Halep s-a despărțit de preparatorul fizic Teo Cercel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Circuitul WTA

Halep s-a despărțit de preparatorul fizic Teo Cercel

Sport 14 Iunie 2016 / 20:05 4487 accesări
Echipa Simonei Halep, în centru, va fi formată din antrenorul asutralian Darren Cahill, stânga, și fizioterapeutul Andrei Cristofor, dreapta

Echipa Simonei Halep, în centru, va fi formată din antrenorul asutralian Darren Cahill, stânga, și fizioterapeutul Andrei Cristofor, dreapta

Tenismena constănțeană Simona Halep, locul 5 în clasamentul WTA, nu va mai colabora cu preparatorul fizic Teo Cercel, cu care lucra din toamna lui 2013, an în care sportiva a început ascensiunea în tenisul mondial. Acesta a fost cooptat în echipa Yaroslavei Şvedova (Kazahstan, locul 96 WTA), al cărei antrenor este Victor Ioniţă, fostul tehnician al constănțencei. În aceste condiții, sportiva în vârstă de 24 de ani îl va avea alături pe fizioterapeutul Andrei Cristofor, care-l va ajuta pe antrenorul australian Darren Cahill. Teo Cercel este considerat drept unul dintre cei mai buni preparatori fizici din România, ocupându-se şi de componenţii loturilor naţionale ale României.

VICTORIE PENTRU CÎRSTEA

Tenismena Sorana Cîrstea, locul 97 WTA, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Mallorca (Spania), dotat cu premii totale de 250.000 euro, în urma victoriei obținute marți în fața Iulia Putințeva (Kazahstan), cap de serie nr. 5 locul 36 WTA, cu scorul de 6-3, 6-2, într-o oră și 17 minute de joc. Românca, venită din calificări, va juca în optimi cu Daniela Hantuchova (Slovacia, locul 163 WTA), beneficiara unui wild-card, dar și-a asigurat un cec de 2.669 euro și 44 puncte WTA. În schimb, cealaltă româncă prezentă la acest turneu, Ana Bogdan, locul 146 WTA, venită și ea din calificări, a fost învinsă în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 6-4, de germanca Anna-Lena Friedsam (locul 51 WTA), și va primi 1.552 de euro și 15 puncte WTA.

Citește și:

Halep rămâne pe locul 5 WTA

Halep s-a retras de la Birmingham

Taguri articol


12