitorul, prin Banoti, al cărui şut de la 14 m a fost deviat de un fundaş în poarta lui Vasiliu. CS Eforie a marcat golul de onoare în ultimul minut al partidei, Gerea profitînd de o greşeală a portarului C. Popa, care a respins mingea în faţă. “Sînt foarte fericit că am început cu dreptul şi sper să cîştigăm şi sîmbătă, cu Municipal. Sîntem abia la început, însă cu siguranţă jocul nostru va creşte de la meci la meci. Indiferent de echipă, noi vom juca mereu la victorie“, a declarat autorul primului gol, Stere Guda. “Este bine că am început cu o victorie. Era important şi pentru moralul nostru. Cred că am avut controlat meciul şi sînt mulţumit de cum a evoluat echipa“, a spus şi antrenorul echipei Viitorul, Iancu Guda. De partea cealaltă, antrenorul secund al formaţiei CS Eforie, Gică Butoiu, considera că victoria a fost obţinută de echipa care şi-a dorit mai mult acest lucru. “A fost un meci greu, însă pe noi nu ne-a interesat rezultatul partidei. Am întîlnit o echipă bine pregătită, care cred că îşi poate atinge în acest sezon obiectivul, acela de a promova în liga a doua“, a afirmat Butoiu. Sîmbătă, în faza a III-a a competiţiei, Viitorul va întîlni, pe terenul “ITC“ din Complexul Sportiv “Badea Cîrţan“, formaţia AS Municipal Constanţa.

Au evoluat - Viitorul: C. Popa - Nicolescu, Militaru, I. Posteucă, Rusu (36 Dobai) - I. Florea, Olteanu (82 Chirilă), Banoti - Chiţu, S. Guda (68 Grigoraş), Stanciu; CS Eforie: Vasiliu - Della, Fugaru, L. Croitoru, Tănase - Potoaşcă (46 Niţă), Măgureanu (46 Hampu), Lefter, Chehaia - Gabriel Chelariu, Gerea. Cartonaşe galbene: S. Guda, Olteanu, I. Posteucă, Banoti, Dobai / Măgureanu, Lefter, Fugaru. A arbitrat, cu foarte multe greşeli, Victor Chiriazic (Tulcea), ajutat la cele două margini de Alexandru Midvichi (Tulcea) şi Gabriel Georgescu (Constanţa).



12