Colțul Troll-ului - Creditarea nebună omoară oamenii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Creditarea nebună omoară oamenii

Eveniment 07 Februarie 2015 / 00:00 567 accesări

            Un om și-a luat viața din cauza unui credit în franci elvețieni. Asta spune multe despre nivelul educației financiare din România și despre modul „prietenos“ în care bancherii își tratează clienții. Cazul, care nu este singular, arată că, oricât ar plânge băncile că vor fi fraierite de clienți, legea falimentului personal este o necesitate. Și FMI-ul ar trebui să primească în poștă un raport cu toate sinuciderile cauzate de datoriile de la credite, din România. Poate își va schimba opinia că românii sunt prea hoți și prea „jmekeri“ ca să beneficieze de o măsură de protecție în fața creditorilor. Și poate că o asemenea lege va forța băncile să renunțe la metoda cămătărească pe care o aplică atunci când se confruntă cu întârzieri la plata datoriilor. În prezent, dacă n-ai plătit rata, ești victimă. Când știi că nu îți mai vezi salariul și că poți fi dat afară din casă oricând, viața tinde să ia o turnură tragică, înspre moarte. Iar dacă bancherii se plictisesc de tine, te vând ca pe un sclav recuperatorilor, care încep să îți trimită plicuri amenințătoare și să te MINTĂ pe față - „Tot neamul tău va plăti! Dacă nu te sinucizi, te omorâm noi! Dacă te sinucizi, chemăm paramedicii să te resusciteze, după care te omorâm din nou! Ia-ți adio de la casă! Copilul tău va ajunge la orfelinat!“. Și cum nu ești un român bine informat financiar (că, deh, e o tradiție aici ca toată lumea să știe ce-i aia DAE), iar băncile te-au făcut ca la Nufăru' când ți-au vândut creditul în monedă botswaneză (ia, că-i dobânda mică!), parcă sinuciderea devine singura opțiune. Nu de alta, dar Ăl de sus nu oferă rescadențare.



Ştiri recomandate

12