Daniel Isăilă este noul selecţioner al „tricolorilor mici“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

Daniel Isăilă este noul selecţioner al „tricolorilor mici“

Sport 12 Decembrie 2016 / 22:10 556 accesări
Daniel Isăilă a fost secundul lui Anghel Iordănescu la Euro 2016

Daniel Isăilă a fost secundul lui Anghel Iordănescu la Euro 2016

Federaţia Română de Fotbal a decis să-l numească în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de tineret (U 21) pe Daniel Isăilă, în locul lui Cristian Dulca, aflat la final de contract. În vârstă de 44 ani, Isăilă a ocupat în ultimii doi ani postul de secund alselecţionerului Anghel Iordănescu la naţionala României, după ce pregătit anterior pe FC Braşov, Sportul Studenţesc, ASA Târgu Mureş şi Astra Giurgiu. Noul selecţioner “tricolorilor mici” urmează să fie prezentat oficial marţi, la Casa Fotbalului, cu ocazia unei conferinţe de presă la care vor participa preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi selecţionerul reprezentativei de seniori a României, Christoph Daum.

Federaţia Română de Fotbal a ţinut să-i mulţumească fostului selecţioner Cristian Dulca, chiar dacă acesta nu şi-a îndeplinit obiectivele de performanţă. “Contractul cu FRF se încheia la sfârşitul acestui an şi mi-am propus să continui în fotbal printr-o carieră de antrenorat de zi cu zi, cu provocări permanente, la nivel de club. Activitatea la naţionala U21 mi-a fost foarte utilă în ce priveşte experienţa căpătată şi este timpul acum să petrec şi mai mult timp pe gazon. Îi urez mult succes prietenului meu Daniel Isăilă şi domnului Daum, pentru că văd cât de mult se implică în formarea fotbaliştilor în drumul lor spre naţionala de seniori. Le stau la dispoziţie oricând cu date şi observaţii despre jucătorii pe care i-am pregătit”, a declarat Dulca.

Citeşte şi:

Calificări ratate pentru reprezentativele de tineret şi Under 19 ale României



12