Weekend pentru melomani cu... „Aida”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Weekend pentru melomani cu... „Aida”

Cultură 28 Iunie 2012 / 00:00 576 accesări

Stagiunea muzicală de la malul mării se apropie de final, dar constănţenii, cât şi publicul estival mai pot profita de ultimele reprezentaţii oferite de Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. Seara de sâmbătă le oferă melomanilor de la malul mării, ca alternativă culturală la numeroasele oferte de petrecere a timpului liber, spectacolul de operă „Aida” de Giuseppe Verdi, programat de la ora 19.00.

Capodpopera verdiană va aduce în faţa publicului o distribuţie mixtă, cu artişti lirici de primă mărime atât din Constanţa sau Craiova, cât şi din Serbia, Republica Moldova şi Turcia. Astfel, în rolul Aida va putea fi urmărită soprana sârbă Dragana Radakovic, iar mezzo-soprana originară din Republica Moldova, Zarui Vardanean, va da viaţă personajului Amneris. Pe scenă va evolua şi apreciatul tenor turc Efe Kislali (Radames), iar Amonasro va fi cunoscutul bariton bucureştean Ştefan Ignat. În rolul Ramfis va evolua solistul Teatrului de Operă din Craiova, Sorin Drăniceanu, iar Mesagerul va fi îndrăgitul artist constănţean Doru Iftene. De asemenea, Marea preoteasă va fi interpretată de o solistă apreciată a Teatrului „Oleg Danovski”, soprana Elena Rotari, născută în Rusia, la Celiabinsk.

La pupitrul orchestrei simfonice a teatrului se va afla maestrul dirijor Radu Ciorei, muzician recunoscut naţional şi internaţional, iar maestru de cor va fi Adrian Stanache.

Biletele pentru spectacolul „Aida” de Giuseppe Verdi se pot procura de la sediul teatrului, la preţul de: 10 lei (pentru seniori, elevi şi studenţi), 15, 20 şi 25 de lei, în funcţie de poziţia în sală.



12