Băsescu și Firea, ședințe de mediere pentru șantaj?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băsescu și Firea, ședințe de mediere pentru șantaj?

Politică 17 Septembrie 2015 / 00:00 763 accesări

Lovitură de teatru în cazul Traian Băsescu - Gabriela Firea. Cei doi s-ar putea împăca, deoarece fostul preşedinte a anunţat, ieri, că va apela la mediere în conflictul cu senatorul Gabriela Firea. Culmea este că nici Firea nu exclude această variantă, însă afirmă că aşteaptă pentru început ca Băsescu să admită că a greşit. Inițial, Băsescu a fost acuzat de șantaj, numai că procurorul de caz a schimbat încadrarea de la șantaj la amenințare. Dacă, la șantaj, Băsescu putea primi o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare, la amenințare, el poate primi o amendă penală sau cel mult între trei luni și un an de închisoare. Fostul șef al statului i-a transmis Gabrielei Firea, anul trecut, să stea în banca ei pentru că, dacă nu este atentă, ar putea să nu își mai găsească soțul acasă. Declarația a fost făcută în contextul în care Firea făcea parte din Comisia parlamentară de anchetă „Călărași”, care investiga implicarea lui Băsescu și a fiicei lui în afacerile agricole și imobiliare cu iz penal din comuna călărășeană Nana.



Ştiri recomandate

12