Băiat nepalez, omorât într-un ritual religios

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băiat nepalez, omorât într-un ritual religios

28 Iulie 2015 / 00:00 471 accesări

Un nepalez a mărturisit că a ucis un băiat, după ce a afirmat că un şaman i-a spus că un sacrificiu uman îl va vindeca pe fiul său bolnav. Cadavrul lui Jivan Kohar, de 10 ani, a fost găsit pe 24 iulie, la periferia satului Kudiya, în sud-vestul Nepalului. Copilul fusese dat dispărut de trei zile. Comisarul de poliţie Nal Prasad Upadhyaya, care a condus ancheta, a declarat ieri, pentru CNN, că un bărbat, Kodai Harijan, a recunoscut că a comis crima înfiorătoare împreună cu mai multe rude, la recomandarea unui şaman. Potrivit depoziţiei date poliţiei, Harijan şi rudele sale au ademenit copilul cu un pachet de biscuiţi şi 50 de rupii (49 de cenţi). Ei l-au condus pe băiat la un templu de la periferia satului, unde au executat ritualul religios. Băiatul a fost condus după aceea pe un câmp din apropiere, unde trei persoane l-au ţintuit la pământ, iar a patra i-a tăiat gâtul. În total 11 persoane, inclusiv şamanul, au fost arestate pentru implicare, riscând închisoarea pe viaţă. Cel puţin cinci dintre ele şi-au mărturisit rolul jucat în această crimă oribilă.



Ştiri recomandate

12