Zidul de la graniţa cu Mexicul, motiv de proces între procurorul general al Californiei şi administrația Trump

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zidul de la graniţa cu Mexicul, motiv de proces între procurorul general al Californiei şi administrația Trump

Externe 21 Septembrie 2017 / 15:58 463 accesări

Procurorul general al statului american California a dat în judecată administrația președintelui Donald Trump, care ar urma să lanseze în această toamnă construirea unui tronson din zidul anti-imigrație de la frontiera cu Mexicul, relatează AFP, Reuters și Xinhua. Xavier Becerra afirmă că administrația Trump încalcă astfel Constituția SUA, legislația californiană și federală cu privire la mediu și normele federale, care nu autorizează proiectul zidului, potrivit unui comunicat difuzat miercuri de Parchetul federal din San Diego, oraș californian situat la granița mexicană, unde a fost intentată acțiunea. În august, guvernul american a anunțat că au fost selectate patru firme pentru construirea unor prototipuri de zid de beton armat, pe o lungime de circa 20 km, lângă San Diego. Administrația a lansat și o licitație pentru alte materiale decât beton. Costul proiectului nu a fost anunțat, acesta urmând să fie negociat cu Congresul, care pregătește bugetul pentru anul fiscal următor, ce începe la 1 octombrie. Lupta împotriva imigrației ilegale la frontiera de sud a SUA reprezintă o prioritate pentru Trump, care a promis încă din campania electorală că va ridica un zid la granița cu Mexicul.

Taguri articol
MexicZidGranițaSUA


12