Vot pentru schimbare în Finlanda

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vot pentru schimbare în Finlanda

Externe 21 Aprilie 2015 / 00:00 487 accesări

Partidul de Centru, de opoziţie, a câştigat alegerile legislative desfăşurate duminică în Finlanda, într-un vot pentru schimbare, în timp ce principalele partide din actuala coaliţie au pierdut sprijinul populaţiei, pe fondul dificultăţilor economice din ţară. ”Cred că alegătorii au trimis un mesaj clar că este nevoie de schimbare în Finlanda”, a declarat liderul Partidului de Centru, Juha Sipila. În calitate de lider al celui mai mare partid, Juha Sipila, în vârstă de 53 de ani, va primi sarcina formării unui nou Guvern, care va trebui să redreseze economia Finlandei. Potrivit proiecţiilor postului public finlandez YLE, după numărarea a 99% din voturi, Partidul de Centru ar urma să obţină 49 de mandate din cele 200 ale Parlamentului, cu 14 mai multe ca în 2011. Pe locul al doilea, cu 38 de mandate, ar urma să fie Partidul Finlandezilor (naţionalist), care nu a făcut niciodată parte din Guvern. Partidul conservator al premierului Stubb, Coaliţia Naţională, s-a clasat pe locul al treilea, cu 37 de mandate, iar social-democraţii, care au deţinut postul de ministru al Finanţelor în actualul Guvern, au obţinut 34 de mandate în Parlament. Aproape 4,5 milioane de finlandezi au fost chemaţi la urne duminică, însă rata de participare a fost de 70%, uşor mai scăzută faţă de scrutinul din 2011.

Taguri articol


12