Zece morţi şi nouă răniţi în bombardamentele din Doneţk

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cel mai grav bilanț al armistițiului

Zece morţi şi nouă răniţi în bombardamentele din Doneţk

Externe 02 Octombrie 2014 / 00:00 393 accesări

În pofida unui armistiţiu consolidat pe 20 septembrie în cadrul unor negocieri la Minsk între Kiev, Moscova, rebeli şi OSCE, confruntările armate intense continuă, cu armament greu, în jurul aeroportului din Doneţk, principalul oraş aflat sub controlul rebelilor. Luni a fost cea mai sângeroasă zi de la intrarea în vigoare a armistiţiului, pe 5 septembrie, cu nouă morţi în rândul armatei ucrainene şi patru civili ucişi. De atunci, cel puţin 57 de persoane au fost ucise în estul Ucrainei. De la începutul confruntărilor armate, în aprilie, au fost omorâte 3.200 de persoane.

Ieri, zece persoane au fost ucise şi nouă rănite în bombardamentele din Doneţk, bastion al separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, după ce un maxi-taxi şi o şcoală au fost vizate de obuze, chiar în prima zi a noului an şcolar, a anunţat administraţia regională. Acesta este cel mai grav bilanţ al victimelor din rândul civililor, după intrarea în vigoare, la 5 septembrie, a armistiţiului încheiat între Kiev şi insurgenţii din est, cu participarea Rusiei şi a OSCE. Patru adulţi au fost ucişi şi alţi opt au fost răniţi când un obuz a explodat, în jurul orei locale 10.00, în apropierea unei şcoli situate în districtul Kievski, la patru kilometri de aeroportul din Doneţk, teatrul unor confruntări violente, în ultimele zile, între armata ucraineană şi insurgenţi. În momentul căderii obuzului, 238 de persoane se aflau în curtea şcolii, dintre care 70 de copii, cu ocazia începerii noului an şcolar, care în această regiune afectată de un conflict armat are loc cu o lună mai târziu decât în restul ţării. Anterior, Primăria anunţase că şase adulţi, părinţi şi profesori, au fost răniţi după ce un obuz a aterizat în apropierea unei şcoli din Doneţk, în prima zi a noului an şcolar. Obuzul a aterizat la cinci metri de şcoală, spărgând geamurile, iar copiii au coborât într-un beci şi nu au fost afectaţi, a declarat o sursă din cadrul Primăriei. Alte şase persoane au fost ucise şi una a fost rănită într-un maxi-taxi vizat de o rachetă.

AVERTISMENTUL LUI BARROSO PENTRU PUTIN Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, l-a avertizat, ieri, pe preşedintele rus, Vladimir Putin, să nu impună noi restricţii comerciale Ucrainei. Şeful Executivului european a răspuns la o scrisoare trimisă la 17 septembrie de preşedintele rus, în care acesta solicită modificarea Acordului de Asociere între UE şi Ucraina, aflat la originea conflictului din Ucraina şi a crizei cu Rusia. Pentru detensionarea situaţiei, Bruxelles-ul a acceptat la 12 septembrie să amâne, până la 1 ianuarie 2016, aplicarea prevederilor economice din Acordul de Asociere. În schimbul acestei concesii vizând să răspundă la îngrijorările Rusiei cu privire la un aflux de produse europene pe piaţa rusă, Moscova s-a angajat să menţină regimul preferenţial stabilit pentru Ucraina înainte de declanşarea crizei. Guvernul rus a întocmit, totuşi, o listă cu măsuri de retorsiune care vor fi aplicate dacă Kievul nu îşi respectă partea sa din contract. Premierul rus, Dmitri Medvedev, a subliniat că, în acest caz, va fi aplicat un decret adoptat la 19 septembrie, care prevede introducerea unor taxe asupra produselor provenind din Ucraina. ”În acest context, recentul decret rus provoacă profunde preocupări în cadrul UE”, a mai afirmat Barroso.



12