Româncă eliberată după nouă ani de sclavie sexuală în Sicilia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Româncă eliberată după nouă ani de sclavie sexuală în Sicilia

Externe 27 Aprilie 2015 / 00:00 999 accesări

O româncă a fost sechestrată într-o fermă din regiunea italiană Sicilia, nouă ani, timp în care a fost violată de patronul pentru care lucra şi a fost forţată să facă mai multe avorturi, femeia fiind eliberată de autorităţi, scrie ”Corriere del Mezzogiorno”. Erika, o româncă de 45 de ani, a fost sechestrată într-o fermă din localitatea Acate, provincia siciliană Ragusa. Ea a ajuns în Italia în 2006, pentru a câştiga bani pentru cei şase copii ai săi rămaşi în România. S-a angajat la această fermă din Sicilia, dar a ajuns să fie sechestrată şi violată de patronul italian, Salvatore Nicosia, de 67 de ani. Timp de nouă ani, Erika a suportat în tăcere violenţele, de teama pierderii locului de muncă. Femeia reuşise să fugă din fermă pentru scurt timp, dar a fost prinsă de patron. Bărbatul a violat-o de nenumărate ori, chiar dacă locuieşte în aceeaşi fermă cu soţia şi cu un copil. Românca a fost nevoită să facă patru avorturi.

Femeia a avut curajul de a-și spune situaţia incredibilă unui polițist pe care l-a văzut trecând pe lângă gardul fermei. Carabinerii au descins vineri la fermă și au eliberat-o pe româncă. Salvatore Nicosia a fost plasat în arest preventiv, în penitenciarul din Ragusa, potrivit procurorului Andrea Reale. În toamna anului trecut, presa italiană semnala că sute de românce de la ferme din Sicilia ajung, în cele mai multe cazuri, sclave sexuale ale fermierilor pentru care muncesc, multe acceptând situaţia de teama pierderii locului de muncă.

Taguri articol


12