Yuriko Koike va deveni prima femeie guvernator al capitalei Tokyo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Yuriko Koike va deveni prima femeie guvernator al capitalei Tokyo

01 August 2016 / 08:27 292 accesări

Fostul ministru japonez al apărării Yuriko Koike va deveni prima femeie guvernator al capitalei Tokyo, au confirmat luni rezultatele finale ale alegerilor, informează agenția DPA.

În alegerile de duminică, Koike, deputată a Partidului Democrat Liberal (LDP) la putere și care a candidat fără susținerea partidului, a obținut victoria asupra fostului ministru de interne Hiroya Masuda, care a fost sprijinit de LDP al prim-ministrului Shinzo Abe și partenerul de coaliție Komeito.

Koike, fostă prezentatoare de televiziune care vorbește fluent limbile arabă și engleză, a obținut 2,91 milioane de voturi, în timp ce Masuda, care a fost guvernator al prefecturii Iwate, 1,79 milioane.

Jurnalistul TV Shuntaro Torigoe, sprijinit de principala opoziție, Partidul Democrat, și alte trei partide, a obținut 1,35 milioane de voturi.

Alegerile de la Tokyo au fost îndeaproape urmărite, în timp ce noul guvernator este de așteptat să joace un rol crucial în a face din Olimpiada 2020 în oraș un succes, notează DPA.

Koike, absolventă a Universității din Cairo și care de asemenea a servit ca ministru al mediului, a primit un sprijin larg din partea alegătorilor neafiliați și a atras chiar unii susținători ai LDP și Komeito criticând ramura dominată de bărbați a LDP la Tokyo.

Un număr record de 21 de candidați s-au prezentat la alegerile pentru succesorul lui Yoichi Masuzoe, un fost ministru al sănătății care a demisionat în iunie după ce a recunoscut că a cheltuit fonduri politice în scopuri private. El a fost de asemenea criticat pentru excursii de afaceri costisitoare în străinătate, amintește DPA.

Taguri articol


12