Debut nefast pentru Astra și Steaua în grupele Europa League

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Europa League

Debut nefast pentru Astra și Steaua în grupele Europa League

Sport 16 Septembrie 2016 / 15:53 524 accesări
Steaua nu a rezistat în zece oameni la Ankara

Steaua nu a rezistat în zece oameni la Ankara

Campioana Astra Giurgiu și vicecampioana FC Steaua București, cele două formații românești calificate în grupele Europa League, au început cu eșecuri seria celor șase meciuri din grupă. Ambele au fost învinse fără drept de apel joi seară, în prima etapă din faza grupelor, însă deocamdată nimic nu este pierdut, iar șansele de calificare sunt intacte.

În fața a doar 3.000 de spectatori prezenți pe Arena Națională din București, dintre care 100 de fani austrieci, campionii au fost învinși cu 3-2 de Austria Viena, într-un meci din Grupa E. Golurile oaspeților au fost marcate de Holzhauser (15-penalty), Friesenbichler (33) și Grunwald (59), în timp ce pentru Astra au înscris Alibec (19) și Săpunaru (74), din centrările venite de la Budescu. Austriecii au jucat în inferioritate numerică din minutul 79, când Rotpuller a primit direct cartonaşul roşu, pentru un fault asupra lui Junior Morais.

„A fost un meci dificil, pe care nu l-am jucat la Giurgiu, iar asta cred că a fost un handicap pentru noi. Nu am fost ca acasă, deşi sincer nu mă aşteptam la atâţia oameni în tribună. Au fost două reprize diametral opuse, prima mai slabă, apoi cea de-a doua mai bună, şi îmi pare rău că nu am egalat, cred că meritam, la câte ocazii am avut. Îmi felicit jucătorii pentru atitudinea din repriza a doua, probabil că tracul a fost de vină pentru jocul din prima repriză. E primul joc pe care îl avem în grupa Ligii Europa. Ce e ciudat, parcă aşteptăm să primim gol pentru a începe să jucăm. Aşa am făcut şi în meciul cu Steaua. Grupa se joacă în continuare, putem să câştigăm şi noi în deplasare, deşi la Roma ne aşteaptă un meci foarte greu. Pentru noi oricum e un bonus, nu ne-am închipuit că putem să scoatem pe West Ham şi încercăm în continuare să jucăm fotbal. Dacă eram dintr-o altă ţară, mai dezvoltată, şi aveam şi vreo 40.000 de oameni în tribună, poate se dădea penalty la Alibec, dar când avem scaune pictate pe stadion, ce să facem? Ăştia suntem. Dar oricum, arbitrajul nu a influenţat rezultatul. Azi am jucat unul dintre cele şase meciuri din grupă, OK, am pierdut, dar se poate întâmpla orice în continuare”, a declarat antrenorul Astrei Giurgiu, Marius Șumudică,

Au evoluat formațiile:

Astra Giurgiu (antrenor Marius Șumudică): Lung jr. - Săpunaru, Geraldo, Fabricio, Junior Morais - Lovin (46 Nicoară) - Boudjemaa (76 D. Florea), Budescu, D. Niculae (46 Seto), Teixeira - Alibec

Austria Viena (antrenor Thorsten Fink): Hadzikici - De Paula (37 Larsen), Rotpuller, Filipovici, Salamon - Holzhauser, Grunwald, Serbest - Tajouri-Shradi, Friesenbichler (82 Kayode), Felipe Pires (62 Venuto)

Celălalt rezultat din Grupa E: Viktoria Plzen - AS Roma 1-1 (Bakos 11 / Perotti 4-penalty).

ELIMINAREA LUI ENACHE, DECISIVĂ PENTRU EȘECUL STELEI

De la FC Steaua București se aștepta mai mult din deplasarea la Ankara, însă eliminarea prostească a lui Enache din finalul primei reprize a rupt echilibrul disputei. Turcii de la Osmanlîspor și-au impus superioritatea numerică și au câștigat cu 2-0 meciul din prima etapă a Grupei L, prin golurile marcate de Diabate (64-penalty) și Umar (74). La gazde, Rusescu a intrat în minutul 78 și putea să înscrie dintr-o lovitură liberă excelent executată, însă Niță a reușit să respingă.

„Am avut o repriză foarte bună și este păcat ca un jucător ca Enache, cu asemenea experienţă, să ia un astfel de cartonaş. Cred că, dacă eram puţin mai atenţi, puteam conduce la pauză. L-am schimbat pe Golubovici pentru că trebuia să acoperim banda stângă, să ne pregătim pentru repriza a doua. Dacă nu greşeam la penalty, greu primeam gol. Îmi pare rău, la acest nivel trebuie să fim foarte atenţi. Dinamica jocului te aduce în situaţii pe care nu le poţi analiza dinainte, Toşca şi Tamaş au jucat foarte bine. Este primul meci, nu trebuie să dramatizăm, la nivelul ăsta e greu să joci cu un om în minus. Avem un meci foarte greu cu Villarreal, se poate orice, cred că pot apărea surprize. Trebuie să avem încredere în jucătorii noştri şi să mergem mai departe”, a declarat Laurențiu Reghecampf, antrenorul Stelei București.

Au evoluat formațiile:

Osmanlîspor (antrenor Mustafa Akcay): Karcemarskas - Altinay, Curuksu, Demir, Pinto - Cagiran (84 Maher), Lawal - Umar (75 Delarge), Ndiaye, Regattin - Diabate (78 Rusescu)

Steaua (antrenor Laurenţiu Reghecampf): Niţă - Enache, Tamaş, Moke, Toşca - Bourceanu, Aganovici - Ad. Popa, Boldrin (61 Fl. Tănase), De Amorim (67 Jakolis) - Golubovici (46 Mitrea)

Celălalt rezultat din Grupa L: Villarreal - FC Zurich 2-1 (Pato 28, Jonathan dos Santos 45 / Sadiku 2).

Citește și:

Deținătoarea trofeului, la un pas de înfrângere pe teren propriu!

Debut nefast pentru Astra și Steaua evoluează joi în Europa League

Barcelona a „distrus-o” pe Celtic în prima etapă din Liga Campionilor

Reîncepe spectacolul din UEFA Champions League

Taguri articol


12